duminică, iulie 29, 2007

Ana(PRO)filactic




Ana are mere. Gina are BMW. Ana da cu mere in oglinzile masinii. Sarpele are asteptari. De ce nu musti tu, musca. Razvan are parasuta, el sare la punct fix. Punctul lui fix e cam mobil. Eu am pepene. Eu dau cu pepene pe geamuri. Sarpele are detergent neobisnuit. Sarpele nu sterge geamul, cheama Menajera. Menajera are draci. Menajera da cu dracii de pereti. Peretii sunt colorati frumos. Dintr-un perete iese Dan. Ana il sterge de coarnele dracilor aruncati de menajera. Ana transpira. Razvan ii usuca fruntea cu parasuta lui. Ana se sufoca. Gina cheama Politia. Sarpele se ascunde in spatele canapelei. Sarpele gaseste o bratara in spatele canapelei. Sarpele o lasa acolo. Dracii isi revin. Dracii il bat pe umar pe Sarpe. Sarpele nu-si revine. Sarpele se ascunde in pletele Anei. Ana il trimite acasa pe Politian. Politianul are amenzi. Politianul ii da puncte Ginei. Gina ii da punctele Menajerei. Menajera da pe jos cu punctele. Razvan aluneca pe ele. Razvan aterizeaza la puncte fixe. Eu am un foarfece. Eu ii iau Anei din mot, sa cada Sarpele. Razvan intinde mana spre Sarpele cazut la pamant. Gina ii acopera cu parasuta. Politianul suna intotdeauna de doua ori. Politianul si-a uitat girofarul pe noptiera. Ana ii face un ceai lui Dan. Dan inmoaie girofarul in ceai. Ce bun a fost, nu mi-a placut! Stomacul lui Dan face nino-nino. Politianul incaleca pe Dan. Politianul si Dan ies din poveste. Sarpele respira usurat. Sarpele iese de sub parasuta. Sarpele se face ghem. Eu cred ca e pepene si il tai felii cu foarfecele. Menajera spune nu, multumesc. Menajera adora sa fie victima. Menajera numai daca e victima are draci. Razvan o hraneste cu forta. Menajera se impotriveste din ce in ce mai putin. Menajera moare, ghiftuita. Sala aplauda. Toti sunt murdari la gura de Sarpe. Ana apuca de un capat al parasutei. Gina apuca de celelalt capat. Parasuta e acum o cortina. Eu incep sa o tai cu foarfecele. Razvan striga: Cortina! Cortina cade peste poveste. Politianul se intoarce la locul faptei si face o reverenta. Politianul gaseste un mar si musca din el. Fantoma Sarpelui iese din cusca sufleorului. Politianul se sperie, ii ramane o bucata de mar in gat si moare. Fantoma se urca in BMW si iese din scena. Mie mi-e cald sub cortina. Eu decupez pe dedesubt cuvantul SFARSIT. Nu aplauda nimeni.

vineri, iulie 27, 2007

Vreau sa




Iar eu, care continui sa fac slalom printre durerile de cap ale ingerilor, recunosc: imi vine sa-mi lipesc guma pe freza ta. Intr-o zi am sa te pun sa-mi canti: "sa-mi dai scrisorile-napoooooi", sa ai martori ca ai fost candva destept. Ma uit si eu la caietele mele, ce copil frumos si zurliu eram si-as mai fi si azi daca n-as fi murit.

Din tine voi avea doar un prenume si un ceas prost care se opreste la ore nepotrivite.

Sarumanapentrumasa - raman aici. Sa nu vezi tu cand ma dau de trei ori peste cap si ma tranform in bonibonfaier...

