ummagumma

Poetii

2008-03-18T18:38:00.002+02:00

Cati oameni, atatea tristeti. Am fost pe agonia.ro. Nu e prima data, dar acum mi-am facut de cap, am trecut din link in link, am citit o strofa, am sarit catre un comentariu, am dat pagina si as mai fi fost si acum acolo daca n-as mai fi avut de vazut o bucata dintr-un film de Oscar, care nu mi-a placut. Armate de anonimi, mihaela, carmen, alexandru, tania, mirela, ana, mihai, bogdan, atatia oameni care scriu frumos si care nu vor fi niciodata celebri, le vor ramane vorbele pe ecrane de monitor, atatia oameni, atatea tristeti, armate de anonimi, isi vorbesc, se lauda unii pe altii, isi reproseaza unii altora deturnari, inexactitati, schiopatari, unii sufera si isi sterg textele, altii promit ca se vor stradui mai mult, armate de anonimi, atatea imbinari de cuvinte, atatea neguri in locul semnelor de punctuatie, atata preocupare pentru diacritice si armonie. Nu vor fi niciodata celebri, se imprietenesc unii cu altii, se revolta impotriva regulamentelor, participa la volume colective, isi pun pe raft placheta de versuri care le poarta numele undeva, isi traiesc vietile de cuvinte, isi cauta marea iubire, fac copii, imbatranesc, dispar sau continua sa scrie, mor uneori, ceilalti le dedica alte versuri frumoase si se intorc la ale lor. Armate de anonimi, se tanguiesc, se umfla in pene, asteapta alti oameni frumosi sa vina peste ei cu vorbe, nu vor fi niciodata celebri, ar fi si nedrept, sunt atat de multi, poate uneori ne intalnim pe strada, poate Bogdan ma claxoneaza nervos la semafor, poate Emilia e fosta colega de facultate care nu imprumuta nimanui cursurile, as vrea sa-mi imaginez ca ei nu umbla, nu scuipa, nu urasc, ca niciunul dintre ei nu are chelie sau celulita, nu vor fi niciodata celebri, ar fi nedrept, sunt prea multi, armate de anonimi, frumosii care scriu poezii.

Winampul imi canta, ontopic, Batallions of strangers.

Orice asemanare cu blogurile este intamplatoare si intamplari suntem toti.

Plicul

2008-03-16T00:23:00.008+02:00

el a desenat un fermoar acolo unde se lipeste plicul, nu pentru a anunta ca poti sa desfaci fara sa rupi, ci pentru a-si aminti lui insusi ca nu e obligatoriu sa patrunzi ca sa stii ce e inauntru.

Test

2008-03-15T20:48:00.002+02:00

Adica eu daca scriu acum un text lung, mustind de metafore... eh.

Daca nu e revolta, nu e nici cuvant.

Poveste

2008-03-01T12:27:00.007+02:00

A fost odata un copil din Cetatea cu Serpi. El se juca pe afara nestingherit dand cu prastia-n vrabii. Sau asta era un cantec? Ma rog, el facea precum cantecul atunci. Cand il inghiontea foamea, intra in Cetate si manca niste Serpi. Serpi cu S mare, pentru ca daca nu-ti respecti hrana inseamna ca nu esti om intreg.
Ups, da cafeaua in foc, ma intorc.
Asaaaaaaaa. Eliade spunea că amintirea este un semn al timpului pierdut, nevalorificat. Ei, asi! Copilul asta si-a spus de muuult timp povestea la urechea mea adormita pe jumatate, iar azi, intr-o cu totul alta zi, imi amintesc de el, dar nu ca de ceva vechi, nu ca de ceva neintreg. Altul e contextul, dar fara contextul trecut n-ai putea merge mai departe. Vesnic Sisif, rostogolindu-si in sus, cu truda, bolovanul inutil, asta ai fi daca nu ti-ai impinge varfurile in ceva ce tu ai trait si n-ai incerca sa treci dincolo.
Copilul din Cetatea cu Serpi nu avea minge, nu avea carut de butelii, nu avea nici masinute cu care sa faca brrrummmm brrrummmmm si sa-si doreasca astfel sa se faca politist cand creste. Nu, Copilul avea doar o prastie si o creta albastra. Tragea cu prastia-n vrabii, ca-n cantec, de dimineata pana-n noapte, iar daca pasarile uitau sa se duca la culcare, mai tragea si noaptea. Erau, pare-se, pasari de noapte - astea ii placeau cel mai mult, de fapt, erau mai greu de ochit, de nimerit... Cand dobora vreuna, zambea satisfacut, dar amar. Ii rasuna tot cantecul ala tampit in cap, ce-ai omorat omorat ramane. Atunci lua creta albastra, dar nu scria nimic cu ea, ca sa n-o consume, pentru ca era constient ca alta ca ea nu mai gaseste. In cetate nu se mai fabrica asa ceva si cu asta basta. Se uita la ea, atat, pe urma se enerva putin ca i-a ramas albastru pe maini. Copilul se juca rareori cu creta lui. Se prefacea ca scrie pe cer, ca pasarile citesc poezii inainte de moarte... avea o scuza, insa: albastru pe albastru? De-aia nu se vede nimic. Dar se simte, da, se simte, urla el catre niste norisori care treceau pe acolo cu treaba.
Uneori tragea cu prastia la nimereala, in cer. Pietrele se faceau fluturi si zburau departe. Dar asta e alta poveste. Si alta poveste e si ca, noaptea, Copilul le cerea pasarilor insomniace sa citeasca ce scrisese el cu creta albastra. E albastru pe negru, da-da, e posibil sa vedeti! Dar ele mureau fara sa spuna nimic. Daca citeau sau nu nici macar povestitorul nu stie.
Intr-o zi treceam prin Cetatea lui cu Serpi, habar n-am ce treburi sau plictiseli ma purtau pe acolo. Copilul tipa de bucurie cand ma vazu. Ma tinti cu prastia si trase repede. O usturime scurta in piept. Nedumerit, mai trase o data. Dar nu cu vreo piatra, ci cu insasi creta lui albastra, care se sparse de timpanul meu. Poc! Pe obraz imi curgeau fluturi albastri, n-am vrut sa ma sterg cu maneca. Am sarit gardul si am tulit-o spre Cetatea mea cu Broscute Testoase. Gata.

