Poetii

Cati oameni, atatea tristeti. Am fost pe agonia.ro. Nu e prima data, dar acum mi-am facut de cap, am trecut din link in link, am citit o strofa, am sarit catre un comentariu, am dat pagina si as mai fi fost si acum acolo daca n-as mai fi avut de vazut o bucata dintr-un film de Oscar, care nu mi-a placut. Armate de anonimi, mihaela, carmen, alexandru, tania, mirela, ana, mihai, bogdan, atatia oameni care scriu frumos si care nu vor fi niciodata celebri, le vor ramane vorbele pe ecrane de monitor, atatia oameni, atatea tristeti, armate de anonimi, isi vorbesc, se lauda unii pe altii, isi reproseaza unii altora deturnari, inexactitati, schiopatari, unii sufera si isi sterg textele, altii promit ca se vor stradui mai mult, armate de anonimi, atatea imbinari de cuvinte, atatea neguri in locul semnelor de punctuatie, atata preocupare pentru diacritice si armonie. Nu vor fi niciodata celebri, se imprietenesc unii cu altii, se revolta impotriva regulamentelor, participa la volume colective, isi pun pe raft placheta de versuri care le poarta numele undeva, isi traiesc vietile de cuvinte, isi cauta marea iubire, fac copii, imbatranesc, dispar sau continua sa scrie, mor uneori, ceilalti le dedica alte versuri frumoase si se intorc la ale lor. Armate de anonimi, se tanguiesc, se umfla in pene, asteapta alti oameni frumosi sa vina peste ei cu vorbe, nu vor fi niciodata celebri, ar fi si nedrept, sunt atat de multi, poate uneori ne intalnim pe strada, poate Bogdan ma claxoneaza nervos la semafor, poate Emilia e fosta colega de facultate care nu imprumuta nimanui cursurile, as vrea sa-mi imaginez ca ei nu umbla, nu scuipa, nu urasc, ca niciunul dintre ei nu are chelie sau celulita, nu vor fi niciodata celebri, ar fi nedrept, sunt prea multi, armate de anonimi, frumosii care scriu poezii.

Winampul imi canta, ontopic, Batallions of strangers.

Orice asemanare cu blogurile este intamplatoare si intamplari suntem toti.

Plicul

el a desenat un fermoar acolo unde se lipeste plicul, nu pentru a anunta ca poti sa desfaci fara sa rupi, ci pentru a-si aminti lui insusi ca nu e obligatoriu sa patrunzi ca sa stii ce e inauntru.

Test

Adica eu daca scriu acum un text lung, mustind de metafore... eh.

Daca nu e revolta, nu e nici cuvant.

Poveste

A fost odata un copil din Cetatea cu Serpi. El se juca pe afara nestingherit dand cu prastia-n vrabii. Sau asta era un cantec? Ma rog, el facea precum cantecul atunci. Cand il inghiontea foamea, intra in Cetate si manca niste Serpi. Serpi cu S mare, pentru ca daca nu-ti respecti hrana inseamna ca nu esti om intreg.
Ups, da cafeaua in foc, ma intorc.
Asaaaaaaaa. Eliade spunea că amintirea este un semn al timpului pierdut, nevalorificat. Ei, asi! Copilul asta si-a spus de muuult timp povestea la urechea mea adormita pe jumatate, iar azi, intr-o cu totul alta zi, imi amintesc de el, dar nu ca de ceva vechi, nu ca de ceva neintreg. Altul e contextul, dar fara contextul trecut n-ai putea merge mai departe. Vesnic Sisif, rostogolindu-si in sus, cu truda, bolovanul inutil, asta ai fi daca nu ti-ai impinge varfurile in ceva ce tu ai trait si n-ai incerca sa treci dincolo.
Copilul din Cetatea cu Serpi nu avea minge, nu avea carut de butelii, nu avea nici masinute cu care sa faca brrrummmm brrrummmmm si sa-si doreasca astfel sa se faca politist cand creste. Nu, Copilul avea doar o prastie si o creta albastra. Tragea cu prastia-n vrabii, ca-n cantec, de dimineata pana-n noapte, iar daca pasarile uitau sa se duca la culcare, mai tragea si noaptea. Erau, pare-se, pasari de noapte - astea ii placeau cel mai mult, de fapt, erau mai greu de ochit, de nimerit... Cand dobora vreuna, zambea satisfacut, dar amar. Ii rasuna tot cantecul ala tampit in cap, ce-ai omorat omorat ramane. Atunci lua creta albastra, dar nu scria nimic cu ea, ca sa n-o consume, pentru ca era constient ca alta ca ea nu mai gaseste. In cetate nu se mai fabrica asa ceva si cu asta basta. Se uita la ea, atat, pe urma se enerva putin ca i-a ramas albastru pe maini. Copilul se juca rareori cu creta lui. Se prefacea ca scrie pe cer, ca pasarile citesc poezii inainte de moarte... avea o scuza, insa: albastru pe albastru? De-aia nu se vede nimic. Dar se simte, da, se simte, urla el catre niste norisori care treceau pe acolo cu treaba.
Uneori tragea cu prastia la nimereala, in cer. Pietrele se faceau fluturi si zburau departe. Dar asta e alta poveste. Si alta poveste e si ca, noaptea, Copilul le cerea pasarilor insomniace sa citeasca ce scrisese el cu creta albastra. E albastru pe negru, da-da, e posibil sa vedeti! Dar ele mureau fara sa spuna nimic. Daca citeau sau nu nici macar povestitorul nu stie.
Intr-o zi treceam prin Cetatea lui cu Serpi, habar n-am ce treburi sau plictiseli ma purtau pe acolo. Copilul tipa de bucurie cand ma vazu. Ma tinti cu prastia si trase repede. O usturime scurta in piept. Nedumerit, mai trase o data. Dar nu cu vreo piatra, ci cu insasi creta lui albastra, care se sparse de timpanul meu. Poc! Pe obraz imi curgeau fluturi albastri, n-am vrut sa ma sterg cu maneca. Am sarit gardul si am tulit-o spre Cetatea mea cu Broscute Testoase. Gata.

umbra

m-a mancat patul.






regasesc aceeasi umbra ridicandu-se din strada.
o asemenea miscare... prea tarziu, alienare.
regasesc aceeasi umbra ridicandu-se din strada,
tremura, isi schimba forma, dar nu poate sa ma vada.
umbra mea - aceleasi plete, serpi anemici pe-un perete,
bajbaie cu lacomie, dar nu poate sa ma vada
cum tanjesc la alta umbra ridicandu-se din strada.

Ti se pare ciudat ca te-am intrebat

ce faci?
innobilez drepte aurii infipte in trecatoare impresii, desenez fecioare dormind langa inimi patrate, sileste-ma, siluieste-ma, zice amiaza spre noapte plecand. si plecandu-se.
ce faci?
aplic inca dreptele nobile, sperii lotusii, ingretosez asfintitul cu mascari abia soptite, ceasul inghite secunde inal-be, degetele ii functioneaza perfect, prabuseste-te in mine, infige-mi coatele in ochi, asfalteaza erori, cauta rime, smulge-mi cuiele, vopseste-ti peretii camerei cu sangele meu cu model, scrie atamat pe garduri.
ce faci?
indrept dreptele, intrept treptele, "pare o poveste delicata si stranie de dragoste" ca noapte veneai pe langa mine, nu la mine, un preludiu perfect, tu pe sub lucruri, inecand sunete, anticipand agonii.
ce faci?
inramez segmente, da' tu?

Insemnare

Marea intalnire

James Bond_oc s-a intalnit cu Jim Canepa. Au plecat in aventura pe Autostrada Soarelui, desi niciunul nu stia asta, ei credeau ca vor sa mearga acasa. Elle_Fantesa Afro Deeta, cea cu tate de negresa, a descantat pana cand Jim i-a venit plocon in poala. Il cam durea capul, asa ca n-a observat ca Afro Deeta avea pete de cafea pe rochia alba de bumbac. Cea neagra de dantela fusese vedeta la tv. Smechera, i-a zis de deochi. De_ochii ei care sclipeau n-a zis, ca nu era proasta. James a dat muzica tare. Libelula Ana Belle a sunat din clopotelle si din nou intamplatul a fost posibil. Da-te-n poala mea, a zis in sinea ei Elle_Fantesa, din boxe rasuna Lazarus, acul trecuse de 200, iar Libelula si-a bagat inapoi in poseta blisterul de Metoclopramid. James il privea pe Jim in oglinda retrovizoare si-i reprosa in gand:
- Pai daca nu-ti dadeam eu branci, mai aveai tu azi tatuajul asta?
Jim privea inauntrul lui. Acolo cresteau cele mai manoase campuri de canepa.
- Intreaba-ma cat port la ochelari, a ordonat Ana repede, intre doua piese.
- Cat porti la ochelari? a strigat James, dupa ce deja incepuse So Called Friend.
- Ciiinci. Zero virgula cinci.
- Dar la ochelarii de cal cat, cat? a iscodit vocea interioara a lui Love Iorel, care fusese uitat pe o terasa, unde urma sa se faca Zob. Insa toti au tacut malc.

Galben

Am inceput prin a-i cerceta buricul. Eu eram o fata, ea era alta fata. Sub tricoul ei galben era cald si mirosea a rodie si orhidee. Euphoria.
- Vezi, fata, sa nu mi-l intinzi, ca e de la Marks & Spencer.
- Si daca intr-o zi ti-as saruta buricul, m-am hlizit, nu-i asa ca ai schiopata putin?
Dupa ce si l-a dat jos, mi-am tras tricoul ei peste ochi si am privit camera: in ce lume galbena mai traim si noi! Pe urma am continuat, am zis: iesim azi? Ne prinsese dupa-amiaza in acelasi apartament. Langa pat era o cutie de chibrituri, mi-a venit ideea sa-i construiesc pe burta un labirint din bete, dar m-am lasat pagubasa, era la fel ca mine, n-ar fi stat cuminte, s-ar fi intins ba dupa tigari, ba doar asa, sa-si auda oasele trosnind. Mi-ar fi stricat labirintul inainte de a ajunge la sfert, de ce sa-l mai incep? Mai bine il desenez cu degetele, uite, ziceam, aici e intrarea, un perete, doi perete, trei perete... Afara cam ploua.
- Fata, asta e un labirint fara iesire. Cine nu si-a lasat faramaturi pe drum sigur ramane captiv.
- Unde, fata, pe burta mea?
- Da, da, si maine nu te mai duci la serviciu, dai telefon si le spui ca ai mici probleme cu burta, te vor crede bolnava.
- Si tu?
- Eu le spun ca pietrisul mi-a mancat pantofii si n-am mai avut cu ce sa ma incalt, nici n-as minti. Si, de suparare, nu m-am mai impotrivit cand a inceput sa ma manance si pe mine cineva, ceva. Or sa ne prescrie tratamente: tie pentru dinauntrul burtii, iar mie pentru aparente. Noi vom ramane aici pentru totdeauna, in lumea asta galbena, ne vor creste sine de cale ferata pe burti, trenuri si gari. Si gari. Uite, s-a oprit ploaia, ma duc acasa.

pe(n)delete

Adica sters. E prea toamna deodata.

Junk dimineata

Si deodata nimic nu mai avea nume, se scurgeau chipurile intr-un val inalt, care avea sa mature somnul linistit al locuitorilor insulei, obisnuintele si mirarea, planurile de viitor si revistele Penthouse si Playboy din baile cu urme de firesc desfrau pe faianta, figurinele din gips, tipator colorate, de pe tarabele vanzatorilor de iluzii, sau pantofii scalciati ai biciclistului indragostit de Anemona. Anemonele aveau sa se topeasca si ele in semnificatii si nervi.

Sa te trezesti din somn zguduit de un tremur cunoaptea-ncap, sa-i vezi buzele umezind perna de alaturi, sa te intrebi de unde cunosti pielea cafenie si daca ai mangaiat-o vreodata sau daca ai cazut doar dintr-un vis in altul. Si brusc sa nu-ti pese daca-ti pasa sau nu. Sa te duci la baie cu pasi usori, sa adormi pe WC si sa te trezesti intr-un vis care-ti place mai mult, un vis cu degete lungi si o masa alba pe care incepi sa scrii "mama" cu creta colorata. Incet, uiti. Te ridici, te intorci in asternuturi, te faci ghem si iti asezi ochii pe palma maiinii drepte. Sa vina valul sa ma spele, sa vina. Trupul de langa tine tresare, se intoarce, iti zambeste.

Si iar mori.

