Galagie cu parfum de nabucodonosorhidee... uita-te la tine sa vezi ce mare m-am facut. Eram un copil cand mi-ai dat o frezie alba cu o petala rasfranta galbui, iar mai apoi atat de singuri in fiecare zi, in fiecare ziD. Nu, nu e o scrisoare, dar ai putea zambi, e naiva. Ea, tentativa spunerii, eu, tentativa inaintarii in cercuri. Ce ochi, ce buze, ce copii. Eram si inca... inca ce? Galagie cu miros de nabucodonosorhidee. Galagie inaltata din ingramadeala de pasi, de priviri, de minciuna... nu trebuie sa fie asa, nu trebuie sa ma dau pe tobogan in fiecare colt de ochi rasfrant intr-o petala galbuie a unei frezii albe, albe... capul imi cade greu pe umarul stang, mi-e, in sfarsit, somn.
4 comentarii:
Mi-am facut un tablou mic din galagia ta cu parfum si l-am pus in dreptul urechii ca sa il ating.
Ai grija, iarba aia s-ar putea sa intepe urechea. :)
Iarba aia ma poate intepa doar daca ma injura :) Ceea ce nu cred ca a invatat inca.
Si nici atunci.
Nu injura, dar sopteste mascari cu fes de metafora. :)
Trimiteți un comentariu