umbra

2008-01-17T22:32:00.002+02:00

m-a mancat patul.

regasesc aceeasi umbra ridicandu-se din strada.
o asemenea miscare... prea tarziu, alienare.
regasesc aceeasi umbra ridicandu-se din strada,
tremura, isi schimba forma, dar nu poate sa ma vada.
umbra mea - aceleasi plete, serpi anemici pe-un perete,
bajbaie cu lacomie, dar nu poate sa ma vada
cum tanjesc la alta umbra ridicandu-se din strada.

Ti se pare ciudat ca te-am intrebat

2008-01-04T12:17:00.000+02:00

ce faci?
innobilez drepte aurii infipte in trecatoare impresii, desenez fecioare dormind langa inimi patrate, sileste-ma, siluieste-ma, zice amiaza spre noapte plecand. si plecandu-se.
ce faci?
aplic inca dreptele nobile, sperii lotusii, ingretosez asfintitul cu mascari abia soptite, ceasul inghite secunde inal-be, degetele ii functioneaza perfect, prabuseste-te in mine, infige-mi coatele in ochi, asfalteaza erori, cauta rime, smulge-mi cuiele, vopseste-ti peretii camerei cu sangele meu cu model, scrie atamat pe garduri.
ce faci?
indrept dreptele, intrept treptele, "pare o poveste delicata si stranie de dragoste" ca noapte veneai pe langa mine, nu la mine, un preludiu perfect, tu pe sub lucruri, inecand sunete, anticipand agonii.
ce faci?
inramez segmente, da' tu?

Insemnare

2007-09-18T18:45:00.001+03:00

Marea intalnire

2007-09-12T23:33:00.000+03:00

James Bond_oc s-a intalnit cu Jim Canepa. Au plecat in aventura pe Autostrada Soarelui, desi niciunul nu stia asta, ei credeau ca vor sa mearga acasa. Elle_Fantesa Afro Deeta, cea cu tate de negresa, a descantat pana cand Jim i-a venit plocon in poala. Il cam durea capul, asa ca n-a observat ca Afro Deeta avea pete de cafea pe rochia alba de bumbac. Cea neagra de dantela fusese vedeta la tv. Smechera, i-a zis de deochi. De_ochii ei care sclipeau n-a zis, ca nu era proasta. James a dat muzica tare. Libelula Ana Belle a sunat din clopotelle si din nou intamplatul a fost posibil. Da-te-n poala mea, a zis in sinea ei Elle_Fantesa, din boxe rasuna Lazarus, acul trecuse de 200, iar Libelula si-a bagat inapoi in poseta blisterul de Metoclopramid. James il privea pe Jim in oglinda retrovizoare si-i reprosa in gand:
- Pai daca nu-ti dadeam eu branci, mai aveai tu azi tatuajul asta?
Jim privea inauntrul lui. Acolo cresteau cele mai manoase campuri de canepa.
- Intreaba-ma cat port la ochelari, a ordonat Ana repede, intre doua piese.
- Cat porti la ochelari? a strigat James, dupa ce deja incepuse So Called Friend.
- Ciiinci. Zero virgula cinci.
- Dar la ochelarii de cal cat, cat? a iscodit vocea interioara a lui Love Iorel, care fusese uitat pe o terasa, unde urma sa se faca Zob. Insa toti au tacut malc.

Galben

2007-09-08T21:29:00.000+03:00

Am inceput prin a-i cerceta buricul. Eu eram o fata, ea era alta fata. Sub tricoul ei galben era cald si mirosea a rodie si orhidee. Euphoria.
- Vezi, fata, sa nu mi-l intinzi, ca e de la Marks & Spencer.
- Si daca intr-o zi ti-as saruta buricul, m-am hlizit, nu-i asa ca ai schiopata putin?
Dupa ce si l-a dat jos, mi-am tras tricoul ei peste ochi si am privit camera: in ce lume galbena mai traim si noi! Pe urma am continuat, am zis: iesim azi? Ne prinsese dupa-amiaza in acelasi apartament. Langa pat era o cutie de chibrituri, mi-a venit ideea sa-i construiesc pe burta un labirint din bete, dar m-am lasat pagubasa, era la fel ca mine, n-ar fi stat cuminte, s-ar fi intins ba dupa tigari, ba doar asa, sa-si auda oasele trosnind. Mi-ar fi stricat labirintul inainte de a ajunge la sfert, de ce sa-l mai incep? Mai bine il desenez cu degetele, uite, ziceam, aici e intrarea, un perete, doi perete, trei perete... Afara cam ploua.
- Fata, asta e un labirint fara iesire. Cine nu si-a lasat faramaturi pe drum sigur ramane captiv.
- Unde, fata, pe burta mea?
- Da, da, si maine nu te mai duci la serviciu, dai telefon si le spui ca ai mici probleme cu burta, te vor crede bolnava.
- Si tu?
- Eu le spun ca pietrisul mi-a mancat pantofii si n-am mai avut cu ce sa ma incalt, nici n-as minti. Si, de suparare, nu m-am mai impotrivit cand a inceput sa ma manance si pe mine cineva, ceva. Or sa ne prescrie tratamente: tie pentru dinauntrul burtii, iar mie pentru aparente. Noi vom ramane aici pentru totdeauna, in lumea asta galbena, ne vor creste sine de cale ferata pe burti, trenuri si gari. Si gari. Uite, s-a oprit ploaia, ma duc acasa.