AbdoMens sANA

- Creeaza un personaj!
- Poa'sa fie Albina?
- Nu, nu, personajele care muncesc nu vand.
- Regina albinelor.
- Nu e bine, suna infatuat, orgoliosii o vor ocoli.
- Atunci o trimit la aerobic. Sa bage abdomene pana face talie de Viespe.
- Viespea e un animal salbatic, s-ar putea sa aiba succes.
- E insecta, nu animal.
- In ce secta?
- Nu ma deturna, pot si singura. Viespea e totusi un parazit, e veninoasa, o vor uri inainte de sfarsitul primei pagini. Gata, stiu, o Libelula. E rapida si stapaneste tehnicile de camuflaj.
- Li-be-lu-la. Imi vine sa ma scarpin.
- Apasa pe sageti: stanga, dreapta, stanga-dreapta.
- Pune-i repede nume. Primul care-ti vine in minte e cel mai bun.
- Ana.
- Ana aerobica.
- Anaeroba.
- E roba?
- Stransa pe corp, din lipsa de aer.
- Din lipsa de A, e R.
- Iar te joci cu tastele, asta era treaba mea.
- Tu ai ramas cu degetul pe Refresh.
- Tot din lipsa de aer. Acum am nevoie de spatiu, da-te mai incolo.
- Tasta Space ti-ar sade bine.
- Doar pe degetul mare, inelarul e ocupat cu WOSLX29PUNCT.
- Cat traditionalism, cata rezistenta la schimbare!
- No Shi(f)t.
- Uoff.
- Uon!
- Topic?
- Topicul Capiconului.
- L-ai tocit pe R.
- Daca e si in loc de A, l-am apasat pana a capat.
- CRRRapat.
- Crrrap@multumesc.ro. R-ul asta imi va ajunge pret de trei capitole. Sa rrrevenim la libelula.
- Nu exagera, tasta cea noua are limitele ei.
- Le stiu: in norrrd se invecineaza cu 45, in sud cu DF, in est sunt rrrusii, in vest ungurrrii. Rrr-ati ai drrracu de negrrri. Sa evenim la pesonaj.
- Ti-am spus? L-ai ucis si pe asta nou.
- Ne des cucam faa. Sa e-venim la pesonaj.
- Va mui la final?
- Ma faci sa osesc, imi fuge povestea de sub degete.
- Mai bine sa o luam de la capat. Backspace, backspace, backspace, backsp...
- Staaaaai, nu asa, sa nu-si dea nimeni seama. Mai bine sa ne pefacem ca numaam.
- Ca nu mai ai ce?
- Nu, ca numaam abdomene. Un doi, un doi, undo iii, undo iii... vezi? Din cateva undo-uri am recapatat R-urile.
- Acum salveaza-le, iti vor trebui cand ii vei creste arrripi.
- Dar asta va fi mai tarziu, mult mai tarziu, pe la mijlocul cartii. Cand cresc aripile, dispare comanda Undo.
- Credeam ca aripile inseamna libertate.
- Libertatea adevarata este a celui care nu stie ca o are. Constientizarea ei aduce teama de a nu o pierde. Teama subjuga si limiteaza.
- Ai schimbat tonul, ma asteptam sa ramai la joc.
- Foloseam metoda oarba, dar cand mi-au obosit degetele, mi-au cazut ochii pe ganduri tocmai hat-haat, pe tasta Escape.
- Ridica-te si umb(RE)la!
- Am libelule in stomac.
- Abdomene. Metoda oarba. Ele omoara tot ce trece prin stomac. Chiar si dragostea.

Scrisoarea

De 15 ani imi propun sa-mi scriu o scrisoare. Scrisoarea. Cea mai frumoasa si cea mai trista scrisoare din lume. Tot zic ca acum, dar acum sunt mereu obosita. Acum incep mereu sa continuu altcevauri. Ravna, asteptarile, ambitia, mainele.

Incepeam caiete si-mi doream sa doresc, dar nu puteam, nu de-adevaratelea. Daca as dori, daca mi-as putea dori, imi ziceam. Si ma cramponam de maruntisuri, de cacatisuri, de hatisuri.
De metode, de uitari, de barbati.
De balele soarelui de vara.
De mofturi.
De amanari.

Cand o voi scrie, in ziua aceea, odata, ma voi aduna. Poate ca in clipa urmatoare voi si muri, dar cu mine la un loc, culeasa fir cu fir, suflu cu rasuflu.

Incepeam caiete, trei sunt umplute pana la ultimul rand, scrisul se inghesuie apoi pe coperta, pe ele le iubesc pentru ca au fost consecvente, au stiut ce-au vrut de la mine. Altele, multe, au pribegit intre literatura, versuri din Pink Floyd si Genesis, traduceri, desene, calcule, iar din loc in loc, cuvantul CACAT, izbucnit din lasitati si alte neputinte. Pe ele nu le iubesc, sunt martore ale unei idiotizari progresive. Toti ne facem mari si prosti, chiar si mie mi s-a intamplat, incredibil.

Ana(PRO)filactic

Ana are mere. Gina are BMW. Ana da cu mere in oglinzile masinii. Sarpele are asteptari. De ce nu musti tu, musca. Razvan are parasuta, el sare la punct fix. Punctul lui fix e cam mobil. Eu am pepene. Eu dau cu pepene pe geamuri. Sarpele are detergent neobisnuit. Sarpele nu sterge geamul, cheama Menajera. Menajera are draci. Menajera da cu dracii de pereti. Peretii sunt colorati frumos. Dintr-un perete iese Dan. Ana il sterge de coarnele dracilor aruncati de menajera. Ana transpira. Razvan ii usuca fruntea cu parasuta lui. Ana se sufoca. Gina cheama Politia. Sarpele se ascunde in spatele canapelei. Sarpele gaseste o bratara in spatele canapelei. Sarpele o lasa acolo. Dracii isi revin. Dracii il bat pe umar pe Sarpe. Sarpele nu-si revine. Sarpele se ascunde in pletele Anei. Ana il trimite acasa pe Politian. Politianul are amenzi. Politianul ii da puncte Ginei. Gina ii da punctele Menajerei. Menajera da pe jos cu punctele. Razvan aluneca pe ele. Razvan aterizeaza la puncte fixe. Eu am un foarfece. Eu ii iau Anei din mot, sa cada Sarpele. Razvan intinde mana spre Sarpele cazut la pamant. Gina ii acopera cu parasuta. Politianul suna intotdeauna de doua ori. Politianul si-a uitat girofarul pe noptiera. Ana ii face un ceai lui Dan. Dan inmoaie girofarul in ceai. Ce bun a fost, nu mi-a placut! Stomacul lui Dan face nino-nino. Politianul incaleca pe Dan. Politianul si Dan ies din poveste. Sarpele respira usurat. Sarpele iese de sub parasuta. Sarpele se face ghem. Eu cred ca e pepene si il tai felii cu foarfecele. Menajera spune nu, multumesc. Menajera adora sa fie victima. Menajera numai daca e victima are draci. Razvan o hraneste cu forta. Menajera se impotriveste din ce in ce mai putin. Menajera moare, ghiftuita. Sala aplauda. Toti sunt murdari la gura de Sarpe. Ana apuca de un capat al parasutei. Gina apuca de celelalt capat. Parasuta e acum o cortina. Eu incep sa o tai cu foarfecele. Razvan striga: Cortina! Cortina cade peste poveste. Politianul se intoarce la locul faptei si face o reverenta. Politianul gaseste un mar si musca din el. Fantoma Sarpelui iese din cusca sufleorului. Politianul se sperie, ii ramane o bucata de mar in gat si moare. Fantoma se urca in BMW si iese din scena. Mie mi-e cald sub cortina. Eu decupez pe dedesubt cuvantul SFARSIT. Nu aplauda nimeni.

Vreau sa

Iar eu, care continui sa fac slalom printre durerile de cap ale ingerilor, recunosc: imi vine sa-mi lipesc guma pe freza ta. Intr-o zi am sa te pun sa-mi canti: "sa-mi dai scrisorile-napoooooi", sa ai martori ca ai fost candva destept. Ma uit si eu la caietele mele, ce copil frumos si zurliu eram si-as mai fi si azi daca n-as fi murit.

Din tine voi avea doar un prenume si un ceas prost care se opreste la ore nepotrivite.

Sarumanapentrumasa - raman aici. Sa nu vezi tu cand ma dau de trei ori peste cap si ma tranform in bonibonfaier...

Ana son

Ana face cocoloase. Ii ies de sub piele, din coltul ochiului, uneori le scoate din maneca. Le preseaza in palme, unul cate unul. Cocolosul se face turta, apoi Ana plange putin deasupra lui, pentru ca l-a stricat. Cocolosul turtit se transforma in clatit. L-a clatit cu lacrimi, in ce altceva sa se transforme? Si e musai sa fie la masculin, pentru ca asa e jocul: o data barbat, data viitoare femeie, apoi barbat din nou. Cocolos e un baiat, Turta e o fata. Clatitul nu e data viitoare, ci datul fiitor. Ana ar vrea sa-l umple cu ceva, dar isi umple doar timpul, gandindu-se. Daca l-ar umple, clatitul s-ar transforma din nou in cocolos si s-ar inchide cercul. Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos, Turta, Clatit, Cocolos. Asa e perfect, dar e totusi un cerc vicios, caci numai viciile cer umpluturi. Ana ar putea innebuni, dar ei ii place sa se gandeasca, asa ca mai sta putin. E viciul ei sa se umple cu ganduri. Viciul e pasiunea pasiunii, stii? I-a spus cineva sau a gandit singura, din capul ei. Cand Manole o striga sa iasa din zid, Ana se opreste din in_cercuiri. Intinde clatitul pe masa din bucatarie, apoi o intinde de-acolo. Clatitul se va usca si va muri de moarte buna pana la noapte. Altfel cum ar mai avea loc in poveste Cocolosul de maine? Si uite-asa, in fiecare zi, Ana fabrica cercuri deschise.
Sfarsit?

Pagina

- Cine esti?
- Cinci. Ef Cinci.
- Parca te-am mai vazut pe-aici.
- Ieri purtam doua sageti verzi.
- Cu maneci scurte?
- Mi se parea ca te uiti in alta parte.
- Imi facea cu ochiul un x. E prietenul tau?
- Cel rosu? Suntem complementari.
- N-ar trebui sa umbli cu el, te submineaza.
- Frica da dependenta, ma intelegi.
- Intr-o zi o sa-ti puna capat.
- A mai incercat, dar l-am intors din drum.
- Si acum ce faci?
- Te invart pe degete.
- Asta e manipulare.
- Se numeste repetitie.
- E masaj. Mai spune. Un pic mai sus, acolo, da.
- Ah, aici e un ghem de cuvinte, de aceea te doare.
- E o durere veche, m-am obisnuit.
- Si durerea da dependenta.
- N-am incotro, trebuie sa-mi placa ce nu pot schimba.
- Ai incredere in mine?
- Nu, de ce?
- Ma intrebam de ce te lasi pe mana mea.
- Nu ma las, merg. Merg pe mana ta.
- Fara incredere?
- De ce as mai merge daca as sti ce e la capat?
- La capatul randului e punctul.
- Si la capatul punctului tot mai e ceva.
- Un loc gol.
- Da, dar mereu altul.
- Si tu?
- Si eu. Cel de sus imi adauga mereu una-alta.
- Sau iti ia.
- Ce imi ia tin minte, asa ca e ca si cum ar fi inca acolo.
- Ai o virgula in plus.
- O bag in san, e o virgula norocoasa.
- A, acum vad ca ai sani.
- Numai daca stau cu fata.
- Daca n-ar fi fost virgula aceea, n-as fi stiut niciodata.
- Defectele intotdeauna starnesc interesul.
- Ma cam dor mainile.
- N-ar trebui, ma asteptam ca verdele sa nu oboseasca. Poate pentru ca am mers eu pe ele.
- Ai mers numai pe dreapta.
- Ajung imediat si la stanga, mai e putin pana la punct.
- Pui punct discutiei, adica?
- Punct si de la capat. Stanga e fascinanta, de aceea am pastrat-o la urma.
- Urma nu inseamna sfarsit, nu?
- Cum ar putea insemna sfarsit? Si urma lasa urme.
- Asa se explica de ce oamenii spun "la urma urmei".
- Si oamenii, si paginile. Ca si cum ar anunta o concluzie, dar mereu continua.
- Ce continua atarna din ce in ce mai greu.
- Virgulele sunt grele.
- Virgulele au greutate, da.
- Vezi ca ti-au ramas cateva in palma, nu stiam de ce ma simt mai usoara.
- Respiri usurata, te-am usurat de virgule. Dar chiar asa, mai usoara, ar trebui sa-ti fie greu. Nu te mai inteleg.
- Tin minte totul, ti-am mai spus.
- Exact ca o femeie, ele nu uita niciodata nimic.
- Mai ales cand raman grele.
- Dar tu ai scapat acum de greutate. Inseamna ca esti o femeie usoara?
- Pagina e mereu o femeie usoara, ca se da!

Numar

Azi am numarat pe cele ce sar, cele ce fug, cele ce pacalesc. Mustar si mester Manolo, mister si musteriu. Cele ce se_duc au ramas nespuse. Pana la 91, cu picioarele spre tavan, cu rasul ca pavaza si cu lipsa chefului de a imi fatai pe afara nestarea. La Motoare nu-s acum decat niste mese pline, niste locuri cu funduri de oameni. Terasa cu porumbei nu mai cheama, stradutele sunt deja parcurse. O femeie de interior si muzica asta de fanfara care ma face sa tresar si sa ma gandesc la inmormantari. Pana si bancile sunt imprejmuite cu masini. Foile mele imprastiate pe cearsaful rosu, pe ele sunt picaturi din calatoriile Ummei. De ce nu le scrii? Am sa le scriu. Astazi, in calatoria spre baie, am calcat pe sandaua care mi-a facut alaltaieri basica. Povestea basicii ar merita spusa, pentru ca ea contine un concert cu Plant. Robert Plant. Prietena mea sta goala in fata geamului, fanfara o acopera. Ea e toata numai sani, asa ii spune baiatul cu betele. Ai tate peste tot, later edit, da. La 36 era somnul, la 72 iada, la 80 deja bateam campul cu stafide si streptococi. De la 91 incolo, numaram subdiviziunile monedei Botswanei. Sa nu-ti bagi cele 100 de tebe in ploaia asta?