Ana son



Ana face cocoloase. Ii ies de sub piele, din coltul ochiului, uneori le scoate din maneca. Le preseaza in palme, unul cate unul. Cocolosul se face turta, apoi Ana plange putin deasupra lui, pentru ca l-a stricat. Cocolosul turtit se transforma in clatit. L-a clatit cu lacrimi, in ce altceva sa se transforme? Si e musai sa fie la masculin, pentru ca asa e jocul: o data barbat, data viitoare femeie, apoi barbat din nou. Cocolos e un baiat, Turta e o fata. Clatitul nu e data viitoare, ci datul fiitor. Ana ar vrea sa-l umple cu ceva, dar isi umple doar timpul, gandindu-se. Daca l-ar umple, clatitul s-ar transforma din nou in cocolos si s-ar inchide cercul. Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos. Asa e perfect, dar e totusi un cerc vicios, caci numai viciile cer umpluturi. Ana ar putea innebuni, dar ei ii place sa se gandeasca, asa ca mai sta putin. E viciul ei sa se umple cu ganduri. Viciul e pasiunea pasiunii, stii? I-a spus cineva sau a gandit singura, din capul ei. Cand Manole o striga sa iasa din zid, Ana se opreste din in_cercuiri. Intinde clatitul pe masa din bucatarie, apoi o intinde de-acolo. Clatitul se va usca si va muri de moarte buna pana la noapte. Altfel cum ar mai avea loc in poveste Cocolosul de maine? Si uite-asa, in fiecare zi, Ana fabrica cercuri deschise.
Sfarsit?

luni, iulie 16, 2007

Pagina




- Cine esti?
- Cinci. Ef Cinci.
- Parca te-am mai vazut pe-aici.
- Ieri purtam doua sageti verzi.
- Cu maneci scurte?
- Mi se parea ca te uiti in alta parte.
- Imi facea cu ochiul un x. E prietenul tau?
- Cel rosu? Suntem complementari.
- N-ar trebui sa umbli cu el, te submineaza.
- Frica da dependenta, ma intelegi.
- Intr-o zi o sa-ti puna capat.
- A mai incercat, dar l-am intors din drum.
- Si acum ce faci?
- Te invart pe degete.
- Asta e manipulare.
- Se numeste repetitie.
- E masaj. Mai spune. Un pic mai sus, acolo, da.
- Ah, aici e un ghem de cuvinte, de aceea te doare.
- E o durere veche, m-am obisnuit.
- Si durerea da dependenta.
- N-am incotro, trebuie sa-mi placa ce nu pot schimba.
- Ai incredere in mine?
- Nu, de ce?
- Ma intrebam de ce te lasi pe mana mea.
- Nu ma las, merg. Merg pe mana ta.
- Fara incredere?
- De ce as mai merge daca as sti ce e la capat?
- La capatul randului e punctul.
- Si la capatul punctului tot mai e ceva.
- Un loc gol.
- Da, dar mereu altul.
- Si tu?
- Si eu. Cel de sus imi adauga mereu una-alta.
- Sau iti ia.
- Ce imi ia tin minte, asa ca e ca si cum ar fi inca acolo.
- Ai o virgula in plus.
- O bag in san, e o virgula norocoasa.
- A, acum vad ca ai sani.
- Numai daca stau cu fata.
- Daca n-ar fi fost virgula aceea, n-as fi stiut niciodata.
- Defectele intotdeauna starnesc interesul.
- Ma cam dor mainile.
- N-ar trebui, ma asteptam ca verdele sa nu oboseasca. Poate pentru ca am mers eu pe ele.
- Ai mers numai pe dreapta.
- Ajung imediat si la stanga, mai e putin pana la punct.
- Pui punct discutiei, adica?
- Punct si de la capat. Stanga e fascinanta, de aceea am pastrat-o la urma.
- Urma nu inseamna sfarsit, nu?
- Cum ar putea insemna sfarsit? Si urma lasa urme.
- Asa se explica de ce oamenii spun "la urma urmei".
- Si oamenii, si paginile. Ca si cum ar anunta o concluzie, dar mereu continua.
- Ce continua atarna din ce in ce mai greu.
- Virgulele sunt grele.
- Virgulele au greutate, da.
- Vezi ca ti-au ramas cateva in palma, nu stiam de ce ma simt mai usoara.
- Respiri usurata, te-am usurat de virgule. Dar chiar asa, mai usoara, ar trebui sa-ti fie greu. Nu te mai inteleg.
- Tin minte totul, ti-am mai spus.
- Exact ca o femeie, ele nu uita niciodata nimic.
- Mai ales cand raman grele.
- Dar tu ai scapat acum de greutate. Inseamna ca esti o femeie usoara?
- Pagina e mereu o femeie usoara, ca se da!