pe(n)delete

2007-09-08T17:54:00.000+03:00

Adica sters. E prea toamna deodata.

Junk dimineata

2007-08-27T14:12:00.001+03:00

Si deodata nimic nu mai avea nume, se scurgeau chipurile intr-un val inalt, care avea sa mature somnul linistit al locuitorilor insulei, obisnuintele si mirarea, planurile de viitor si revistele Penthouse si Playboy din baile cu urme de firesc desfrau pe faianta, figurinele din gips, tipator colorate, de pe tarabele vanzatorilor de iluzii, sau pantofii scalciati ai biciclistului indragostit de Anemona. Anemonele aveau sa se topeasca si ele in semnificatii si nervi.

Sa te trezesti din somn zguduit de un tremur cunoaptea-ncap, sa-i vezi buzele umezind perna de alaturi, sa te intrebi de unde cunosti pielea cafenie si daca ai mangaiat-o vreodata sau daca ai cazut doar dintr-un vis in altul. Si brusc sa nu-ti pese daca-ti pasa sau nu. Sa te duci la baie cu pasi usori, sa adormi pe WC si sa te trezesti intr-un vis care-ti place mai mult, un vis cu degete lungi si o masa alba pe care incepi sa scrii "mama" cu creta colorata. Incet, uiti. Te ridici, te intorci in asternuturi, te faci ghem si iti asezi ochii pe palma maiinii drepte. Sa vina valul sa ma spele, sa vina. Trupul de langa tine tresare, se intoarce, iti zambeste.

Si iar mori.

AbdoMens sANA

2007-08-17T18:10:00.000+03:00

- Creeaza un personaj!
- Poa'sa fie Albina?
- Nu, nu, personajele care muncesc nu vand.
- Regina albinelor.
- Nu e bine, suna infatuat, orgoliosii o vor ocoli.
- Atunci o trimit la aerobic. Sa bage abdomene pana face talie de Viespe.
- Viespea e un animal salbatic, s-ar putea sa aiba succes.
- E insecta, nu animal.
- In ce secta?
- Nu ma deturna, pot si singura. Viespea e totusi un parazit, e veninoasa, o vor uri inainte de sfarsitul primei pagini. Gata, stiu, o Libelula. E rapida si stapaneste tehnicile de camuflaj.
- Li-be-lu-la. Imi vine sa ma scarpin.
- Apasa pe sageti: stanga, dreapta, stanga-dreapta.
- Pune-i repede nume. Primul care-ti vine in minte e cel mai bun.
- Ana.
- Ana aerobica.
- Anaeroba.
- E roba?
- Stransa pe corp, din lipsa de aer.
- Din lipsa de A, e R.
- Iar te joci cu tastele, asta era treaba mea.
- Tu ai ramas cu degetul pe Refresh.
- Tot din lipsa de aer. Acum am nevoie de spatiu, da-te mai incolo.
- Tasta Space ti-ar sade bine.
- Doar pe degetul mare, inelarul e ocupat cu WOSLX29PUNCT.
- Cat traditionalism, cata rezistenta la schimbare!
- No Shi(f)t.
- Uoff.
- Uon!
- Topic?
- Topicul Capiconului.
- L-ai tocit pe R.
- Daca e si in loc de A, l-am apasat pana a capat.
- CRRRapat.
- Crrrap@multumesc.ro. R-ul asta imi va ajunge pret de trei capitole. Sa rrrevenim la libelula.
- Nu exagera, tasta cea noua are limitele ei.
- Le stiu: in norrrd se invecineaza cu 45, in sud cu DF, in est sunt rrrusii, in vest ungurrrii. Rrr-ati ai drrracu de negrrri. Sa evenim la pesonaj.
- Ti-am spus? L-ai ucis si pe asta nou.
- Ne des cucam faa. Sa e-venim la pesonaj.
- Va mui la final?
- Ma faci sa osesc, imi fuge povestea de sub degete.
- Mai bine sa o luam de la capat. Backspace, backspace, backspace, backsp...
- Staaaaai, nu asa, sa nu-si dea nimeni seama. Mai bine sa ne pefacem ca numaam.
- Ca nu mai ai ce?
- Nu, ca numaam abdomene. Un doi, un doi, undo iii, undo iii... vezi? Din cateva undo-uri am recapatat R-urile.
- Acum salveaza-le, iti vor trebui cand ii vei creste arrripi.
- Dar asta va fi mai tarziu, mult mai tarziu, pe la mijlocul cartii. Cand cresc aripile, dispare comanda Undo.
- Credeam ca aripile inseamna libertate.
- Libertatea adevarata este a celui care nu stie ca o are. Constientizarea ei aduce teama de a nu o pierde. Teama subjuga si limiteaza.
- Ai schimbat tonul, ma asteptam sa ramai la joc.
- Foloseam metoda oarba, dar cand mi-au obosit degetele, mi-au cazut ochii pe ganduri tocmai hat-haat, pe tasta Escape.
- Ridica-te si umb(RE)la!
- Am libelule in stomac.
- Abdomene. Metoda oarba. Ele omoara tot ce trece prin stomac. Chiar si dragostea.