Eu nu stiu ce sa le spun oamenilor care plang. Blasfemiez momentul, in speranta ca ii va pufni rasul. Cuvintele mor inainte sa se transforme in acel "o sa fie bine", in care nu pot crede decat cand se intampla. Niciodata inainte, niciodata dupa. Nu-s o buna ascultatoare decat de dureri trecute, atunci datul cu parerea nu doare, nu murdareste. Poate, in schimb, pune un spot roz pe cicatrici. A avut rost, prostule, proasto. La prezent niciodata.

S-a oprit ploaia, de bucurie, fanfara canta Brasoveanca, imi mai aprind o tigara. Narcisistii de obicei nu se aduna dintre frumosi, asa cum nici conducatorii de osti dintre puternici. Tu esti unic, dada, si tu la fel. Si nenea ala care se apleaca pe fereastra. Un calcat in strachini poate fi uneori salvator.

Oamenii U(r)mmei

Tie ar trebui sa-ti multumesc pentru ca ma asculti.
Tie pentru ca-mi povestesti.
Tie pentru ca ma gadili la incheieturile creierului.
Tie pentru ca imi provoci simturile.
Tie pentru ca imi provoci neuronii.
Tie pentru ca ma lasi sa tac.
Tie pentru ca nu ma lasi sa fiu decat femeie.
Tie pentru ca nu-ti pasa ca sunt femeie.
Tie pentru ca nu spui niciodata nu.
Tie pentru ca ma astepti la gara si-mi cari gentoiul.
Tie pentru ca esti complicat.
Tie pentru ca esti simplu.
Tie pentru ca mereu ma contrazici.
Tie pentru ca imi dai muzica.
Tie pentru ca asculti muzica mea.
Tie pentru ca imi scrii frumos.
Tie pentru ca mi-ai scris atat de frumos.
Tie pentru ca ma iubesti neconditionat.
Tie pentru ca am cu cine sa impart insomniile.
Tie pentru ca nu ma vei iubi niciodata.
Tie pentru ca semanam.
Tie pentru ca esti altfel.
Tie pentru adevaruri.
Tie pentru minciuni.
Tie pentru ca nu ma tii pe policioara.
Tie pentru ca mi-ai construit o colivie din aur alb.
Tie pentru bolovanii din cosul pieptului.
Tie pentru ca imi pui intrebari.
Tie pentru ca intelegi fara sa intrebi.

Pe bucati, traim pe bucati, da, da.

Si pentru asta,
Iti dau pe gratis greselile mele, obsesiile,
Cosul pieptului, povestile cu cersetori sau cu
Adolescenti, iti dau tigarile mele si dragostea
Mea, iti dau vacanta si cartea care
Mi-a spus ca existi, iti dau
Foile mele, plicul meu de trei in
Unu, iti dau gara de nord si
Terasa cu porumbei cacaciosi, iti dau gratiile
Si afisul cu Pink Floyd, iti dau
Voie, iti dau papucii, iti dau una,
Iti dau geaca mea de albastra si
Asul de trefla, iti dau bicicleta mea
Si umarul stang, iti dau absenta, iti
Dau prezenta, iti dau colectia mea Dilema,
Iti dau prietenii mei cu oboselile lor
Cu tot.

Despre un culoar sau poate despre niste culori

Cand eram mica, ceva mai virgina si ceva mai desteapta, spuneam ca vreau sa fiu o lacusta care-si mananca partenerul dupa ce i se daruieste.

Cand am fugit prima oara de acasa, mi-am luat cu mine un greieras de plastic si o carte a lui Sabato.

Cand am invatat sa iubesc, am aflat ce inseamna delicatetea si am devenit brusc dependenta.

Cand eram in Paris, eram inalta cat turnul Eiffel si inca nu stiam ce gustoasa e caracatita.

Cand aveam 18 ani, clipeam si strambam din nas si-l greseam pe Domnul Pictor.

Cand eram libera, nu faceam mare lucru.

Cand eram in troleu la Kogalniceanu, Claudiu nu mi-a dat mana sa cobor, asa ca am ramas inauntru, nedumerita.

Cand eram mai scunda, am raspuns la o scrisoare despre pescarusi de atatea ori, incat n-a avut rost s-o mai trimit.

Cand eram proasta, nu-mi dadeam seama.

Cand dansam pe sarma, ma prefaceam ca nu-mi pierd echilibrul.

Cand eram in prag de noiembrii, nimicul mi se despuia de podoabe.

Cand eram mai indragostita, am spus ca nu conteaza decat clipa aceea.

Cand eram studenta, am invatat sa stau cuminte in timp ce mi se deseneaza carti de joc pe picior.

Cand eram la Venetia, am intrebat ce am facut eu sa merit toate acelea..

Cand am invatat sa mint, stiam deja ca iubirile nu sunt la fel.

Cand eram stralucitoare, am hotarat sa devin si clepsidra, sa-mi transform mereu intunericul in lumina.

Cand am inteles ca adevarul e uneori un obiect de recuzita, am simtit cum mi se decoloreaza principiile.

Cand eram urata, aveam prieteni.

Cand eram nervoasa, am spus lucruri pe care le-am uitat.

Cand eram in Barcelona, dragostea mea era muribunda.

Cand eram desteapta, eram imposibila.

Cand eram geloasa, slabeam si vedeam jumatatea plina a paharului.

Cand eram la Praga, partea intunecata a lunii imi dadea inca de furca.

Cand eram in Marea Egee, apa era atat de limpede, incat am luat-o acasa.

Cand eram iubita, imi era somn.

Cand am pierdut prima oara, am invatat sa spun te iubesc.

Cand mi-a murit primul prieten, am fost puternica.

Cand eram in ploaie, am soptit ca nimic nu-i mai nobil decat sa daruiesti, fie si pe tine.

Cand eram vanitoasa, scriam intr-un caiet cu coperte albastre.

Cand eram frumoasa, imi eram de folos.

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

.....................................................................................


Cand eram in Mediterana, am vazut un rahatel plutind si m-am bucurat ca si capra vecinului...

Carari

Rostul potecilor nu e sa ma ameteasca, ci sa ma oboseasca. Sapte carari ori sapte, merg pe ele si ajung tot pe autostrada pe care stiu sa dorm.
Si tu nu stii daca ma stii.
De aceea plec. Imi imprastii momentele, numai separate unul de altul isi pot revela fisurile, dar si frumusetea. Imprastiindu-le, risc ciobiri noi. Ma adaptez lor pentru o clipa, ma desprind pentru alta. Vasul a carui forma nu o mai iau ramane buimac. Nici el nu stie daca ma stie.

Ca intotdeauna

Sa te salvez de mine, mie poate mi-as fi de ajuns, sa nu ma catar pe genunchi, sa nu-ti incolacesc gatul cu privirile goale, sa neg tentativele trupului. Sa nu te mai inspaimant si sa te desprinzi. Sa-ti fiu straina si stranie. E loc sa dispar. Dar iarasi ne vom intalni, in alt contur, si din nou ma voi intoarce la clipa cand, avand patru ani si doua luni, m-am gandit pentru prima data, in timp ce ma incaltam cu o cizma rosie cu un calut negru, la metempsihoza. Intre eu si Dumnezeu e o linie subtire pe care-o parcurgem, inainte, inapoi, pe varfuri sau calare.

Ma las rostita, soptita, ma las dormita si uitata, alungata si dorita, doinita si doruita, jos, cu tampla pe firul ierbii murdar de ploaie, ma las binelui egoist si ce departe as fi in secunda urmatoare, ce prelunga, ce nespusa si libera as fi. Sa te salvez de mine, e o alta chemare, sa ma ridic din iarba, din colb, josul sa ramana in urma, sa nu-l mai vad cand imi plec ochii de-a lungul coapsei. Daca nu as avea inca trupul, ce ar flutura in vant? Ce ai iubi? Ce mult imi place sa traiesc, sa-mi fie foame si sa mor de somn… sa mor, sa mor, dar inca nu-mi merit moartea, mai am mult sa rad de toate nedumeririle, ale lor, ale mele, de ale tale nu pot rade, daca m-ai face sa rad, ti-as fi doar prietena.
Ochii nu-mi sunt albastri, ci intunecati de veniri si plecari, de tradari si iertari, de raul pe care ni-l presaram pe urme, ca sa ne gasim mai greu. Si ne regasim, ne regasim de fiecare data, adunandu-ne cioburile din brate straine. Din altii strangem secrete, cu durere smulgem vesnicii marunte, ca niste copii care imbatranesc fara sa se faca mari. iar cand prea multul sugruma, ne schimonosim si ne renegam. Urati pe dinauntru, ne privim in oglinzile altora, pe care ei, altii, si-au desenat inimile, si nu conteaza daca darele sunt de ruj sau de sange.
Pe noi sa-l rostim rar, sa nu-l consumam.
Pentru ca mie mi-au devenit mereu visele realitate, mi-a fost teama sa visez. Ce m-as fi facut daca vi

Zi de ziD

Zici de ziduri - acestea sau altele, zici ca putem smulge pe rand caramizile, ca asa ne facem loc, sa intram, sa (le) in_locuim.
Ziduri claustru, construite din oameni ghemuiti. Ele ne sunt deja oferite, dar de cele mai multe ori suntem orbi si nu le vedem, atunci incepem sa ni le construim, sa ni le inventam sau sa ni le cerem. Muncim pentru ele, pentru gaurile din ziduri, stirbiturile, dam examene, invatam, jertfim, triste goluri - ajungem la ele gafaind, multumiti pentru numai o clipa, atat de mici in oboseala noastra multumita, dam buzna fiecare in spatiul pe care oricum l-am tarait dupa noi toti anii de dinainte. Si n-am stiut. Oaza promisa - borta din cer. Cu ea ne justificam trecerile, inchidem usa in urma noastra si privim spre Dincolo. Cand sederea ne oboseste si ea, cand ghemuitul din dreapta inghionteste prea tare, cand cel de deasupra apasa, iar cel de dedesubt sforaie, pornim din nou, cu oftat. Nu conteaza ca Dincolo nu e decat un alt nimic, nu conteaza ca drumul e din ce in ce mai nesigur si mai de neimblanzit, nu conteaza ca golurile personale, legate de glezne, atarna din ce in ce mai greu, nu, noi mergem, inaintam pana cand carnea se rupe si sangele nu se mai ia cu sapun, pana gasim iarasi un temporar sfarsit de ratacire.
Acolo e din nou stiutul sau altcinevaul odihnind, murind, i te alaturi, prelungindu-l cu o caramida noua, il alinti spunandu-i "oaza mea" si negandu-l prin chiar aceasta rostire, pentru ca orice oaza nu e decat asteptarea, promisiunea, amenintarea unei alte plecari.

Adorm si am coloana sonora

as vrea sa faci pentru mine asa:
sa ne uitam la un film care imi place numai mie,
la care sa adorm tinandu-te de mana,
pe urma sa ma trezesc, iar tu
sa-mi spui cum s-a terminat.
si as mai vrea sa stam
pe un deal.
sa fie vara si racoare
placuta - nu ca-i frumos cuvantul asta? - ,
si sa ne uitam la nori, sa ma enervez ca tu
nu vezi un cal, ci un fotbalist,
apoi
la stele, dar mai putin, ca astea sunt cam la fel.
si tocmai pentru ca mi s-ar inchide ochii,
te-as ruga, cu glasul ceva mai somnoros,
sa-mi citesti ceva, iar tu
ai incepe sa-mi povestesti despre cainele pe care nu-l stiu
si despre surorile tale, despre fratele lor
si despre ce voia sa se faca atunci cand va fi mare
si despre ce-a visat in ultimii cinci ani.
n-as vrea
sa te intrerup decat daca devii prea serios sau daca
iti amintesti de ceva urat.
si as mai putea
sa-ti spun si tie povestea pe care i-am spus-o Ioanei
in timp ce curatam cartofi..
era, bineinteles, o poveste despre un cartof
si despre o cartita oarba,
de care cartoful, plantat din greseala intre rosii, s-a indragostit.
dar mai intai iubise o rosie, adica inainte de cartita,
si rosia facuse fleosc,
de ajunsese el, cartoful, sa creada ca n-are voie sa iubeasca, pentru ca distruge
tot ce indrazneste sa indrageasca,
apoi
cand a aparut cartita cea oarba si
l-a rontait pana a mai ramas doar un coltisor din el,
a mai invatat o lectie:
ca binele asa e el, doare.
si s-a lasat iubit in felul asta, orbeste,
stiind ca love is as blind
as a mole.
asa.
ti-as spune inventia asta,
te-as lasa s-o completezi
si
i-am cauta impreuna un final fericit
ca-n povestile alea cretine si misto.
pe urma
am incaleca pe-o sa,
iar daca n-am muri, ne-am mai iubi si maine.

