Pe caldaram

Sa ne inchipuim ca am fost cu adevarat, nu e nevoie de altare. Vocile urca din caldaram (iata un cuvant care ma face fericita) si nu ne trebuie tavane, ecoul n-are decat sa urce gol si sa se piarda unde ii e lui destinat. E un oras rasul tau, as fi putut sa ma ratacesc pe strazile lui, pe caldaram (imi creez motive de a arunca acest cuvant ca un tropot, ceea ce nu e o veghere in plus, ci o scormonita atipire cu pretentii de suspans al luciditatii - asa ne justificam mincinos ramanerile in urma, asa imi aduc intr-o gama minora fricile).
Nici tavane, ziceam. Marturisirile nu se rostesc, nu se marturisesc, cuvintele, deci, nu urca, soaptele nu se convertesc in ecouri pline si nici un preot nu ne poate mangaia pe crestet si spune vorbe, vorbe cu final asteptat.
Sa ne inchipuim ca am fost cu adevarat, ca am imprejmuit orasul cu dansuri inalte, ca am zidit desprinderi si bolti ispitite de intoarceri si iarasi de rasuciri inspre undeva unde nu mai exista randuri urmatoare, ci doar urmaritoare.
Sa ne inchipuim ca nu altcineva, ci noi ne-am scris povestea, mana dreapta deasupra tastelor, mana stanga framantand lobul urechii cu cercel, degetul mic deasupra lumii. Orice lovire in literele insirate e o rupere, o despartire: de maruntisuri si chiar de prietenii cu care ascultai, ascultam muzici ciudate in dupa-amieze rosii, sarate, invaluite in fum de tigara si in alte povesti, povesti in povesti in povesti in po...
Sa ne inchipuim baloane purtatoare doar de aer, fara pic de confettti, culorile ne-ar transforma in clovni. Ca am plutit cautand lumina zilei, noaptea, printre pietrele pavajului, ca am hohotit, intunericii de noi, spargandu-ne plasticul inconjurator pe caldaram. Si asa ne vom putea uri ma credibil - e numai o sugestie subtirica a somnului - cum ne-am putea uri daca nu ne-am iubit?

Pentru ca zeii ne-au uitat, ne construim singuri farsele si ne inchipuim ca...

Si daca ai fi femeie

Si daca ai fi femeie, sanii tai i-ai gasi si la mine. Iar sfarcurile ar arde la fel in strugurele propriu. Incordarea pe care mi-o da el as recunoste-o si in tensiunea din muschii abdomenului tau. Te-ai uita la mine si te-ai vedea pe tine dezbracata si patrunsa in alte nopti, nopti in care am acceptat sa convietuiesc cu ek. Am gresit, i-am zis ek, sa ramana asa, un baron bizar si immigrant in reguli de gramatica.
E un altfel de exercitiu de seductie. Si ne foloseste, ne inspira neastamparul feminin, unul salbatic si neinduplecat, altul mai moale si mai supus.
Te-ai opri la un moment dat si mi-ai zice: "fata, ce misto e sa fii femeie", iar mie nu mi-ar fi teama sa spun ca da, apoi sa te intreb de ce spui asta. Nu ti-ai cauta cuvintele, n-ai vrea sa ma impresionezi, mi-ai explica asa, riscand sa ma faci sa rad, iar rasul meu n-ar pune botnita niciunei virilitati, si niciun orgoliu nu s-ar inversuna. Si daca ar suna telefonul, iar dincolo ar fi un alt el, ti-as spune ca uite, vrea sa iesim, ai zambi si tu, firesc ar fi totul. Si n-as fi malitioasa cand te-as intreba daca mergi cu mine.
Ne-am vrea amandoua abandonul, ni l-am gasi acolo unde ne-am pierde, in cearceafuri imbotite si perne framantate in pumni, am fi nesocotite si viclene. Vrei sa fim nesocotite si viclene? Viclenia buzelor arse si uscate, nesocotirea zvacnirilor umede intre picioare, un dezechilibru. Cucerit si incendiat, trupul s-ar rasturna intre cele doua emisfere cerebrale. Am izbucni intr-un raset obraznic si superior, un desfrau al sunetelor pe care numai o femeie il poate trai cu superficialitate si placere.
Pasiunea. Pasiunea si curiozitatea ne-ar imbogati, ne-ar impinge celulele strans unele in altele, ar transforma tensiunea si nervii si venele incordate si ritmul pulsatiei din piept in experienta. Si in experienta, ne-am desavarsi talentele si excesele de femei patimase. Ne-am realiza prin simturi si senzatii, ar fi momentul si eliberarea noastra. Daca ai fi femeie, m-as privi in tine ca in oglinda, poate rusinata, dar libera sa te cercetez si astfel sa ma descopar.
Daca ai fi femeie, preocuparea serioasa pentru sangele dintre picioare te-ar fi transformat devreme in inteleapta. Suntem de mici femei si invatam sa ne placa asta, n-avem incotro. Daca ai fi femeie, ai sti cat zbucium exista in feminitate, zbucium care incepe si el devreme, odata cu momentul in care aflam ca trebuie sa ne ascundem de baieteii salbatici si cuceritori cu coif de ziar si sabii din plastic.
Si daca ai fi femeie, plecarile n-ar fi tradari, ar fi un simplu “fata, ma car.” “Macar sa te pup de ramas bun”, ar zice cealalta cu lejeritate nedisimulata, jucandu-se de-a cuvintele si pregatindu-se sa-si savureze orele pe care le-ar petrece lenes, fara apasari si aproape fara ganduri, Ramas bun… si astfel, pe rand, una ar ramane buna, in timp ce alta ar pleca de ne-buna.

septembrie