Scrisoarea

2007-08-17T17:42:00.001+03:00

De 15 ani imi propun sa-mi scriu o scrisoare. Scrisoarea. Cea mai frumoasa si cea mai trista scrisoare din lume. Tot zic ca acum, dar acum sunt mereu obosita. Acum incep mereu sa continuu altcevauri. Ravna, asteptarile, ambitia, mainele.

Incepeam caiete si-mi doream sa doresc, dar nu puteam, nu de-adevaratelea. Daca as dori, daca mi-as putea dori, imi ziceam. Si ma cramponam de maruntisuri, de cacatisuri, de hatisuri.
De metode, de uitari, de barbati.
De balele soarelui de vara.
De mofturi.
De amanari.

Cand o voi scrie, in ziua aceea, odata, ma voi aduna. Poate ca in clipa urmatoare voi si muri, dar cu mine la un loc, culeasa fir cu fir, suflu cu rasuflu.

Incepeam caiete, trei sunt umplute pana la ultimul rand, scrisul se inghesuie apoi pe coperta, pe ele le iubesc pentru ca au fost consecvente, au stiut ce-au vrut de la mine. Altele, multe, au pribegit intre literatura, versuri din Pink Floyd si Genesis, traduceri, desene, calcule, iar din loc in loc, cuvantul CACAT, izbucnit din lasitati si alte neputinte. Pe ele nu le iubesc, sunt martore ale unei idiotizari progresive. Toti ne facem mari si prosti, chiar si mie mi s-a intamplat, incredibil.

Ana(PRO)filactic

2007-07-29T14:02:00.001+03:00

Ana are mere. Gina are BMW. Ana da cu mere in oglinzile masinii. Sarpele are asteptari. De ce nu musti tu, musca. Razvan are parasuta, el sare la punct fix. Punctul lui fix e cam mobil. Eu am pepene. Eu dau cu pepene pe geamuri. Sarpele are detergent neobisnuit. Sarpele nu sterge geamul, cheama Menajera. Menajera are draci. Menajera da cu dracii de pereti. Peretii sunt colorati frumos. Dintr-un perete iese Dan. Ana il sterge de coarnele dracilor aruncati de menajera. Ana transpira. Razvan ii usuca fruntea cu parasuta lui. Ana se sufoca. Gina cheama Politia. Sarpele se ascunde in spatele canapelei. Sarpele gaseste o bratara in spatele canapelei. Sarpele o lasa acolo. Dracii isi revin. Dracii il bat pe umar pe Sarpe. Sarpele nu-si revine. Sarpele se ascunde in pletele Anei. Ana il trimite acasa pe Politian. Politianul are amenzi. Politianul ii da puncte Ginei. Gina ii da punctele Menajerei. Menajera da pe jos cu punctele. Razvan aluneca pe ele. Razvan aterizeaza la puncte fixe. Eu am un foarfece. Eu ii iau Anei din mot, sa cada Sarpele. Razvan intinde mana spre Sarpele cazut la pamant. Gina ii acopera cu parasuta. Politianul suna intotdeauna de doua ori. Politianul si-a uitat girofarul pe noptiera. Ana ii face un ceai lui Dan. Dan inmoaie girofarul in ceai. Ce bun a fost, nu mi-a placut! Stomacul lui Dan face nino-nino. Politianul incaleca pe Dan. Politianul si Dan ies din poveste. Sarpele respira usurat. Sarpele iese de sub parasuta. Sarpele se face ghem. Eu cred ca e pepene si il tai felii cu foarfecele. Menajera spune nu, multumesc. Menajera adora sa fie victima. Menajera numai daca e victima are draci. Razvan o hraneste cu forta. Menajera se impotriveste din ce in ce mai putin. Menajera moare, ghiftuita. Sala aplauda. Toti sunt murdari la gura de Sarpe. Ana apuca de un capat al parasutei. Gina apuca de celelalt capat. Parasuta e acum o cortina. Eu incep sa o tai cu foarfecele. Razvan striga: Cortina! Cortina cade peste poveste. Politianul se intoarce la locul faptei si face o reverenta. Politianul gaseste un mar si musca din el. Fantoma Sarpelui iese din cusca sufleorului. Politianul se sperie, ii ramane o bucata de mar in gat si moare. Fantoma se urca in BMW si iese din scena. Mie mi-e cald sub cortina. Eu decupez pe dedesubt cuvantul SFARSIT. Nu aplauda nimeni.

Vreau sa

2007-07-27T20:48:00.000+03:00

Iar eu, care continui sa fac slalom printre durerile de cap ale ingerilor, recunosc: imi vine sa-mi lipesc guma pe freza ta. Intr-o zi am sa te pun sa-mi canti: "sa-mi dai scrisorile-napoooooi", sa ai martori ca ai fost candva destept. Ma uit si eu la caietele mele, ce copil frumos si zurliu eram si-as mai fi si azi daca n-as fi murit.

Din tine voi avea doar un prenume si un ceas prost care se opreste la ore nepotrivite.

Sarumanapentrumasa - raman aici. Sa nu vezi tu cand ma dau de trei ori peste cap si ma tranform in bonibonfaier...

