Sa te salvez de mine, mie poate mi-as fi de ajuns, sa nu ma catar pe genunchi, sa nu-ti incolacesc gatul cu privirile goale, sa neg tentativele trupului. Sa nu te mai inspaimant si sa te desprinzi. Sa-ti fiu straina si stranie. E loc sa dispar. Dar iarasi ne vom intalni, in alt contur, si din nou ma voi intoarce la clipa cand, avand patru ani si doua luni, m-am gandit pentru prima data, in timp ce ma incaltam cu o cizma rosie cu un calut negru, la metempsihoza. Intre eu si Dumnezeu e o linie subtire pe care-o parcurgem, inainte, inapoi, pe varfuri sau calare.
Ma las rostita, soptita, ma las dormita si uitata, alungata si dorita, doinita si doruita, jos, cu tampla pe firul ierbii murdar de ploaie, ma las binelui egoist si ce departe as fi in secunda urmatoare, ce prelunga, ce nespusa si libera as fi. Sa te salvez de mine, e o alta chemare, sa ma ridic din iarba, din colb, josul sa ramana in urma, sa nu-l mai vad cand imi plec ochii de-a lungul coapsei. Daca nu as avea inca trupul, ce ar flutura in vant? Ce ai iubi? Ce mult imi place sa traiesc, sa-mi fie foame si sa mor de somn… sa mor, sa mor, dar inca nu-mi merit moartea, mai am mult sa rad de toate nedumeririle, ale lor, ale mele, de ale tale nu pot rade, daca m-ai face sa rad, ti-as fi doar prietena.
Ochii nu-mi sunt albastri, ci intunecati de veniri si plecari, de tradari si iertari, de raul pe care ni-l presaram pe urme, ca sa ne gasim mai greu. Si ne regasim, ne regasim de fiecare data, adunandu-ne cioburile din brate straine. Din altii strangem secrete, cu durere smulgem vesnicii marunte, ca niste copii care imbatranesc fara sa se faca mari. iar cand prea multul sugruma, ne schimonosim si ne renegam. Urati pe dinauntru, ne privim in oglinzile altora, pe care ei, altii, si-au desenat inimile, si nu conteaza daca darele sunt de ruj sau de sange.
Pe noi sa-l rostim rar, sa nu-l consumam.
Pentru ca mie mi-au devenit mereu visele realitate, mi-a fost teama sa visez. Ce m-as fi facut daca vi