MICHELLE

Poate ca esti Mihaela, poate ca
Asa scrie in cartea ta de
Povesti sau de identitate, buletinul nou-
Nout, cu codite impletite, poate ca
Jucariile tale jupuite nu mai coboara
De pe sifonier decat foarte rar:
Ratzoiul din blana cu basca verde,
Papusa Crina, Berlioz cu fundul roz,
Elefantul de plush, maimutzica Lush, cealalta
Papusa neagra si cheala, ursuletul cu
Ochi de sineala, pisica murdara pe
Coada de cerneala, balerina mecanica ce
Si-a pierdut umbrela, poate ca
Esti Mihaela si seara te plimbi
Pana la gara pe strada cu
Castani, ai vise, n-ai bani,
Poate nici n-ai implinit cincisprezece
Ani, ai plans, poate, o dupa-
Amiaza intreaga si o noapte cand
Te-ai tuns, ti-ai cumparat
Un dermatograf negru pe ascuns, iti
Pitesti scrisorile prin cutii, cand stii
Ca nu te vede nimeni, scrii
Poezii, doua le-ai trimis deja
Cu pseudonim la o revista, nu
Ai primit inca raspuns, mai insista,
Nu iti privesti, ci iti vezi
In oglinda obrajii, linia gatului, umarul
Stang, umarul drept, privirea se opreste
Putin mai sus de piept, poate
Iti doresti foarte multe, ti-ai
Dori… ti-a placut “Micul print”,
De Antoine de Saint Exupery si
Nu ai inteles mai nimic din
“Citadela”, poate ca esti Mihaela… aduci
In casa tot felul de animale,
Intr-o zi ai adus un
Catel murder de smoala, urat si
Latzos, l-ai spalat frumos si
I-ai dat sa manance lui
Catel, te iscalesti Michelle, te consideri
Un foarte complicat mecanism, iti place
Oare Beatles din snobism? “Michelle, ma
Belle, there are words”… chiar exista
Cuvinte, esti in vacanta mare, ai
Fost la mare, visezi o iubire
Mare, te vei face mare, vei
Trece prin zid si prin sfera,
Vei pricepe ca stelele nu ofera
Decat marea Prelunga, Prelunga, Prelunga Iubire
Stinghera.

...................................................................

Da, aveam 15 ani cand am scris asta.

Dormi in pace

Locul asta isi aminteste din ce in ce mai rar de tine, si asta cand eu - scribul - primesc o vizita de balaura.
Stii ce esti acum? Esti cel care corespondeaza cu cineva. Corespondeaza si nu corespunde.

Imi joc rolul constienta de stupizenia lui, imi dau indicatii regizorale, ma incurc numai in stanga-dreapta, atunci cand confund stanga regizorului cu dreapta actorului, care tot eu sunt. De aceea uneori tin mainile impreunate, ca si cum m-as ruga. Nu te lasa pacalit, nu fac decat sa suprapun stanga dreptei, sa strivesc confuziile dintre ele, nu din afara lor.

Cand fac surprize altora si-mi zic ca le merita, de fapt mie mi le fac. Imi arunc singura momeli si ma bucur de ele ca de niste bucurii.

Maine voi cauta noduri in cei prea tamaiati, in papura lor tamaiata. Maine ma tund, ma duc la teatru, sa nu ma bata nimeni pe umar, iar pe Euridice poate s-o ia dracu.

Am

Am doua caramizi legate de glezne.
Una e grea, dar e usor de carat,
Cealalta e usoara, dar abia imi misc piciorul.
Am doua sfori legate de maini.
Una e din matase si-mi lasa dare de sange,
Alta e din iarba taioasa si ma mangaie.

Am o plasa aruncata peste creierul mic, fuge dupa mine, dar se imputineaza cu fiecare secunda.
Am un ghimpe infipt in inima, il cresc, stiu ca nu se va tranforma niciodata in trandafir.


Am noroace si ghinioane, am prieteni care ma urasc, am taine albe si cacanii.
Am implictisitoare ocupatii, am cizme cu tocul rupt.
Am orbit fara zahar. Am orbit, uneori, dar numai pentru ca pupila sa nu mai sufere de scurgeri de informatii. Mi-am pus ochelari fumurii si am mers in bastoanele altora, pana mi-au deschis D-zeii masii ochii astia doi.
Odata am gasit un fluture care avea mult seu pe aripioare, l-am sters cu maneca, apoi cu inima. Mi-au ramas unsuroase.
Am o cruce, nu vreau s-o las sa se transforme in sabie de lemn.
Am nervi mediocri si bucurii mici si dezamagiri mari.
Am tot ce am dat.
Am un martisor pisica de argint, am spirulina si bilete de avion.
Am o prietena cu zimti de catifea, o prietena cu un copil genial, o prietena cu povesti si ingrijorari, o prietena cu poezii din care curge sange.
Antigona a renuntat la valul fecioriei, nu la feciorie.
Am revelatii, am scrisuri pe talpi.
Am un prieten pe care l-am ingropat, un prieten pe care l-as intreba: ce mai faci, acum, ca tot existi?

Am auz, vaz, miros, am degete ajutatoare si o multime de s.a.m.d.-uri, ce mai, sunt o supermuritoare.

Tie nu-ti mai scriu.
Te cunosc.
De ce ti-as mai scrie?

Atamat. Botez nelegitim

Nu ti-am povestit despre planeta mea, nu? Steaua mea cu nume rotund... mi-am inventat-o in copilarie, ajunsesem sa cred in ea si sa-i fac si pe ceilalti sa creada. Ma ridicam pe varfuri catre ea ca sa pot simti, sa pot sa ma scutur, sa pot sa rad, sa rostesc, sa pot deslusi oamenii, sa-i pot santaja pe cei care ma iubeau. Mama, daca nu-mi dai voie in tabara, nu exista A. Tata, nu mai veni dupa mine la petreceri, daca nu-l lasi pe Sergiu sa ma conduca acasa nici sambata asta inseamna ca nu crezi ca exista A . Sergiu, hai sa tacem in seara asta, va vorbi A. in locul nostru, si daca ma iubesti, vei auzi tot. Sergiu, astazi ne vom desparti, nu as vrea asta, dar daca nu o facem acum, planeta mea nu va mai exista.
Crezand in propria mea inventie, am crescut frumos, am scris, am desenat, am iubit, am fugit, m-am schimbat, am uitat. Planeta mea exista inca scrijelita pe bancile vechi, din lemn, din podul liceului si chiar pe o caramida din zidul sau, exista in caietele mele de demult, exista in cautarile de ieri si de azi... proasta de cautare... sublima cautare.

Si-mi amintesc cum ii vorbeam, noaptea, dandu-i viata, umbra si nume. Si-mi amintesc cum vorbitul imi era soapta intrebatoare sub plapumma, insotita de respiratiile egale ale fratelui meu.

Cine esti, fiinta cu mainile-ntinse? Cine esti, zambet schitat in rostire, ochi strabatut de un drum pe care cineva il banuieste in ceasca de cafea sau in visul iute, cine esti, tanjitorule dupa sens, cautatorule de aur in galeriile gandului, cine esti, frunza inca nedesprinsa, inca neevadata din creanga, din trunchi? Cine esti, barbat cu tigara uitata-ntre buze, contur cascador, femeie caldura, cine esti, cladire din hartii pe care un zeu a scris secrete? Fereastra deschisa, fiinta cu mainile-ntinse, numeste-te cu numele meu, Atamat, cu numele numelui meu, Atamat. Fa-mi-te!
Atamat! Te ghicesc in literele pe care le torn prin toate caietele caniculei mele, innebunirii si razvratirilor mele. Cine esti, statuie care respira, cine esti, suflu rasfrant in firele de par organizate in serpi, cine esti, aspirator al degetelor mele, cine esti, branci catre sarutul cu foaia? Cine esti, chemare-n Katharsis, puritate, delicatete, brutala delicatete, fiara dezlantuita-n suras? As crede in tine numindu-te Dumnezeu, dar te sfarami cand te ating si devii altceva, mai inauntru de mine. Cine esti, capcana de sublim egoism, singulara singuratate, maretia de a putea spune eu, eu, eu... Existi si te voi astepta, asteapta-ma sa te astept pana la capatul intelegerii, pana la marginea perceptibilului, vei fi acolo pana unde voi putea scrie. Acolo unde va fi marginea lui "voi putea inca sa pot". Acolo de unde inima nu mai are incotro sa urce. Asteapta-ma si fugi, vino si nu veni, desfa-te, desfata-te, inchide-te, ascunde-te, fii revelatia pasului urmator, dar nu a celui din urma. Cand te voi atinge vei inceta sa existi, iar eu odata cu tine ma voi stinge. Numeste-mi-te Atamat!

La intalnirea de 80 000 de ani de la absolvire l-am luat pe Sergiu de mana si am fugit catre zidul pe coaja caruia atatea generatii si-au scris numele, au lasat un semn. Unde ma duci, fata nebuna? Mergem s-o cautam pe A., simt eu ca o vom gasi. Si am gasit-o... mi-am gasit caramida, undeva, sus, deasupra atator si atator nume ingramadite unele in altele, unele peste altele. O nava spatiala sapata in mijloc, cu cheia. Un A cu bucle continuat cu dare neiertate de timp. Pe aceeasi caramida, altcineva, in alt an, a lungit codita initialei si a lega-o, ceva mai jos, de alte litere, acoperind hublourile navei mele, taindu-le cu un l burtos, un e marunt si un x rupt, fara incolaciri. Peste scrijelirea mea un nume nou - Alex. Si am zambit, mana mea a incetat s-o mai stranga pe a lui Segiu, mi-am aprins o tigara. Numele nou, acoperitor, avea sa ramana acolo, ca un prim sir de gratii. Iar in cusca mica, pe o caramida rosie, planeta mea continua sa existe si sa-si astepte alte si alte straturi de nume, de nascociri, de copilarii.

She's Leaving Home

Freziile de astazi sunt vinetii, numai una e alba, zambilele de astazi sunt roz.
Am concediat cerul pentru cateva ore, am pus leucoplast pe casa ciobita.
Afisele isi poarta Quo vadis-ul, ea pleaca acasa.
Nu urla, nu murmura, n-o sa se plictiseasca azi.
Cadoul de Dragobete l-am bagat inapoi in punga, gandindu-ma ca trebuie sa-l pun sub brad.
Azi fac exercitii fizice pe carti politiste, abdoMens sana in corpore sano, la o parte, Joyce, la o parte, Marquez, Llosa, la o parte Faulkner, Exupery si Blecher, la o parte Capote, Pound, Sabato si Eco, pana si tu, Vonnegut. Nu, nicidecum Alejandra, nu, nicidecum soldatii, nici matusa Julia si nici Condeierul! O carte politista e tot ce ne trebuie, la dracu suprarealismul, dadaismul, postmodernismul si chiar eu.
Traiasca lapsusul, traiasca metalimbajul, zice-m-as a doua oara, traiasca traitul!
In spumma amurgului fiecare concediat concediaza astazi cerurile, departele se apropie, apoi ea pleaca acasa prin franjuri de gripa si prin ranjetul termometrului. Miroase a patru frezii vinetii si una alba.

Sters

Galagie cu parfum de nabucodonosorhidee... uita-te la tine sa vezi ce mare m-am facut. Eram un copil cand mi-ai dat o frezie alba cu o petala rasfranta galbui, iar mai apoi atat de singuri in fiecare zi, in fiecare ziD. Nu, nu e o scrisoare, dar ai putea zambi, e naiva. Ea, tentativa spunerii, eu, tentativa inaintarii in cercuri. Ce ochi, ce buze, ce copii. Eram si inca... inca ce? Galagie cu miros de nabucodonosorhidee. Galagie inaltata din ingramadeala de pasi, de priviri, de minciuna... nu trebuie sa fie asa, nu trebuie sa ma dau pe tobogan in fiecare colt de ochi rasfrant intr-o petala galbuie a unei frezii albe, albe... capul imi cade greu pe umarul stang, mi-e, in sfarsit, somn.

Din tablou zambea un abur

Rasuflare ghicita in ceasca de cafea, e noapte acum si mi-am agatat in cuier inca o naluca. Ma voi imbraca maine cu alta, iar cea de azi va ramane lipita de perete. Peretele de azi e mai putin alb decat cel de ieri, dar mai alb decat cel de maine. Imi fac o lista cu defecte peste care nimeni nu poate trece, iar cel mai umflat dintre toate este ca te sfaram daca te ating. N-am sa te ating.
Si poate chiar ne iubeam un pic-pic, pana n-o mai ramanea nimic.
Sub degetele artisului vanator m-am transformat in amfora, inauntru au curs zi-de-zi-lele. Pasul, cuvintele frante, poezii le numeau, dar ce stiau ei? Si bolborositul era poezie, si eu eram. Acolo, pe canapeaua verde, imi fluturam oral contradictiile, ei le numeau iarasi poezii. Decupata din sfera, existam, iar uneori, daca mutra vreunui dumnezeu imi parea antipatica, o spuneam in rime si ei ziceau ca ce frumooooos. Iar daca mi-era, simplu, pofta de buze, acopeream foamea cu alte drumuri, cu alte vorbe, cu alte jocuri. Iar miezul capata contururi groase, contururile deveneau minciuni pe care singura mi le inganam la culcare.
Intr-o zi am spart amfora si am aruncat-o in timp, apoi am alergat dupa cioburi si le-am pisat cu o lingura de argint, s-au amestecat cu lucrurile si suflurile. De marginea canapelei verzi se mai reazema cotul, piscotul, labele si botul. Cine mai poate n-are decat sa continue.

usi

Parca mori vreodata? Te duci asa, prin varste, mai departe, mai departe, prin drumuri care iti plac din ce in ce mai putin, iti descoperi sertare uitate, poze si scrisori, lucrari de control de pe vremea cand nu scriai cu i din a, apoi sertarele s-au numit foldere, varste de cacat sau de aur, poate tine de sansa, poate de intuitie, poate de rabdare, poate doar de tine, cuvinte in loc de orice altceva, sa nu te scufunzi… or fi ele doar scorburi personale napadite de nicotina si par de pisica, femei, barbati prelinsi pe gresie in case aproape dragi, barbati, femei infipti ca niste ghimpi de diamant in pereti de inimi mari si proaste si pustii. Vine miros de mancare de cartofi de la vecinii de dedesubt, sa te tot bantuie katharsisul, iar walterul dintr-o carte de demult iti tot sufla secretul fericirii “nu te gandi la nimic, la nimic… gandeste-te la vant.”