Ana son

2007-07-27T01:58:00.000+03:00

Ana face cocoloase. Ii ies de sub piele, din coltul ochiului, uneori le scoate din maneca. Le preseaza in palme, unul cate unul. Cocolosul se face turta, apoi Ana plange putin deasupra lui, pentru ca l-a stricat. Cocolosul turtit se transforma in clatit. L-a clatit cu lacrimi, in ce altceva sa se transforme? Si e musai sa fie la masculin, pentru ca asa e jocul: o data barbat, data viitoare femeie, apoi barbat din nou. Cocolos e un baiat, Turta e o fata. Clatitul nu e data viitoare, ci datul fiitor. Ana ar vrea sa-l umple cu ceva, dar isi umple doar timpul, gandindu-se. Daca l-ar umple, clatitul s-ar transforma din nou in cocolos si s-ar inchide cercul. Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos. Asa e perfect, dar e totusi un cerc vicios, caci numai viciile cer umpluturi. Ana ar putea innebuni, dar ei ii place sa se gandeasca, asa ca mai sta putin. E viciul ei sa se umple cu ganduri. Viciul e pasiunea pasiunii, stii? I-a spus cineva sau a gandit singura, din capul ei. Cand Manole o striga sa iasa din zid, Ana se opreste din in_cercuiri. Intinde clatitul pe masa din bucatarie, apoi o intinde de-acolo. Clatitul se va usca si va muri de moarte buna pana la noapte. Altfel cum ar mai avea loc in poveste Cocolosul de maine? Si uite-asa, in fiecare zi, Ana fabrica cercuri deschise.
Sfarsit?

Pagina

2007-07-16T19:05:00.000+03:00

- Cine esti?
- Cinci. Ef Cinci.
- Parca te-am mai vazut pe-aici.
- Ieri purtam doua sageti verzi.
- Cu maneci scurte?
- Mi se parea ca te uiti in alta parte.
- Imi facea cu ochiul un x. E prietenul tau?
- Cel rosu? Suntem complementari.
- N-ar trebui sa umbli cu el, te submineaza.
- Frica da dependenta, ma intelegi.
- Intr-o zi o sa-ti puna capat.
- A mai incercat, dar l-am intors din drum.
- Si acum ce faci?
- Te invart pe degete.
- Asta e manipulare.
- Se numeste repetitie.
- E masaj. Mai spune. Un pic mai sus, acolo, da.
- Ah, aici e un ghem de cuvinte, de aceea te doare.
- E o durere veche, m-am obisnuit.
- Si durerea da dependenta.
- N-am incotro, trebuie sa-mi placa ce nu pot schimba.
- Ai incredere in mine?
- Nu, de ce?
- Ma intrebam de ce te lasi pe mana mea.
- Nu ma las, merg. Merg pe mana ta.
- Fara incredere?
- De ce as mai merge daca as sti ce e la capat?
- La capatul randului e punctul.
- Si la capatul punctului tot mai e ceva.
- Un loc gol.
- Da, dar mereu altul.
- Si tu?
- Si eu. Cel de sus imi adauga mereu una-alta.
- Sau iti ia.
- Ce imi ia tin minte, asa ca e ca si cum ar fi inca acolo.
- Ai o virgula in plus.
- O bag in san, e o virgula norocoasa.
- A, acum vad ca ai sani.
- Numai daca stau cu fata.
- Daca n-ar fi fost virgula aceea, n-as fi stiut niciodata.
- Defectele intotdeauna starnesc interesul.
- Ma cam dor mainile.
- N-ar trebui, ma asteptam ca verdele sa nu oboseasca. Poate pentru ca am mers eu pe ele.
- Ai mers numai pe dreapta.
- Ajung imediat si la stanga, mai e putin pana la punct.
- Pui punct discutiei, adica?
- Punct si de la capat. Stanga e fascinanta, de aceea am pastrat-o la urma.
- Urma nu inseamna sfarsit, nu?
- Cum ar putea insemna sfarsit? Si urma lasa urme.
- Asa se explica de ce oamenii spun "la urma urmei".
- Si oamenii, si paginile. Ca si cum ar anunta o concluzie, dar mereu continua.
- Ce continua atarna din ce in ce mai greu.
- Virgulele sunt grele.
- Virgulele au greutate, da.
- Vezi ca ti-au ramas cateva in palma, nu stiam de ce ma simt mai usoara.
- Respiri usurata, te-am usurat de virgule. Dar chiar asa, mai usoara, ar trebui sa-ti fie greu. Nu te mai inteleg.
- Tin minte totul, ti-am mai spus.
- Exact ca o femeie, ele nu uita niciodata nimic.
- Mai ales cand raman grele.
- Dar tu ai scapat acum de greutate. Inseamna ca esti o femeie usoara?
- Pagina e mereu o femeie usoara, ca se da!