joi, iulie 12, 2007

Numar




Azi am numarat pe cele ce sar, cele ce fug, cele ce pacalesc. Mustar si mester Manolo, mister si musteriu. Cele ce se_duc au ramas nespuse. Pana la 91, cu picioarele spre tavan, cu rasul ca pavaza si cu lipsa chefului de a imi fatai pe afara nestarea. La Motoare nu-s acum decat niste mese pline, niste locuri cu funduri de oameni. Terasa cu porumbei nu mai cheama, stradutele sunt deja parcurse. O femeie de interior si muzica asta de fanfara care ma face sa tresar si sa ma gandesc la inmormantari. Pana si bancile sunt imprejmuite cu masini. Foile mele imprastiate pe cearsaful rosu, pe ele sunt picaturi din calatoriile Ummei. De ce nu le scrii? Am sa le scriu. Astazi, in calatoria spre baie, am calcat pe sandaua care mi-a facut alaltaieri basica. Povestea basicii ar merita spusa, pentru ca ea contine un concert cu Plant. Robert Plant. Prietena mea sta goala in fata geamului, fanfara o acopera. Ea e toata numai sani, asa ii spune baiatul cu betele. Ai tate peste tot, later edit, da. La 36 era somnul, la 72 iada, la 80 deja bateam campul cu stafide si streptococi. De la 91 incolo, numaram subdiviziunile monedei Botswanei. Sa nu-ti bagi cele 100 de tebe in ploaia asta?


Eu nu stiu ce sa le spun oamenilor care plang. Blasfemiez momentul, in speranta ca ii va pufni rasul. Cuvintele mor inainte sa se transforme in acel "o sa fie bine", in care nu pot crede decat cand se intampla. Niciodata inainte, niciodata dupa. Nu-s o buna ascultatoare decat de dureri trecute, atunci datul cu parerea nu doare, nu murdareste. Poate, in schimb, pune un spot roz pe cicatrici. A avut rost, prostule, proasto. La prezent niciodata.

S-a oprit ploaia, de bucurie, fanfara canta Brasoveanca, imi mai aprind o tigara. Narcisistii de obicei nu se aduna dintre frumosi, asa cum nici conducatorii de osti dintre puternici. Tu esti unic, dada, si tu la fel. Si nenea ala care se apleaca pe fereastra. Un calcat in strachini poate fi uneori salvator.

Oamenii U(r)mmei


Tie ar trebui sa-ti multumesc pentru ca ma asculti.
Tie pentru ca-mi povestesti.
Tie pentru ca ma gadili la incheieturile creierului.
Tie pentru ca imi provoci simturile.
Tie pentru ca imi provoci neuronii.
Tie pentru ca ma lasi sa tac.
Tie pentru ca nu ma lasi sa fiu decat femeie.
Tie pentru ca nu-ti pasa ca sunt femeie.
Tie pentru ca nu spui niciodata nu.
Tie pentru ca ma astepti la gara si-mi cari gentoiul.
Tie pentru ca esti complicat.
Tie pentru ca esti simplu.
Tie pentru ca mereu ma contrazici.
Tie pentru ca imi dai muzica.
Tie pentru ca asculti muzica mea.
Tie pentru ca imi scrii frumos.
Tie pentru ca mi-ai scris atat de frumos.
Tie pentru ca ma iubesti neconditionat.
Tie pentru ca am cu cine sa impart insomniile.
Tie pentru ca nu ma vei iubi niciodata.
Tie pentru ca semanam.
Tie pentru ca esti altfel.
Tie pentru adevaruri.
Tie pentru minciuni.
Tie pentru ca nu ma tii pe policioara.
Tie pentru ca mi-ai construit o colivie din aur alb.
Tie pentru bolovanii din cosul pieptului.
Tie pentru ca imi pui intrebari.
Tie pentru ca intelegi fara sa intrebi.

Pe bucati, traim pe bucati, da, da.