Unna mie, unna tie

La cat te-am iubit, ai fi putut sa ma faci fericit.

Deasupra fiecarui gest, moartea. Alaturi de fiecare cuvant, moartea. Cata seninatate, cat roz sa mai inventez? Unde sa mai gasesc putere sa-mi conving piciorul stang sa-l urmeze pe dreptul? Am uitat de cand tot uit, de cand spun altcevauri de circumstanta si in afara de mine nu mai am ce sa dau. Eu sunt cea puternica, asa spun legendele. Rad si mint, ma intorc inspre jaluzele si soptesc adevaruri.
Ma imblanzesc oamenii, dar eu nu reusesc sa ma imblanzesc.

Dincolo de jaluzelele mele, jaluzelele tale.

M+as trimite undeva, dar n+am timbru.

Doru(l) altfel recitat

Dor(d)emi(ne) Dor in fiecare zi. Dor ele, ranile. Dor eu. Pe mine ma, pe tine te, pe el il. Ne (e) dor? (Si doare, zice cantecul). Dor e mi fa(l)s! Ola! Sido? Asta e un imperativ sau o boala? Ma caut. In tine si-n tine. Ma vezi mai luminoasa decat sunt. Iar tu mai innegurata. Oi fi la mijloc sau altundeva? Uneori simt ca m-am pierdut si nu mai pot da de mine. Deschid dictionarul la intamplare. Fond. Iubitor, tandru, indragostit, indragitdragpreferat. Deasupra e fomentation. Cataplasma, instigare. Dedesubt fondant. Bomboana. Intre instigare si fondanta, acolo sa fiu oare de fapt? Intre prisnitza si dulcegarii. Prisnitza e leac babesc. Preadulcele e paliativ. Substitut. Adica temporar.

D.or cumulard, durere somnambula. Do(a)r de mine (simtit).
Deschid ochii. M-am eliberat de spaima visului. Ce bine!

Doru(l)

Si stiu, da, stiu ca va veni clipa in care-mi va ajunge doar ce-mi amintesc.

Mi-am dat seama ca un alt lucru pe care nu-l, din prea multele pe care nu le, este dorul. Am spus de atatea ori ca imi e, oi fi mintit. Poate nici nu exista dorul, de fapt, iar romanul, nascut poet, isi numeste atat de frumos lipsurile. Esenta dorului, o vorba care ne salveaza pre noi de la a da explicatii, ar fi de a nu. Eu mai ales nu, si nu de acum. Dar daca nici macar acum, inseamna ca poate chiar nu exista. Iar daca nu exista, m-am scos.

Mai departe, ma ras-torn, adica ma torn dincolo. Si ma ras-ucesc sa vad nu numai cu ochiul.

Eu mai ales, eu m-ai ales.

mmm

Cica la Sf. Ioan Damaschin: "pacatosul uraste si ceea ce pretinde ca iubeste." Nu. Pacatosul si credinciosul laolalta. La fel. Imposibil sa uiti de tine, indiferent de credinta pe care ti-o impui (ca daca nu e voluntara, constienta, nu se pune). Indiferent daca-ti pasa sau nu in ce vei calca in secunda urmatoare. Penetrating (or not) the deepings. Faci fapte bune pentru propria-ti satisfactie. Abstinentza e masochism. Masochismul e viciu. Nu renunti decat din neputinta, nu din superioritatea pe care ti-o asumi (si in care de fapt nu poti crede) ca si cum te-ai scutura, intr-o curte, tu - gaina ciufulita, abia despartita de un cocos grabit. Te scuturi si pleci mai departe. Nu poti uita. De astaaaa... tine. Credinta e vanitate. Credinta e pacat.

Un siren intr-un lighean

Nu te mai zbate, nu te mai impotrivi, nu mai spera. Nu vei fi niciodata fericit. Oceanul in care dai din maini, din picioare si din creieri e doar un lighean cu apa statuta. Cine si-a spalat picioarele acolo? Tu nu stii, pentru ca pentru tine asta e lumea. Nu ai incotro, trebuie sa-ti accepti coaja de nuca sau barcutza de hartie si sa plutesti... sa plutesti. Nu stii ca de fapt te intorci mereu de unde ai plecat, repetand aceleasi greseli. Pana intr-o zi, cand barcutza se va opri. Nu ai unde sa fugi. E suficient sa incerci sa-ti iubesti coaja de nuca. Stiind ca nu vei fi niciodata fericit, dar traindu-ti pe deplin maruntele, umilele bucurii, puncte de sprijin pe cercul fara inceput si sfarsit pe care navighezi.

Slice

Acum 15 ani am invatat sa cred in destin, mi-am gasit in palma chiar linia lui, desenata cu o unghie a lui Dumnezeu. Apoi am mai uitat, dar mi-am amintit iar, de fiecare data cand ceva inexplicabil se intampla.

Ochiul meu va picura in soapta. Nu pentru multa vreme, nu indeajuns de multa vreme.

Si mi-am plimbat singuratatea in hamuri, cu botul infipt in botnita de nu-uri, cu picioarele in capcane de aur. Fumegau amurgurile.

E o groapa de la tampla la inima, noi nu vom fi fericiti impreuna, dragul meu. Si totusi sunt aici, vorbindu-ti, spunandu-ti ca vreau sa fiu singura, dar pe de alta parte ca singuratatea, care atat de mult imi place, ma imbolnaveste, ca nici chiar aerul meu nu-l pot expira decat impreuna cu cineva. Si oare ce-ti mai spun? Ca insingurarea e un moft, iar pretentia solitudinii se dizolva in simulare de plimbare de seara pe strazile astea cunoscute, presarate cu :rolleyes:, :blob:, :mrgreen: sau :rofl: .

Oboseala ajunge sa fie singura realitate convenabila. Sau poate numai recunoscuta.

Imi vine sa rad cand ploua.

oct. 2005

V

Intre timp vor trece ore prelungi, jogging de-a lungul inghetului. Mergem mai departe, ce, reuseste cineva sa se intoarca din mai departele? Vorbe, vorbe, vorbe.

If i fell

Vocea mea cazu intr-o soapta, am cazut si eu si am redevenit copil, vocea mi se ducea undeva, pe o planeta cu nume rotund. Daca ma prabusesc inseamna ca tu ma astepti la capatul vocii mele care cade doar pentru a urca din nou. Se face seara, vocea mi se

Se face seara, vocea ti se transforma in soapta, eu, copil, ies din pantecul mamei si te ating, femeie. Daca ma prabusesc inseamna ca ma descopar. Era decembrie, ma nasteam greu sa te nasc si mai greu, dar nu stiam atunci. Pendulam intre mama si tine, intre mama si mama, intre tine si tine. S-a intamplat

S-a intamplat ceva, astfel incat dupa decembrie a venit ianuarie, parea firesc. Eu ma tot minunam de pom, globuri, lumanari, de tata imbracat Rosu in Mos Craciun. Ma minunam, ca in fiecare an, de iarna, apoi ma tot miram de tine si vocea mi se ducea undeva, pe-o planeta de zar si de vreasc, nu ma inselam

Nu ma inselam, eram aproape unul de celalalt, dar eu din copil voiam sa devin barbat si deveneam si mai copil. Ma primeai ca pe o felicitare de anul nou de la nuimportacine, ma asezai in teancul legat cu funda roz, undeva, pe la mijloc, ma amageam ca o faci pentru a ma proteja de praf si de lumina, imi spuneam ca te impresioneaza alura mea de felicitare originala sau poate refuzul de a fi o persoana, dar atunci te modelam frematatoare

Dar atunci te modelam, frematatoare. Te faceam din vorbe, noaptea isi toca intamplarile, iar tropotul de om imi acoperea vocea. Pentru tacere trebuie sa-ti fie ori foarte bine, ori foarte rau, mie imi era bine si nu-ti spuneam, te caram dupa mine in locuri care nu-ti placeau, dar daca nu te revoltai insemna ca-ti placea sa nu-ti placa. Ieseam din

Ieseam din tine numai in decembrie, ma nasteai greu sa te nasc si mai greu, vocea ta, camera ta erau ca un argument in forma de confesiune. Ma opream uneori sa respir, sa exist, si-ti povesteam apoi despre cum n-am fost pe front, rana era o butaforie, ce mai conta ea, daca nici gerul, nici vara nu mai contau? In intuneric parca se zbatea altcineva

In intuneric se zbatea cineva, paseam spre conturul in haine albe si exersam mangaierea fara atingere, stiam ca-s atat de multe gari in fiecare plecare si parca nu voiam s-o ratez pe cea mai frumoasa. Erai acolo, parca imi era deja dor, parca imi era deja frica, erai acolo, in camera cu sine de cale ferata. Se zbatea cineva, calatorul in haine albe

Calatorul in haine albe sunt eu, ma apropiam de mine, exersam mangaierea pana la atingere, eram rece, deja murisem sau era doar iarna. Poate plecand am ramas in camera ei cu pereti albastrui, poate a plecat ea... nu, eu nu am fost pe front, rana e o butaforie, nu exista, dar nu vreau maini straine care sa verifice daca mint. Demult nu mai dau telefoane, soldat absent la datorie, marai o formalitate, doua, trei, ma gandesc la ea si la camera pe care n-am indraznit sa o intreb nimic, doar ii povesteam intamplari

Doar ii povesteam intamplari cu planete si coincidente, cu mine se intampla destinul sau poate eu ma intamplasem demult cu el, scriam povesti albastrui peste peretii in haine albe, toate incepeau si se terminau in decembrie, tot scriindu-le, m-am ratacit in ele si n-am vrut sa caut iesirea. Eram oboseala vocii mele, poate

Poate eram oboseala vocii tale care se tot duce undeva, pe o planeta cu nume rotund

Pe o planeta cu nume rotund, daca ma prabusesc inseamna

Daca ma prabusesc inseamna ca esti gata sa te nasti

Sa te nasti, daca ma prabusesc

Prabusesc castele. Cel care zambeste primul e cel care moare.

Cel care moare poate zambi.

Tell me what you see (2)

Nu te uita nicaieri si totusi spune-mi ce vezi.
Ghiceste-te in miezul cuvintelor cu ochi de topaz, mainile pline sa-ti poarte noroc.
Voi ramane cu obrazul lipit de pantecul zidului care esti pana voi auzi ce vezi
Cand inchizi ochii.

Si spune-mi, spune-mi daca mai e ceva in sus de prelunga,
prelunga...

Alung cu mana umbra de pe geam. Il intreb, ma intreaba: ce iei impotriva spaimei?

Iar singura bucurie e sa te bucuri simplu si neconditionat.

bar code

Ceata

In seara asta cred ca ma indreptam spre casa, drumul era stiut, masina aceeasi, ea mereu stie sa se intoarca. Pot sa inchid si ochii, am incercat. In seara asta, insa, masina mea a facut la stanga prea devreme sau prea tarziu si dintr-o data pe langa mine treceau case straine, necunoscute stradute pietruite si un caine. Nici urma de alte masini, nici urma de biciclisti, nici urma de mine, cea stiuta. Eu insami eram undeva intre devreme si tarziu, agatata ca un glob in crengile cetii, negandind ca mai trebuie sa ajung undeva, doar apasand pedala de acceleratie mai tare... si mai tare. La radio - Beatles, I'll follow the sun. Noaptea se prelingea pe geamul masinii, I'll follow the sun, imi spuneau serpii de iedera ce parasaeau deocheat o casa veche, dezbracand-o, lasand-o prada frigului. Sa te incolacim ponegrind singuratatea, sa punem in loc de tine un brat alb, evadat din muzeu, din statuie, un brat care are degete ferme la capat, ele sa insface volanul, tu sa fumegi bland o bucata mai sus. Amagind, galgaind. Melc, melc... In ureche pumn. Masina - adapost sau claustru? Cochilie nebuna care frige, bezmetica umbra-zabrea. I'll follow the sun, murmurau mecanic buzele mele, desprinzandu-se de trup. Mainile de volan, talpa de pedala de acceleratie. Si m-am oprit in mijlocul unei intersectii pe care, la un moment dat, am inceput s-o recunosc. Departe de casa, ce strazi m-or fi dus acolo ? Cantecul se terminase, asa ca pe durata calupului de reclame am gasit bulevardul, oamenii, semafoarele. Si am ajuns acasa. Acasa?

Tell me what you see (1)

Venea din ce in ce mai putina, o simtea cum in fiecare zi disparea si ar fi vrut sa afle ce se intampla si ar fi vrut... Pe ea o calcase trenul intr-o zi oarecare si tot veneau ba maini, ba genunchi, uneori buze. Poate nici n-o calcase trenul, poate se inecase vara trecuta sau poate se imbolnavise de ceva foarte grav. Sau poate chiar nu avea nimic si doar lui i se nazareau tot felul de ciudatenii, cum poate sa se imputineze un om?
Sau poate doar o uitase.

Asa e jocul

Cauta, ma, cauta-ma, scormoneste acolo unde as putea fi si nu stiu ca am fost vreodata. Anuleaza istoria si fa o bila de lut, rostogoleste-o in josul ipotenuzei triunghiului dreptunghic - pe latura mai scurta mocnesc amanari sangerii. Pot sa-ti dau eu cartea si tot n-ai sti, sub randuri sunt alte scrisuri, intr-o limba veche. Bolovanii nu se dau la o parte, fac parte din joc, peste ei lianele se prabusesc ca o cortina verde.