Numar

2007-07-12T17:39:00.000+03:00

Azi am numarat pe cele ce sar, cele ce fug, cele ce pacalesc. Mustar si mester Manolo, mister si musteriu. Cele ce se_duc au ramas nespuse. Pana la 91, cu picioarele spre tavan, cu rasul ca pavaza si cu lipsa chefului de a imi fatai pe afara nestarea. La Motoare nu-s acum decat niste mese pline, niste locuri cu funduri de oameni. Terasa cu porumbei nu mai cheama, stradutele sunt deja parcurse. O femeie de interior si muzica asta de fanfara care ma face sa tresar si sa ma gandesc la inmormantari. Pana si bancile sunt imprejmuite cu masini. Foile mele imprastiate pe cearsaful rosu, pe ele sunt picaturi din calatoriile Ummei. De ce nu le scrii? Am sa le scriu. Astazi, in calatoria spre baie, am calcat pe sandaua care mi-a facut alaltaieri basica. Povestea basicii ar merita spusa, pentru ca ea contine un concert cu Plant. Robert Plant. Prietena mea sta goala in fata geamului, fanfara o acopera. Ea e toata numai sani, asa ii spune baiatul cu betele. Ai tate peste tot, later edit, da. La 36 era somnul, la 72 iada, la 80 deja bateam campul cu stafide si streptococi. De la 91 incolo, numaram subdiviziunile monedei Botswanei. Sa nu-ti bagi cele 100 de tebe in ploaia asta?

Eu nu stiu ce sa le spun oamenilor care plang. Blasfemiez momentul, in speranta ca ii va pufni rasul. Cuvintele mor inainte sa se transforme in acel "o sa fie bine", in care nu pot crede decat cand se intampla. Niciodata inainte, niciodata dupa. Nu-s o buna ascultatoare decat de dureri trecute, atunci datul cu parerea nu doare, nu murdareste. Poate, in schimb, pune un spot roz pe cicatrici. A avut rost, prostule, proasto. La prezent niciodata.

S-a oprit ploaia, de bucurie, fanfara canta Brasoveanca, imi mai aprind o tigara. Narcisistii de obicei nu se aduna dintre frumosi, asa cum nici conducatorii de osti dintre puternici. Tu esti unic, dada, si tu la fel. Si nenea ala care se apleaca pe fereastra. Un calcat in strachini poate fi uneori salvator.

Oamenii U(r)mmei

2007-07-12T16:54:00.000+03:00

Tie ar trebui sa-ti multumesc pentru ca ma asculti.
Tie pentru ca-mi povestesti.
Tie pentru ca ma gadili la incheieturile creierului.
Tie pentru ca imi provoci simturile.
Tie pentru ca imi provoci neuronii.
Tie pentru ca ma lasi sa tac.
Tie pentru ca nu ma lasi sa fiu decat femeie.
Tie pentru ca nu-ti pasa ca sunt femeie.
Tie pentru ca nu spui niciodata nu.
Tie pentru ca ma astepti la gara si-mi cari gentoiul.
Tie pentru ca esti complicat.
Tie pentru ca esti simplu.
Tie pentru ca mereu ma contrazici.
Tie pentru ca imi dai muzica.
Tie pentru ca asculti muzica mea.
Tie pentru ca imi scrii frumos.
Tie pentru ca mi-ai scris atat de frumos.
Tie pentru ca ma iubesti neconditionat.
Tie pentru ca am cu cine sa impart insomniile.
Tie pentru ca nu ma vei iubi niciodata.
Tie pentru ca semanam.
Tie pentru ca esti altfel.
Tie pentru adevaruri.
Tie pentru minciuni.
Tie pentru ca nu ma tii pe policioara.
Tie pentru ca mi-ai construit o colivie din aur alb.
Tie pentru bolovanii din cosul pieptului.
Tie pentru ca imi pui intrebari.
Tie pentru ca intelegi fara sa intrebi.

Pe bucati, traim pe bucati, da, da.

Si pentru asta,
Iti dau pe gratis greselile mele, obsesiile,
Cosul pieptului, povestile cu cersetori sau cu
Adolescenti, iti dau tigarile mele si dragostea
Mea, iti dau vacanta si cartea care
Mi-a spus ca existi, iti dau
Foile mele, plicul meu de trei in
Unu, iti dau gara de nord si
Terasa cu porumbei cacaciosi, iti dau gratiile
Si afisul cu Pink Floyd, iti dau
Voie, iti dau papucii, iti dau una,
Iti dau geaca mea de albastra si
Asul de trefla, iti dau bicicleta mea
Si umarul stang, iti dau absenta, iti
Dau prezenta, iti dau colectia mea Dilema,
Iti dau prietenii mei cu oboselile lor
Cu tot.

Despre un culoar sau poate despre niste culori

2007-07-12T16:31:00.000+03:00

Cand eram mica, ceva mai virgina si ceva mai desteapta, spuneam ca vreau sa fiu o lacusta care-si mananca partenerul dupa ce i se daruieste.

Cand am fugit prima oara de acasa, mi-am luat cu mine un greieras de plastic si o carte a lui Sabato.

Cand am invatat sa iubesc, am aflat ce inseamna delicatetea si am devenit brusc dependenta.

Cand eram in Paris, eram inalta cat turnul Eiffel si inca nu stiam ce gustoasa e caracatita.

Cand aveam 18 ani, clipeam si strambam din nas si-l greseam pe Domnul Pictor.

Cand eram libera, nu faceam mare lucru.

Cand eram in troleu la Kogalniceanu, Claudiu nu mi-a dat mana sa cobor, asa ca am ramas inauntru, nedumerita.

Cand eram mai scunda, am raspuns la o scrisoare despre pescarusi de atatea ori, incat n-a avut rost s-o mai trimit.

Cand eram proasta, nu-mi dadeam seama.

Cand dansam pe sarma, ma prefaceam ca nu-mi pierd echilibrul.

Cand eram in prag de noiembrii, nimicul mi se despuia de podoabe.

Cand eram mai indragostita, am spus ca nu conteaza decat clipa aceea.

