Junk dimineata

Si deodata nimic nu mai avea nume, se scurgeau chipurile intr-un val inalt, care avea sa mature somnul linistit al locuitorilor insulei, obisnuintele si mirarea, planurile de viitor si revistele Penthouse si Playboy din baile cu urme de firesc desfrau pe faianta, figurinele din gips, tipator colorate, de pe tarabele vanzatorilor de iluzii, sau pantofii scalciati ai biciclistului indragostit de Anemona. Anemonele aveau sa se topeasca si ele in semnificatii si nervi.

Sa te trezesti din somn zguduit de un tremur cunoaptea-ncap, sa-i vezi buzele umezind perna de alaturi, sa te intrebi de unde cunosti pielea cafenie si daca ai mangaiat-o vreodata sau daca ai cazut doar dintr-un vis in altul. Si brusc sa nu-ti pese daca-ti pasa sau nu. Sa te duci la baie cu pasi usori, sa adormi pe WC si sa te trezesti intr-un vis care-ti place mai mult, un vis cu degete lungi si o masa alba pe care incepi sa scrii "mama" cu creta colorata. Incet, uiti. Te ridici, te intorci in asternuturi, te faci ghem si iti asezi ochii pe palma maiinii drepte. Sa vina valul sa ma spele, sa vina. Trupul de langa tine tresare, se intoarce, iti zambeste.

Si iar mori.

AbdoMens sANA

- Creeaza un personaj!
- Poa'sa fie Albina?
- Nu, nu, personajele care muncesc nu vand.
- Regina albinelor.
- Nu e bine, suna infatuat, orgoliosii o vor ocoli.
- Atunci o trimit la aerobic. Sa bage abdomene pana face talie de Viespe.
- Viespea e un animal salbatic, s-ar putea sa aiba succes.
- E insecta, nu animal.
- In ce secta?
- Nu ma deturna, pot si singura. Viespea e totusi un parazit, e veninoasa, o vor uri inainte de sfarsitul primei pagini. Gata, stiu, o Libelula. E rapida si stapaneste tehnicile de camuflaj.
- Li-be-lu-la. Imi vine sa ma scarpin.
- Apasa pe sageti: stanga, dreapta, stanga-dreapta.
- Pune-i repede nume. Primul care-ti vine in minte e cel mai bun.
- Ana.
- Ana aerobica.
- Anaeroba.
- E roba?
- Stransa pe corp, din lipsa de aer.
- Din lipsa de A, e R.
- Iar te joci cu tastele, asta era treaba mea.
- Tu ai ramas cu degetul pe Refresh.
- Tot din lipsa de aer. Acum am nevoie de spatiu, da-te mai incolo.
- Tasta Space ti-ar sade bine.
- Doar pe degetul mare, inelarul e ocupat cu WOSLX29PUNCT.
- Cat traditionalism, cata rezistenta la schimbare!
- No Shi(f)t.
- Uoff.
- Uon!
- Topic?
- Topicul Capiconului.
- L-ai tocit pe R.
- Daca e si in loc de A, l-am apasat pana a capat.
- CRRRapat.
- Crrrap@multumesc.ro. R-ul asta imi va ajunge pret de trei capitole. Sa rrrevenim la libelula.
- Nu exagera, tasta cea noua are limitele ei.
- Le stiu: in norrrd se invecineaza cu 45, in sud cu DF, in est sunt rrrusii, in vest ungurrrii. Rrr-ati ai drrracu de negrrri. Sa evenim la pesonaj.
- Ti-am spus? L-ai ucis si pe asta nou.
- Ne des cucam faa. Sa e-venim la pesonaj.
- Va mui la final?
- Ma faci sa osesc, imi fuge povestea de sub degete.
- Mai bine sa o luam de la capat. Backspace, backspace, backspace, backsp...
- Staaaaai, nu asa, sa nu-si dea nimeni seama. Mai bine sa ne pefacem ca numaam.
- Ca nu mai ai ce?
- Nu, ca numaam abdomene. Un doi, un doi, undo iii, undo iii... vezi? Din cateva undo-uri am recapatat R-urile.
- Acum salveaza-le, iti vor trebui cand ii vei creste arrripi.
- Dar asta va fi mai tarziu, mult mai tarziu, pe la mijlocul cartii. Cand cresc aripile, dispare comanda Undo.
- Credeam ca aripile inseamna libertate.
- Libertatea adevarata este a celui care nu stie ca o are. Constientizarea ei aduce teama de a nu o pierde. Teama subjuga si limiteaza.
- Ai schimbat tonul, ma asteptam sa ramai la joc.
- Foloseam metoda oarba, dar cand mi-au obosit degetele, mi-au cazut ochii pe ganduri tocmai hat-haat, pe tasta Escape.
- Ridica-te si umb(RE)la!
- Am libelule in stomac.
- Abdomene. Metoda oarba. Ele omoara tot ce trece prin stomac. Chiar si dragostea.

Scrisoarea

De 15 ani imi propun sa-mi scriu o scrisoare. Scrisoarea. Cea mai frumoasa si cea mai trista scrisoare din lume. Tot zic ca acum, dar acum sunt mereu obosita. Acum incep mereu sa continuu altcevauri. Ravna, asteptarile, ambitia, mainele.

Incepeam caiete si-mi doream sa doresc, dar nu puteam, nu de-adevaratelea. Daca as dori, daca mi-as putea dori, imi ziceam. Si ma cramponam de maruntisuri, de cacatisuri, de hatisuri.
De metode, de uitari, de barbati.
De balele soarelui de vara.
De mofturi.
De amanari.

Cand o voi scrie, in ziua aceea, odata, ma voi aduna. Poate ca in clipa urmatoare voi si muri, dar cu mine la un loc, culeasa fir cu fir, suflu cu rasuflu.

Incepeam caiete, trei sunt umplute pana la ultimul rand, scrisul se inghesuie apoi pe coperta, pe ele le iubesc pentru ca au fost consecvente, au stiut ce-au vrut de la mine. Altele, multe, au pribegit intre literatura, versuri din Pink Floyd si Genesis, traduceri, desene, calcule, iar din loc in loc, cuvantul CACAT, izbucnit din lasitati si alte neputinte. Pe ele nu le iubesc, sunt martore ale unei idiotizari progresive. Toti ne facem mari si prosti, chiar si mie mi s-a intamplat, incredibil.