Suntem scrisi cu sange, ma.

la mare, la luna

Din hotelul scortos, cu balcon imens si vedere spre mare, tusti in masina, iar apoi printre jumulitii fara fite si vinovatii fara vina!
I will survive - un gand micut, imi ziceam ca as vrea sa ramana, sa pot sa ma simt nebuna si maine, cu nisipul din Vama in bascheti, cu calcaiele in sfarsit libere. Talpilor nu le pasa de piatra ponce vanduta pe plaja de tiganci, nici de pila adusa de acasa, ele danseaza pe scoici, in praf, sunt frumoase asa, zgariate, neslefuite, neprefacute. Vara asta am sa ma-ndragostesc de tine. Tu! Cel care-mi poti iubi talpile desculte, murdare, fara tocuri, tu, cel care ma dezbraci incepand de la cercei. Degete lungi, desenand paralele tremurate la sira spinarii, apoi scornind forme noi din parul ciufulit.
Dupa o ora in baie, talpile sunt din nou roz, cearcanele potolite, parul pieptanat, crema intrata in piele, ce oare-mi lipseste?
Intr-o zi am sa ma imbrac intr-un vesmant mai gros decat un abur, altul mai trainic si mai fr... . Vara asta. Sau iarna viitoar

e.


iulie

cv cu poze atasate

Ma numesc Ummagumma si fac cu mana vrabiilor.
Am doua balcoane, unul spre vest, altul spre nord, noaptea
Mai ies pe cel cu vita de vie si fumez. Acesta
Este un jurnal, deci sunt egoista. De ce
Esti singura?
Pentru ca atat am putut eu.
Si pentru ca asta este felia din mine care se potriveste locului.
Fragmente, da, bucati care te fac sa te simti
Intr-un fel. Restul - ardei umpluti.
Nu mai suntem mici, nu mai suntem.
Aici poti sa-mi spui Pan. Nu cant la fluier, ci la pieptene. Peter Pan.
El canta la zane.
Cand mi se fac fotografii, aproape niciodata nu ma uit in obiectiv.
Daca ma uit, ma incrunt, parca n-as vrea
Sa ma las locuita de alti ochi. Iar in pozele de grup,
Sunt mereu la margine, parca gata de plecare, privind
Aiurea. Cainii care traverseaza pe trecerea de pietoni se uita inainte,
Au o directie, eu parca nu.
Si la mese tot la margine, daca as avea
Un umar in dreapta, altul in stanga, m-ar strange ca
Niste gratii. La sfarsitul lui 2001 am absolvit
Scoala de fraieri, atunci
S-a intamplat asa:
Podul de piatra s-a d... Nu. A sunat telefonul.
Tot ce ziceam ca e munte, s-a facut hau, am o bratara
Cu opt drumuri, il aleg intotdeauna pe cel din mijloc, drumurile
De la margine nu-mi fac bine, pentru ca
Nu-s oameni acolo, iar eu nu ma pot pierde decat printre ei.
Stau la margine numai cand stau, stii?
In poze, cu ochii departe, spre drumul meu, ala.
Am o prietena cu care-mi trag suturi la metrou si
Pe sub mese. O alta cu care ma tin de mana in poze, am
Un prieten care ma asteapta in gara si-mi zice: Hai,
Ummo, sa fugim in lume. Lumea e scurta, se sfarseste mereu
Pe vreo terasa.
Lucrurile urate le uit, amintirile mele sunt intotdeauna frumoase.
Nu regret ce aleg, cineva mi-a spus deunazi: Asta-i Umma,
Se bucura si cand e suparata.
Am coborat dintr-un anotimp out of stock, schimonosit si decolorat, inca
Ma simt tributara Timpului petrecut sus. Adun caramizi.
Acum.
Sunt o minciuna, o impotrivire si-un hohot, pot
Sa fac un om fericit, dar nu multumit, fata, visezi?
Numai ziua, dragul meu, numai ziua.
Ma gandesc sa-mi construiesc un ochi, in 2005 mi-am construit o scorbura
In care mi-a placut sa mint, acum i-am pus bolovan la intrare.
Cu ochiul virgin, ma voi uita in obiectiv..
Intr-o alta zi, ma voi lasa de rontait unghii
Si voi avea din nou cu ce sa sparg ochiul, o unghie perfecta,
O efemerida, are sa-l desumfle.
Cu ochiul meu naked si empty, voi vedea.

- intr-o alta ultima noapte, nehotarandu-ma la aruncarea acestor coji (blugiciorapitricou);
- imi vine sa ma invart, sa ametesc, caracterul peremptoriu al propriului c.v., mai sobru nu m-am priceput, cine-i banuieste avatarurile, s-ar putea sfarsi peste patru pagini sau dimineata sau;
- sa ma justific, deci: am omorat cu buna stiinta o taina si tot ce numeam hieratic: drumurile pravalite uneori in revelatii, am dat climaxul pe colaps;
- imi pare rau?
- sau nu;
- ma intristeaza uneori omenescul, desi alteori imi e cel mai comod;
- dar iubitul meu trebuie sa fie un zeu;
- un personaj, pentru ca, la Umma Ummei, totul e o scorneala, e fum, nu se poate pipai, deci nu se poate fura;
- dar se poate ucide;
- covarsitoare incercare de a rememora, da, tu, in esenta ta, ai meritat atat de mult, ar fi fost in puterea mea sa-ti ofer multul - asta teoretic; dar ce fac?
- ciopartesc mereu, continuu, cadavrul personajului meu, il expun pe taraba, te oblig sa te uiti;
- iti povestesc, dizolvandu-i pe ceilalti in segmente, in mine, in blegi apropouri, sunt toata un ghem de semne mnemonice, rostogolindu-se, deviind;
- infirmitate, da, pentru ca nu puteam singura, din egoism ma adresam tie, oho, daca m-ai fi putut auzi, dar erai eroul stiut doar de mine, imprevizibil pentru tine insuti, nici nu stiai astazi ce voi hotari sa faci maine;
- era unul dintre exercitiile mele preferate, nu mai citeam nimic;
- sunt trista pentru ca nu regret asta;


Si nici macar nu incerc sa-mi inchipui cum am murit eu in tine.

iulie

Randuri care incep cu majuscula sau despre eroismul meu gospodaresc

Ce crezi? Mai incepe filmul?
N-am fumat azi decat trei tigari, am fost ocupata cu aruncatul.
Cutii, sacose, pantofi vechi, borcane in care nimeni n-ar mai fi pus zacusca.
Si nici compot sau castraveti sau ce mai pun oamenii,
Cand isi aranjeaza camara pentru vremea cu brazi schimonositi in sufragerie.
Numai amanari erau in borcanele alea, in cutii era praf.
Mi-am amintit de tata si am strans din dinti, nu pot sa plang.
Apoi am dat cu aspiratorul, o, none but unthrifts, dear my love, you know.
Sa ne desfacem sau sa ne prefacem? Si filmul
E deja la jumatate, nu-ti bate capul, e vechi.
Toti avem nevoie de o pestera, a mea are un covor albastru, stau intinsa pe spate.
Nu fac abdomene, doar ma uit la norii rupestri, am descoperit pe un raft
Un iepure mare de ciocolata, fusese cumparat pentru un copil
La care n-a(m) mai ajuns.
I-am mancat urechile si burta, apoi
Am gasit doua castane sub dulap, erau uscate, as fi putut
Sa le iubesc putin, dar mi-a fost lene.
Mireasa-adormita-ntre carti, cu vin si tigari si dulceata,
Viseaza sosiri fara harti si zambetul tau dimineata.
Cacat, le arunc si pe astea, nu le mai cunosc.
Nu esti decat un loc gol in parcare, suflu in iaurtul proaspat scos din frigider.
Pe unde-o mai fi lumea mea cu oameni buni?
S-a terminat filmul, se pupa unii, iertandu-se.
De ce mi-ai omorat, ba, eroul?

Mici

Am un baiat cat un degetar. Se ghemuieste si nu-i pasa cand ploaia ii rontaie geamul. Ba nu. Am un baiat care locuieste intr-un degetar, de unde ferestre? Nici acoperis nu are, ii ploua cerul in plete. Duminica e dupa sambata si e mai trista, isi intoarce degetarul si fuge din el, sa nu-l gaseasca o fulgeroaica ameti... depr... pre... In fine, degetarul intors, sabia nu-l... nu-l ce? Martea nu. De fapt, casa mea e un degetar, stau in ea si numar stelele, ele nu se termina niciodata.

.................

Scuza-ma daca nu-nteleg ce spun. Am sa te inventez aici - a cata oara? - si poate o sa-ti dau si nume si poate ca o sa-ti bag in plic ecranul asta cu litere, nu ca raspuns la o scrisoare veche, aruncata in mine acum niste vieti, si nici pentru a-ti boicota presupusii idoli. You're not my adolescent dream, zice textierul, dar tu n-ai nici o vina. S-a intamplat sa te gasesc intr-un mine mai vechi si pe deasupra tu, ca personaj, ai marele avantaj de a exista si in acelasi timp de a fi pura fictiune, puzzle pentru ora 3 din noapte. Sa incerc sa te (re)compun? Demersul mi-ar fi jalnic. Un baiat imi scria odata, si mai demult: "Stiu totul despre mine. Singurul lucru pe care nu-l stiu despre mine esti tu." Intre timp m-am facut mare si ceas, sun intotdeauna prea devreme sau prea tarziu, iar daca cineva ma si crede, ii cant: "melc natang, ai crezut in vorba mea / mincinoasa. ea glumea". Si pe urma imi caut o ora mai confortabila. Unanuntimp. O scuza. O amanare. O niciodaciune. Passons. Va urma.

.........................................

Urmeaza. Intuitia feminina e o sintagma creata de barbati la modul peiorativ. Intutia feminine – sa-i spunem asa , e o conventie – e ceea ce femeile stiu deja, e ceea ce barbatii incearca sa demonstreze logic, statistic. Ilogica feminine. E acelasi lucru. Ilogica mea muiereasca imi spune despre tine. Uite-asa, intr-o secunda, mi-a sticlit o sinapsa, am crezut ca tu chiar existi si ca te stiu, ca stiu totul despre tine, ca singurul lucru pe care nu… Va urma?

.........................................

Eram sertarul secretelor tale, eram plusul tau de memorie, eram flacara care te aprindea pe tine in loc de tigara, eram nemuritoare... Anii au trecut, am inceput si eu sa uit, incerc sa fac ordine in sertar, incerc sa descopar ce ma motiva altadata... drumurile multe, nebanuite, pericolele ce ma pandeau, dar nu ma prindeau, vorbele in doi peri, siguranta ca sunt irepetabila, caietele, scrisorile de fiecare zi din cutia postala, fataiala prin parcuri, nadragii rosii cu dungi albe, rochia roz, espadrilele rosii sau verzi, pantalonii scurti de contrariat vecinii seriosi, cartile pe care inca nu le citisem, amintirile pe care inca nu le aveam, tu-ul cu care ma jucam ca o felina. De dragoste. Iubitul prin scari de bloc, ceaiul cu lamaie daruit si coborat cu franghia de la etajul al doilea al blocului meu verde sclipitor... si tata in balcon, aparandu-si onoarea lui de familist. Vrei un ceai?

Despre incredere sau sa nu investesti in ceva ce mananca

Ieri am vorbit mult, am fumat mult si m-au bantuit tot felul de ganduri.
Stiam insa ca am sa le uit imediat ce voi incerca sa le ordonez in fraze. Am vorbit despre proiecte, despre stari, despre convingeri si despre incredere, iar acum, desi sunt cu mult mai obosita decat ieri si mult mai putin desteapta, am sa incerc sa incropesc ceva. Daca nu iese, nu-i bai, revenim, rectificam, explicam... Am incredere ca… haha. Cuvant amagitor, dar nu asta stim oare cel mai bine sa facem?

De cate ori nu am spus sau nu am auzit fraza ai incredere in mine, atat iti cer? O cerem, e adevarat, ne suparam amarnic daca ceilalti indraznesc sa se indoiasca de noi, ne simtim jigniti si tradati cand auzim un "ba nu" sau un "uite ce cred/simt eu de fapt". Dar suntem noi oare in stare sa oferim increderea? Sa inchidem pur si simplu ochii si sa ne lasam pe mana altcuiva fara sa ne punem intrebari? Si acum nu vorbesc despre probleme de afaceri sau despre probleme de viata si de moarte, ci doar despre siguranta afectiva de care avem toti nevoie. Cat confort emotional imi poti oferi tu, ca doar esti om, nu zeu. Cu cata iubire neconditionata crezi ca-mi poti inveli nelinistile? Da, cu tine vorbesc, prietene, prietena. Doar ca te rog sa nu iei tot ce scriu la modul personal, ci sa intelegi ca esti doar o particica din mine, ca mi se intampla tot felul de lucruri si cu tine, dar si mai multe fara tine. Ai incredere in mine, e tot ce-ti cer, ai incr... Ce stiu sigur? Pai stiu ca n-as putea sa calc pe sufletul nimanui, in asta am incredere. Pe sufletul tau niciodata, dar te rog, ai si tu grija de al meu. Si mai stiu ca niciodata nu spun eu prima minciuna, ca nu sunt eu cea care insala prima. Iti sunt fidela atata timp cat imi esti fidel, e atat de simplu.