Cand eram studenta, am invatat sa stau cuminte in timp ce mi se deseneaza carti de joc pe picior.

Cand eram la Venetia, am intrebat ce am facut eu sa merit toate acelea..

Cand am invatat sa mint, stiam deja ca iubirile nu sunt la fel.

Cand eram stralucitoare, am hotarat sa devin si clepsidra, sa-mi transform mereu intunericul in lumina.

Cand am inteles ca adevarul e uneori un obiect de recuzita, am simtit cum mi se decoloreaza principiile.

Cand eram urata, aveam prieteni.

Cand eram nervoasa, am spus lucruri pe care le-am uitat.

Cand eram in Barcelona, dragostea mea era muribunda.

Cand eram desteapta, eram imposibila.

Cand eram geloasa, slabeam si vedeam jumatatea plina a paharului.

Cand eram la Praga, partea intunecata a lunii imi dadea inca de furca.

Cand eram in Marea Egee, apa era atat de limpede, incat am luat-o acasa.

Cand eram iubita, imi era somn.

Cand am pierdut prima oara, am invatat sa spun te iubesc.

Cand mi-a murit primul prieten, am fost puternica.

Cand eram in ploaie, am soptit ca nimic nu-i mai nobil decat sa daruiesti, fie si pe tine.

Cand eram vanitoasa, scriam intr-un caiet cu coperte albastre.

Cand eram frumoasa, imi eram de folos.

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

.....................................................................................

Cand eram in Mediterana, am vazut un rahatel plutind si m-am bucurat ca si capra vecinului...

Carari

2007-07-11T13:56:00.000+03:00

Rostul potecilor nu e sa ma ameteasca, ci sa ma oboseasca. Sapte carari ori sapte, merg pe ele si ajung tot pe autostrada pe care stiu sa dorm.
Si tu nu stii daca ma stii.
De aceea plec. Imi imprastii momentele, numai separate unul de altul isi pot revela fisurile, dar si frumusetea. Imprastiindu-le, risc ciobiri noi. Ma adaptez lor pentru o clipa, ma desprind pentru alta. Vasul a carui forma nu o mai iau ramane buimac. Nici el nu stie daca ma stie.

Ca intotdeauna

2007-06-30T23:46:00.000+03:00

Sa te salvez de mine, mie poate mi-as fi de ajuns, sa nu ma catar pe genunchi, sa nu-ti incolacesc gatul cu privirile goale, sa neg tentativele trupului. Sa nu te mai inspaimant si sa te desprinzi. Sa-ti fiu straina si stranie. E loc sa dispar. Dar iarasi ne vom intalni, in alt contur, si din nou ma voi intoarce la clipa cand, avand patru ani si doua luni, m-am gandit pentru prima data, in timp ce ma incaltam cu o cizma rosie cu un calut negru, la metempsihoza. Intre eu si Dumnezeu e o linie subtire pe care-o parcurgem, inainte, inapoi, pe varfuri sau calare.

Ma las rostita, soptita, ma las dormita si uitata, alungata si dorita, doinita si doruita, jos, cu tampla pe firul ierbii murdar de ploaie, ma las binelui egoist si ce departe as fi in secunda urmatoare, ce prelunga, ce nespusa si libera as fi. Sa te salvez de mine, e o alta chemare, sa ma ridic din iarba, din colb, josul sa ramana in urma, sa nu-l mai vad cand imi plec ochii de-a lungul coapsei. Daca nu as avea inca trupul, ce ar flutura in vant? Ce ai iubi? Ce mult imi place sa traiesc, sa-mi fie foame si sa mor de somn… sa mor, sa mor, dar inca nu-mi merit moartea, mai am mult sa rad de toate nedumeririle, ale lor, ale mele, de ale tale nu pot rade, daca m-ai face sa rad, ti-as fi doar prietena.
Ochii nu-mi sunt albastri, ci intunecati de veniri si plecari, de tradari si iertari, de raul pe care ni-l presaram pe urme, ca sa ne gasim mai greu. Si ne regasim, ne regasim de fiecare data, adunandu-ne cioburile din brate straine. Din altii strangem secrete, cu durere smulgem vesnicii marunte, ca niste copii care imbatranesc fara sa se faca mari. iar cand prea multul sugruma, ne schimonosim si ne renegam. Urati pe dinauntru, ne privim in oglinzile altora, pe care ei, altii, si-au desenat inimile, si nu conteaza daca darele sunt de ruj sau de sange.
Pe noi sa-l rostim rar, sa nu-l consumam.
Pentru ca mie mi-au devenit mereu visele realitate, mi-a fost teama sa visez. Ce m-as fi facut daca vi