Si pentru asta,
Iti dau pe gratis greselile mele, obsesiile,
Cosul pieptului, povestile cu cersetori sau cu
Adolescenti, iti dau tigarile mele si dragostea
Mea, iti dau vacanta si cartea care
Mi-a spus ca existi, iti dau
Foile mele, plicul meu de trei in
Unu, iti dau gara de nord si
Terasa cu porumbei cacaciosi, iti dau gratiile
Si afisul cu Pink Floyd, iti dau
Voie, iti dau papucii, iti dau una,
Iti dau geaca mea de albastra si
Asul de trefla, iti dau bicicleta mea
Si umarul stang, iti dau absenta, iti
Dau prezenta, iti dau colectia mea Dilema,
Iti dau prietenii mei cu oboselile lor
Cu tot.

Despre un culoar sau poate despre niste culori





Cand eram mica, ceva mai virgina si ceva mai desteapta, spuneam ca vreau sa fiu o lacusta care-si mananca partenerul dupa ce i se daruieste.

Cand am fugit prima oara de acasa, mi-am luat cu mine un greieras de plastic si o carte a lui Sabato.

Cand am invatat sa iubesc, am aflat ce inseamna delicatetea si am devenit brusc dependenta.

Cand eram in Paris, eram inalta cat turnul Eiffel si inca nu stiam ce gustoasa e caracatita.

Cand aveam 18 ani, clipeam si strambam din nas si-l greseam pe Domnul Pictor.

Cand eram libera, nu faceam mare lucru.

Cand eram in troleu la Kogalniceanu, Claudiu nu mi-a dat mana sa cobor, asa ca am ramas inauntru, nedumerita.

Cand eram mai scunda, am raspuns la o scrisoare despre pescarusi de atatea ori, incat n-a avut rost s-o mai trimit.

Cand eram proasta, nu-mi dadeam seama.

Cand dansam pe sarma, ma prefaceam ca nu-mi pierd echilibrul.

Cand eram in prag de noiembrii, nimicul mi se despuia de podoabe.

Cand eram mai indragostita, am spus ca nu conteaza decat clipa aceea.

Cand eram studenta, am invatat sa stau cuminte in timp ce mi se deseneaza carti de joc pe picior.

Cand eram la Venetia, am intrebat ce am facut eu sa merit toate acelea..

Cand am invatat sa mint, stiam deja ca iubirile nu sunt la fel.

Cand eram stralucitoare, am hotarat sa devin si clepsidra, sa-mi transform mereu intunericul in lumina.

Cand am inteles ca adevarul e uneori un obiect de recuzita, am simtit cum mi se decoloreaza principiile.

Cand eram urata, aveam prieteni.

Cand eram nervoasa, am spus lucruri pe care le-am uitat.

Cand eram in Barcelona, dragostea mea era muribunda.

Cand eram desteapta, eram imposibila.

Cand eram geloasa, slabeam si vedeam jumatatea plina a paharului.

Cand eram la Praga, partea intunecata a lunii imi dadea inca de furca.

Cand eram in Marea Egee, apa era atat de limpede, incat am luat-o acasa.

Cand eram iubita, imi era somn.

Cand am pierdut prima oara, am invatat sa spun te iubesc.

Cand mi-a murit primul prieten, am fost puternica.

Cand eram in ploaie, am soptit ca nimic nu-i mai nobil decat sa daruiesti, fie si pe tine.

Cand eram vanitoasa, scriam intr-un caiet cu coperte albastre.

Cand eram frumoasa, imi eram de folos.

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

.....................................................................................


Cand eram in Mediterana, am vazut un rahatel plutind si m-am bucurat ca si capra vecinului...

miercuri, iulie 11, 2007

Carari



Rostul potecilor nu e sa ma ameteasca, ci sa ma oboseasca. Sapte carari ori sapte, merg pe ele si ajung tot pe autostrada pe care stiu sa dorm.
Si tu nu stii daca ma stii.
De aceea plec. Imi imprastii momentele, numai separate unul de altul isi pot revela fisurile, dar si frumusetea. Imprastiindu-le, risc ciobiri noi. Ma adaptez lor pentru o clipa, ma desprind pentru alta. Vasul a carui forma nu o mai iau ramane buimac. Nici el nu stie daca ma stie.