Mereu avem nevoie de dovezi si, din nou, vrem sa primim, dar uitam sa dam. Amanam si ne ascundem nefacutul nimic in spatele unui ce? doar ma cunoaste si stie ca n-as putea sa... Pai uite ca nu stie, uite ca se intreaba, deci spune-i, adu-i aminte, cere-i din nou incredere si da-i asigurari ca si increderea ta exista, chiar daca tu, undeva, inauntru, ai indoieli. Spune-le oamenilor si ce vor sa auda, asa-i tii langa tine. Prietene, prietena. Mai esti aici? Poti sa faci pauza de tigara, sa stii. In timpul asta, iti promit ca nu ma voi gandi la nimic, deci nu vei pierde nimic. […] Ha, m-ai crezut? Ai avut incredere, ai crezut in vorba mea? Ea glumea, zice poemul. Dar nu-i asa ca te-am ajutat sa-ti fumezi tigara cu seninatate? Te-am mintit frumos, iubeste-ma. Oricum n-ai reusi sa ma iubesti mai credibil decat ma mint eu. Cand e vorba despre increderea in afectivitatea celorlalti, suntem toti soareci si pisici. Dar trebuie sa stii, nu se poate sa nu stii ca de fapt nu ne datoram nimic unii altora, in jungla trebuie sa ne mancam, nu sa ne iubim. In jungla suntem mereu singuri si trebuie sa ne gasim hatisuri utile, bune fie pentru ascuns, fie pentru inaintare. De ce ti-as imprumuta liana mea, de ce mi-ar pasa ca stai si bocesti in spatele unui morman de frunze , de ce te-ar interesa ca azi n-am vanat nimic? Te oferi? Imi dai asigurari ca stai sa te vanez pe tine? Ce fraier(a)! Uite cum te mananc, uite, n-a mai ramas din tine nici o coditza de emoticon. Nu-i asa ca ar fi mai usor? Tu ai ajunge o cantareata vestita, tu un bun parlamentar, tu o amanta pe cinste, iar tu chiar regele maimutzelor.

Am apelat la un amic de incredere, dar... Sa nu ai incredere in el, e un... Trebuie sa-mi recastigi increderea, insa... Ai avut incredere in mine, iar eu... Surse demne de incredere au dezvaluit... De ce nu aveti incredere in copiii vostri? Medicul era de incredere, nu ne-am dat seama... Avea nevoie de increderea mea, totusi... Am prea multa incredere in oameni, uneori... In ce sa mai ai incredere? Increderea in tine insuti va spori dupa... Numai in propriul instinct am incredere, el... In parintii tai sa nu-ti pierzi niciodata increderea, ei... Ea se confrunta cu o lipsa totala de incredere, intrucat... Ti-am tradat increderea, te rog... Am incredere in Dumnezeu ca...

Si tot asa.

Ai incredere in mine ca-ti spun adevarul? Da? Ma cunosti bine, zici? Adevarul meu e bland si nu doare, dar ti-as recomanda sa nu te bazezi totusi pe asta. Daca ma iei pe nepregatite, as putea sa-ti servesc unul pe care n-am avut timp sa-l slefuiesc la colturi si ai putea sa te zgarii. Da, dar te zgarii singur, pentru ca eu stau pe loc, tu esti cel care isi infinge carnea in coltii umbrelor. Daca imi aduc aminte, scot rivanolul din buzunar si dezinfectez locul, dar nici pe asta sa nu te bizui mereu. Dincolo de teorii, insa, dincolo de dubii inramate cu sarguinta, dincolo de teama de rani noi si de zgandarirea celor vechi, cerem in continuare celor dragi sa aiba incredere in noi si vrem ca si ei sa ne ceara acest lucru. De ce-ti zic asta? Pai uite, de-aia. Ca sa pot continua si spune ca oricat ne-am dori sa traim pe cont propriu, ne raportam mai intotdeauna la ceilalti, depindem de ei, de starile lor, de reactiile lor. Uneori un prieten se simte vinovat ca ne-a inselat increderea, fara sa stie ca afectiunea noastra pentru el nu se impiedica intr-un ciot. O vorba, un gest, un gand sau chiar un sir de actiuni nu pot anula ce a existat inainte de momentul sau momentele neinspirate. Stiu acum ca daca oamenii mei ar citi textul, ar tinde sa ia ce spun eu prea personal. Va implor, nu faceti asta. Pana si tu ai putea sa... te rog, prietene, prietena, nu! Uneori mi se intampla sa citesc texte ale unor oameni pe care nu-i cunosc si sa mi se para fie ca sunt despre mine, fie ca sunt scrise chiar de mine intr-un vis pe care l-am uitat. Uneori nu am incredere nici in mine insami, dar atunci parca si mai tare am nevoie sa am incredere in celalalt. In orice relatie cu un om sau un grup de oameni avem mereu o perioada de varf, un apogeu. De acolo nu se mai poate urca. Apoi, in loc sa get din nou a(ceeasi) life, tanjim dupa ce nu mai poate reveni. Da, exista mereu o panta descendenta, dar asta nu inseamna coborarea in infern, ci s-ar putea sa insemne doar pace si un ritm mai bland. Pe culmi, aerul e prea tare, nu poti sta la nesfarsit acolo, la un moment dat simti nevoia sa-ti iei slipul si slapii si sa pleci in alta parte. Iar apoi, cand urci iarasi, nu te mai aventurezi pana in varf, pentru ca deja ai fost acolo si nu mai ai nimic de demonstrat. Te opresti langa o piatra, te sprijini de ea, respiri aer curat si ti-e pur si simplu bine. Dar parca nu mai e vorba de incredere, oare am divagat? Nu prea mult, pentru ca uite, dau vorbele peste cap si zic: nu e rau sa ai incredere in cararile pe care ai mai umblat sau pe care le-ai croit chiar tu, ele nu te insala prea tare, doar cat le dai tu voie. Defrisam, asta facem toata viatza. Cautam teritorii noi de explorat, dar din cand in cand ne face bine si intorsul acasa, acolo unde altadata am pus caramizi, am udat flori, am cautat semne. Acasa inseamna oameni dragi, inseamna locuri, ganduri familiare, inseamna timpul in care nu mai vrei provocari.
Imi place sa ajut oamenii sa aiba incredere in ei insisi, nu e un hobby, e un mod de viata. Si imi asum riscul ca prima "victima" a brand new omului respectiv sa fiu chiar eu. E o lectie pe care o invat nu in fiecare zi, ca ar insemna ca sunt prea silitoare, dar de cateva ori pe an sigur. Lasa, ca nu-mi pica blazonul, mai gasesc eu si luna viitoare ceva de defrisat, asa imi zic.

Cineva imi spunea ca devii mai sincer pe masura ce iti asumi mai mult ce urmeaza sa marturisesti si ca pe masura ce devii mai sincer, iti pierzi mai tare increderea. Ca odata ce devii sincer, iti pareimediat rau, dar nu te mai poti opri. Ca exista un context pentru sinceritate si ca, odata disparut contextul, apare regretul confesiunii respective si indoiala ca-ti vei mai asuma vreo alta. Asa este, numai ca pentru mine increderea nu se leaga neaparat de confesiune. Confesiuni se pot face in tren, pe internet, intr-un hol in care iesi sa-ti aprinzi o tigara. Confesiuni nu-i faci neaparat unui prieten sau unui om de care iti pasa prea mult, ci unuia pe care intamplarea ti l-a pus alaturi in Momentul in care tu ai nevoie sa spui despre tine. Contextul pentru confesiune se creeaza mult prea usor, ar fi naiv sa te consideri prietenul cuiva care tocmai ti-a povestit viata lui. Te-ai nimerit langa el, s-a nimerit langa tine. Unii oameni chiar au nevoie sa vorbeasca despre ei pentru a se intelege, cand te rostesti parca e mai usor. De la un prieten, insa, astept si altceva in afara de confesiune. Si, la randul meu, nu vreau sa am incredere doar ca nu-mi va divulga “secretele”, ci ca va fi acolo si data viitoare, ca e compatibil cu mine si pe alt segment decat cel al discretiei, ca poate sa-mi ofere lucrurile de care am eu nevoie cel mai mult, rabdare si delicatete, pentru a-mi da si mie voie sa i le ofer. Si compromisuri… nu, nu e ceva rau. Sa traiesti fara sa faci compromisuri inseamna sa traiesti singur. When in Rome , do what the Romans do. Le facem tot timpul, dar cu prietenii, cu oamenii dragi, si mai des. Iar din cand in cand explodam, nu mai suntem diplomati, ne infuriem, suntem slabi, plangaciosi, obsedati, paranoici, miorlaiti, puerili, melodramatici, muti, isterici, suntem poate rai si meschini. Si tocmai aici intervine increderea asa cum o pricep eu: prietenul in fata caruia ti-ai dat voie sa “explodezi” iti suporta altfelul. Si tu lui. Si-ti spune lucruri care sa te ajute, sa te faca sa te simti mai bine sau sa te scuture. Si face gesturi frumoase, pe care tu le apreciezi, chiar daca-s fortate. Te bucuri ca s-a straduit si ca nu te-a lasat balta. Si apoi, tu si el, el si tu puteti rade de tot. Sau puteti tacea sincer.


Am vorbit cu tine, prietene, prietena, dar nu numai cu tine, am incredere ca stii.

iulie

Mersul cu spatele sau pentru ca atunci cand ploua...

Trec oameni in rosu prin fata ta. Tu esti ca intr-o fotografie cu zimti: pe scaun, cu privirea pierduta, in planul secund trupuri straine. Ii privesti pe cei in rosu si nu stii sa spui daca sunt mai frumosi decat forma literelor care ti se asaza intre doua linii paralele. Ei trec, rad, e innorat, in fata ai un carnetel cumparat de la un surdomut. Ti-ai dormit dimineata cu soare, ai mers cu spatele inspre aseara, un aseara cu canapele galbene, ai dansa. Mergi mai departe, spre alaltaieri, apoi spre miercuri despletit cu nebunie de noapte, normal de pranz, nervi de dimineata. Marti, luni, duminica, sambata. Oamenii in rosu trec spre mainele lor, tu spre saptamana trecuta, iunie ravasit, nedumerit, apoi mai, aprilie, martie. Deznadejde, pace, renastere. Afisai o rezerva pe care nimeni nu indraznea sa o contrazica sau sa o deranjeze in vreun fel. Februarie gol, ianuarie, intr-un fel si el, doar daca ti-ai putea aminti. Ploua in mare. Dintre o Pina Colada si un Sex on the Beach alegi, pana la urma, culoarea. Oranj, oranj. Si iar dispare galbenul si vin alte grupuri in rosu, socializeaza in jurul tau, tu doar uiti sa duci tigara la gura. Faci cercuri de foc in jurul capetelor care mereu se indreapta spre altceva, gestul cu tigara pe conturul cotului, sprijinit de masa, al baiatului cu ochii tristi. Dintr-un difuzor auzi: n-ai stiut sa tragi de sfori, am cazut de mii de ori. Si brusc esti sigur ca e vorba despre tine, te revolti, cine i-o fi spus si cu ce drept ti-a bagat viata in difuzorul asta? Ei, na, pana la urma scuturi scrumul, dai capul pe spate si zambesti prelatei de deasupra. Decembrie pana la cer, noiembrie carusel, octombrie explozie, septembrie acasa. Rosu aprins, a inceput din nou sa ploua, stai sub copertina si iti lasi coatele biciuite de stropi. August in straturi de dulce si acru, iulie mandru, iunie cu emotii. Dincolo de acoperisul lung, marea. Parca n-o mai stii, ieri iti era mangaiere pe glezne, azi s-a intunecat si te intrebi de ce ti s-a oprit privirea pe afisul pe care scrie UMFLAM: - saltele barci colaci mingii / - lipim art plaja: - saltele barci Avem DOPURI si CURELUSE ptr SALTELE! . Rosul s-a schimbat in verde brotacel, trec niste maturatori cu veste fluorescente. Ti-e frig, te ghemuiesti in prosop, ploua din ce in ce mai tare, e furtuna. Iulie cu furtuna, cu talpi murdare pe cearsafuri imaculate, ti-e frig iarasi. Un alt iulie iti apare in fatza spre care mergi cu spatele, fusta verde, apoi o alta vara, cand chiar credeai ca poti respira forever in acelasi ritm. Ti-a ramas obiceiul de a-ti potrivi pasul dupa omul care merge langa umarul tau, n-ai scapat inca de mica furie atunci cand el accelereaza sau incetineste, iar tu trebuie sa schimbi repede stangul cu dreptul. Ii tragi o palma dupa ceafa, metaphorically speaking, apoi faci totusi efortul de a te potrivi. Te gandesti la mers, dar tremuri in prosop, iti ploua pe litere, iar pasii iti sunt din ce in ce mai iuti acum, cand oamenii in rosu s-au hotarat in sfarsit sa se adaposteasca si nu-ti mai pun frana, esti liber astfel sa te potrivesti ritmului si directiei ploii. Repede, repede, inainte spre inapoi, mai ai putin si te nasti. Eu nu ma mai duc azi acasa? Mi-e frig.

Kumm sa dormi?

Aseara, in Laptarie, concert extrrrrraordinar, am avut chiar si loc la masa, fix in mijlocul fumului, dar mai ales al fumurilor. Kumm, nekumm, dupa un pahar plin de suc de portocale, m-am sprijinit de o margine de ceva, poate de om, si am adormit. Bum-bum, vibratii joase, mosul Enne pe la genne, jumatate somn, jumatate veghe, dormeam si imi aminteam cum dormeam alta data, cand sub geam imi canta un pickhammer. Si totusi, daca in camera mea ticaie un ceas sau bazaie un tantar, nu adorm pana nu bandajez ceasul intr-un pulover, pana nu trimit tantarul de unde a venit (aici ma tenteaza o paranteza: de unde vin tantarii? dar ma abtin, ar fi prea mult de pove si improve). Zgomotele mici ma naucesc, dar cele puternice, basii, scrasnetele imi sunt cantec de leagan.