Zi de ziD

2007-06-23T20:34:00.000+03:00

Zici de ziduri - acestea sau altele, zici ca putem smulge pe rand caramizile, ca asa ne facem loc, sa intram, sa (le) in_locuim.
Ziduri claustru, construite din oameni ghemuiti. Ele ne sunt deja oferite, dar de cele mai multe ori suntem orbi si nu le vedem, atunci incepem sa ni le construim, sa ni le inventam sau sa ni le cerem. Muncim pentru ele, pentru gaurile din ziduri, stirbiturile, dam examene, invatam, jertfim, triste goluri - ajungem la ele gafaind, multumiti pentru numai o clipa, atat de mici in oboseala noastra multumita, dam buzna fiecare in spatiul pe care oricum l-am tarait dupa noi toti anii de dinainte. Si n-am stiut. Oaza promisa - borta din cer. Cu ea ne justificam trecerile, inchidem usa in urma noastra si privim spre Dincolo. Cand sederea ne oboseste si ea, cand ghemuitul din dreapta inghionteste prea tare, cand cel de deasupra apasa, iar cel de dedesubt sforaie, pornim din nou, cu oftat. Nu conteaza ca Dincolo nu e decat un alt nimic, nu conteaza ca drumul e din ce in ce mai nesigur si mai de neimblanzit, nu conteaza ca golurile personale, legate de glezne, atarna din ce in ce mai greu, nu, noi mergem, inaintam pana cand carnea se rupe si sangele nu se mai ia cu sapun, pana gasim iarasi un temporar sfarsit de ratacire.
Acolo e din nou stiutul sau altcinevaul odihnind, murind, i te alaturi, prelungindu-l cu o caramida noua, il alinti spunandu-i "oaza mea" si negandu-l prin chiar aceasta rostire, pentru ca orice oaza nu e decat asteptarea, promisiunea, amenintarea unei alte plecari.

Adorm si am coloana sonora

2007-04-25T13:51:00.000+03:00

as vrea sa faci pentru mine asa:
sa ne uitam la un film care imi place numai mie,
la care sa adorm tinandu-te de mana,
pe urma sa ma trezesc, iar tu
sa-mi spui cum s-a terminat.
si as mai vrea sa stam
pe un deal.
sa fie vara si racoare
placuta - nu ca-i frumos cuvantul asta? - ,
si sa ne uitam la nori, sa ma enervez ca tu
nu vezi un cal, ci un fotbalist,
apoi
la stele, dar mai putin, ca astea sunt cam la fel.
si tocmai pentru ca mi s-ar inchide ochii,
te-as ruga, cu glasul ceva mai somnoros,
sa-mi citesti ceva, iar tu
ai incepe sa-mi povestesti despre cainele pe care nu-l stiu
si despre surorile tale, despre fratele lor
si despre ce voia sa se faca atunci cand va fi mare
si despre ce-a visat in ultimii cinci ani.
n-as vrea
sa te intrerup decat daca devii prea serios sau daca
iti amintesti de ceva urat.
si as mai putea
sa-ti spun si tie povestea pe care i-am spus-o Ioanei
in timp ce curatam cartofi..
era, bineinteles, o poveste despre un cartof
si despre o cartita oarba,
de care cartoful, plantat din greseala intre rosii, s-a indragostit.
dar mai intai iubise o rosie, adica inainte de cartita,
si rosia facuse fleosc,
de ajunsese el, cartoful, sa creada ca n-are voie sa iubeasca, pentru ca distruge
tot ce indrazneste sa indrageasca,
apoi
cand a aparut cartita cea oarba si
l-a rontait pana a mai ramas doar un coltisor din el,
a mai invatat o lectie:
ca binele asa e el, doare.
si s-a lasat iubit in felul asta, orbeste,
stiind ca love is as blind
as a mole.
asa.
ti-as spune inventia asta,
te-as lasa s-o completezi
si
i-am cauta impreuna un final fericit
ca-n povestile alea cretine si misto.
pe urma
am incaleca pe-o sa,
iar daca n-am muri, ne-am mai iubi si maine.

MICHELLE

2007-04-25T10:36:00.000+03:00

Poate ca esti Mihaela, poate ca
Asa scrie in cartea ta de
Povesti sau de identitate, buletinul nou-
Nout, cu codite impletite, poate ca
Jucariile tale jupuite nu mai coboara
De pe sifonier decat foarte rar:
Ratzoiul din blana cu basca verde,
Papusa Crina, Berlioz cu fundul roz,
Elefantul de plush, maimutzica Lush, cealalta
Papusa neagra si cheala, ursuletul cu
Ochi de sineala, pisica murdara pe
Coada de cerneala, balerina mecanica ce
Si-a pierdut umbrela, poate ca
Esti Mihaela si seara te plimbi
Pana la gara pe strada cu
Castani, ai vise, n-ai bani,
Poate nici n-ai implinit cincisprezece
Ani, ai plans, poate, o dupa-
Amiaza intreaga si o noapte cand
Te-ai tuns, ti-ai cumparat
Un dermatograf negru pe ascuns, iti
Pitesti scrisorile prin cutii, cand stii
Ca nu te vede nimeni, scrii
Poezii, doua le-ai trimis deja
Cu pseudonim la o revista, nu
Ai primit inca raspuns, mai insista,
Nu iti privesti, ci iti vezi
In oglinda obrajii, linia gatului, umarul
Stang, umarul drept, privirea se opreste
Putin mai sus de piept, poate
Iti doresti foarte multe, ti-ai
Dori… ti-a placut “Micul print”,
De Antoine de Saint Exupery si
Nu ai inteles mai nimic din
“Citadela”, poate ca esti Mihaela… aduci
In casa tot felul de animale,
Intr-o zi ai adus un
Catel murder de smoala, urat si
Latzos, l-ai spalat frumos si
I-ai dat sa manance lui
Catel, te iscalesti Michelle, te consideri
Un foarte complicat mecanism, iti place
Oare Beatles din snobism? “Michelle, ma
Belle, there are words”… chiar exista
Cuvinte, esti in vacanta mare, ai
Fost la mare, visezi o iubire
Mare, te vei face mare, vei
Trece prin zid si prin sfera,
Vei pricepe ca stelele nu ofera
Decat marea Prelunga, Prelunga, Prelunga Iubire
Stinghera.

...................................................................

Da, aveam 15 ani cand am scris asta.