Bum-bum, am si visat: se facea ca aveam o camera cocotata intr-un copac si nu puteam sa-mi aranjez cd-urile intre crengi, cadeau mereu pe iarba si ma suparam ca ieseau din carcase si se amestecau, imi cautam markerul de scris pe cd-uri, voiam sa le numerotez, sa le scriu numele si prenumele, dar nu era de ajuns, pentru ca ca erau mai multe discuri pe care le chema la fel, trebuia sa mai fie ceva, nu-mi puteam aminti. Deodata veni o pasare mare, o pasare cu maini, urma sa-mi spuna secretul, dar mie mi-e frica de pasari, de capetele alea mici, cu cioc, pasarea intinse mana spre mine, iar D. imi spuse: ummo, dormi? Am raspuns: kumm?

Beautiful, busy, astonished, attractive

Devoted, deceptive, aggressive & blind

Fabulous, fertile, forsaken, suspicious

Pretentious, perverted, reluctant & kind

Nervous, nostalgic, sincere, superficial

Uncertain, dependent, sarcastic & loud

Sensitive, sensual, afraid, apprehensive

Difficult, stubborn, possessive & proud

Asa nu se mai poate, imi iau o cafea, ceea ce am si facut, asa ca la urmatoarele doua piese am dormit numai cu un ochi, iar dupa ce l-am deschis si pe over-somnoros, i-am vazut pe cei care asta vara, in Vama, purtau rochii si mi s-au parut ciudati imbracati in barbati normali. De parca abia acum ar fi fost costumati pentru un bal ludic. La a doua cafea m-am intalnit pe drum cu ochii lui Iulian Tanase. Doua fete se leganau, eu ma uitam la bocancii cu sireturi amanate si ma gandeam ca intr-o buna zi, peste 1000 de ani, va aparea printul inhamat la un carucior de butelii cu coviltir impletit din sireturi bleumarin. Si daca bocancii mei nu vor fi oale si ulcele, om mai trai. Din pacate, cafeaua si-a facut efectul, asta e defectul ei, asa ca n-am mai visat nimic, doar am aberat despre ce as fi facut daca as fost una-alta sau macar barbat. Poate as fi fost violator, dar unul de fitze: violatorul din Laptarie. Cand a venit randul lui 1000 de chipuri, as fi vrut sa inceapa, dar se termina. Nu pot sa ating / Cuvintele ce-ncet se sting / Nu pot fi altul decat sunt / Ma înspaimant. Urma o zi in care pacea, dragostea si armonia aveau sa. Si multi ochi adormiti urmau sa se deschida, iar pentru ca fiinta de azi-noapte trebuia sa poarte un nume, i s-a spus Kumma.

(A)mestec

Am trei masline in farfurie: doua dintre ele nu-mi inspira nimic, deci pot sa le mananc fara regrete. A treia, insa, are o codita induiosatoare, asa ca ma gandesc cum ar putea fi de folos altfel. Aha! Codita e indreptata spre un teanc de cd-uri, ma duc cu degetul in directia indicata si... siiiii... iar Pink Floyd? Asta e de-acum predestinare. Ating farfuria cu dosul palmei, asa, din intamplare, si trag din nou cu coada ochiului la ce a vrut destinul. Roger Wa... aaa, nu, sa mai incerc si a treia oara? Asa stiu din povesti, ca a treia incercare e cea care... dar lasa, mai tarziu.

Poesis ma taguieste din nou. Profesorii mei, oameni carora nu m-am priceput sa le multumesc. Chiar nu stiu, cred ca niciodata nu m-am lasat invatata de profesorii-profesori, aia de la scoala, aia din cauza carora trebuia sa stau cuminte in banca si sa tac. I-as multumi tatalui meu, dar nu pentru ca mi-a fost si profesor intr-a 12-a, ci pentru ca s-a asezat in genunchi si a spus: Doamne, te rog, de data asta lasa-mi copilul sa se nasca! Si i-as mai multumi pentru ca a avut mereu timp sa fie tata, iar acum, cand timpul lui e o spirala, are in continuare grija de mine de acolo, din lumea in care eu vreau sa cred ca albinele sunt intotdeauna bune.
Dar toti oamenii care ne trec prin viata, toate cartile, toate muzicile, toate drumurile ne sunt, intr-un anumit fel, profesori.

M-a intrebat aseara o fata frumoasa: crezi ca oamenii se pot schimba? Am zis ca nu, pot doar invata sa-si estompeze reactiile, dar cu ei insisi vor arde mereu la fel: unii mocnit, altii cu flacara mare.

Si ne strangem, ne strangem unii in altii, ne cautam pentru a ne suprapune povestile: suntem Unul. Mai multe capete, mai multe intamplari si cararile alea care toate duc spre acelasi varf de munte. Unul.

Am aflat ca exista un magician care se uita la mine pe gaura cheii, mi-a legat niste sfori de maini/picioare/neuroni, as vrea sa gasesc cheia, s-o bag in gaura aia, apoi sa dau foc sforilor, plaselor, fara sa ard insa nimic altceva in jur.

Coada maslinei arata acum inspre afara. Dincolo de bulevard, stradutele.

Pe caldaram

Sa ne inchipuim ca am fost cu adevarat, nu e nevoie de altare. Vocile urca din caldaram (iata un cuvant care ma face fericita) si nu ne trebuie tavane, ecoul n-are decat sa urce gol si sa se piarda unde ii e lui destinat. E un oras rasul tau, as fi putut sa ma ratacesc pe strazile lui, pe caldaram (imi creez motive de a arunca acest cuvant ca un tropot, ceea ce nu e o veghere in plus, ci o scormonita atipire cu pretentii de suspans al luciditatii - asa ne justificam mincinos ramanerile in urma, asa imi aduc intr-o gama minora fricile).
Nici tavane, ziceam. Marturisirile nu se rostesc, nu se marturisesc, cuvintele, deci, nu urca, soaptele nu se convertesc in ecouri pline si nici un preot nu ne poate mangaia pe crestet si spune vorbe, vorbe cu final asteptat.
Sa ne inchipuim ca am fost cu adevarat, ca am imprejmuit orasul cu dansuri inalte, ca am zidit desprinderi si bolti ispitite de intoarceri si iarasi de rasuciri inspre undeva unde nu mai exista randuri urmatoare, ci doar urmaritoare.
Sa ne inchipuim ca nu altcineva, ci noi ne-am scris povestea, mana dreapta deasupra tastelor, mana stanga framantand lobul urechii cu cercel, degetul mic deasupra lumii. Orice lovire in literele insirate e o rupere, o despartire: de maruntisuri si chiar de prietenii cu care ascultai, ascultam muzici ciudate in dupa-amieze rosii, sarate, invaluite in fum de tigara si in alte povesti, povesti in povesti in povesti in po...
Sa ne inchipuim baloane purtatoare doar de aer, fara pic de confettti, culorile ne-ar transforma in clovni. Ca am plutit cautand lumina zilei, noaptea, printre pietrele pavajului, ca am hohotit, intunericii de noi, spargandu-ne plasticul inconjurator pe caldaram. Si asa ne vom putea uri ma credibil - e numai o sugestie subtirica a somnului - cum ne-am putea uri daca nu ne-am iubit?

Pentru ca zeii ne-au uitat, ne construim singuri farsele si ne inchipuim ca...

Si daca ai fi femeie

Si daca ai fi femeie, sanii tai i-ai gasi si la mine. Iar sfarcurile ar arde la fel in strugurele propriu. Incordarea pe care mi-o da el as recunoste-o si in tensiunea din muschii abdomenului tau. Te-ai uita la mine si te-ai vedea pe tine dezbracata si patrunsa in alte nopti, nopti in care am acceptat sa convietuiesc cu ek. Am gresit, i-am zis ek, sa ramana asa, un baron bizar si immigrant in reguli de gramatica.
E un altfel de exercitiu de seductie. Si ne foloseste, ne inspira neastamparul feminin, unul salbatic si neinduplecat, altul mai moale si mai supus.
Te-ai opri la un moment dat si mi-ai zice: "fata, ce misto e sa fii femeie", iar mie nu mi-ar fi teama sa spun ca da, apoi sa te intreb de ce spui asta. Nu ti-ai cauta cuvintele, n-ai vrea sa ma impresionezi, mi-ai explica asa, riscand sa ma faci sa rad, iar rasul meu n-ar pune botnita niciunei virilitati, si niciun orgoliu nu s-ar inversuna. Si daca ar suna telefonul, iar dincolo ar fi un alt el, ti-as spune ca uite, vrea sa iesim, ai zambi si tu, firesc ar fi totul. Si n-as fi malitioasa cand te-as intreba daca mergi cu mine.
Ne-am vrea amandoua abandonul, ni l-am gasi acolo unde ne-am pierde, in cearceafuri imbotite si perne framantate in pumni, am fi nesocotite si viclene. Vrei sa fim nesocotite si viclene? Viclenia buzelor arse si uscate, nesocotirea zvacnirilor umede intre picioare, un dezechilibru. Cucerit si incendiat, trupul s-ar rasturna intre cele doua emisfere cerebrale. Am izbucni intr-un raset obraznic si superior, un desfrau al sunetelor pe care numai o femeie il poate trai cu superficialitate si placere.
Pasiunea. Pasiunea si curiozitatea ne-ar imbogati, ne-ar impinge celulele strans unele in altele, ar transforma tensiunea si nervii si venele incordate si ritmul pulsatiei din piept in experienta. Si in experienta, ne-am desavarsi talentele si excesele de femei patimase. Ne-am realiza prin simturi si senzatii, ar fi momentul si eliberarea noastra. Daca ai fi femeie, m-as privi in tine ca in oglinda, poate rusinata, dar libera sa te cercetez si astfel sa ma descopar.
Daca ai fi femeie, preocuparea serioasa pentru sangele dintre picioare te-ar fi transformat devreme in inteleapta. Suntem de mici femei si invatam sa ne placa asta, n-avem incotro. Daca ai fi femeie, ai sti cat zbucium exista in feminitate, zbucium care incepe si el devreme, odata cu momentul in care aflam ca trebuie sa ne ascundem de baieteii salbatici si cuceritori cu coif de ziar si sabii din plastic.
Si daca ai fi femeie, plecarile n-ar fi tradari, ar fi un simplu “fata, ma car.” “Macar sa te pup de ramas bun”, ar zice cealalta cu lejeritate nedisimulata, jucandu-se de-a cuvintele si pregatindu-se sa-si savureze orele pe care le-ar petrece lenes, fara apasari si aproape fara ganduri, Ramas bun… si astfel, pe rand, una ar ramane buna, in timp ce alta ar pleca de ne-buna.

septembrie

Sarut

Pana la urma mi-am salvat ziua. Si undeva, intre doua rostiri, m-am speriat de o umbra, umbra unei geci, dar am crezut ca e o pisica si am mangaiat-o. Ce bine ca umbrele nu lasa par.
Si ce-ai in cos, Scufita Rosie? Niste scrisori, lupule.
Sarutul intre doua femei e frumos si bun. E cald si fara dorinte egoiste. Il dai cand ei ii este frig, s-o incalzesti. Sau cand ii vine sa planga, sa-i inchizi gura. Barbatii de la masa beau bere si se uita la noi, chiar ne iubim. Si cei doi fosti iubiti ai ei, inca dependenti. Te voi iubi pana la sfarsitul barului, i-am promis. Si chiar asa a fost.

1.11.05

Rasfrangeri

1. tata, cand ma tinea pe burta lui si ma legana. Adormeam cu fata in sus, capul mi se pravalea dincolo de clavicula lui, asa imi placea. Ma trezeam pe perna roz cu o floricica rosie cusuta de mama.

2. felia de paine cu unt cu care m-a facut sa-mi fie rusine ca fusesem o vitica ticaloasa

3. punga de bomboane impartita cu V in clasa a 6-a, care ne-a pecetluit prietenia: una mie - una tie, doua mie - doua tie...

4. incercarea de a resuscita o pisica prin respiratie gura la gura

5. vrabia moarta si plina de viermi care mi-a creat o placere estetica atat de mare, incat am simtit nevoia sa o impart; am luat-o de o aripa si am dus-o acasa: uite, tata...

6. cele trei indragosteli: de Doru, pentru ca avea trei prenume si o alunitza in frunte, de Marius, pentru ca l-am vazut fumand si i-am dovedit interesul pe care i-l purtam parandu-l la diriga, si de Dan, care juca whist mai pasional decat saruta si-mi amintea de Mexicul dintr-o alta viata

7. prietenul meu Marian, cu care ma duceam in parc cu gandul de a ne invata unul pe altul sa pupam, ne stergeam cu maneca, ziceam 1,2,3 si!, inchideam ochii si ne busea un ras nebun

8. sfarsit de clasa a 12-a, noi imbracati in scolari de clasa intai, cu ghiozdane de imprumut in spate, fetele cu panglicutza, funde, sosete trei sferturi si uniforma scurta, baietii cu o sapca mititica in varful capului si cu camasa pepit, am numarat pana la 10 la ora de biologie si profesorul ne-a dat nota maxima la toata clasa, ultimul 10 din liceu... pe urma ne-am dus in parc incolonati doi cate doi, tinandu-ne de manuta si... am fumat

9. un necunoscut cu care m-am sarutat intr-un tren care pleca de la mare intr-o noapte. Habar n-am cum il cheama, ne-am vazut chipurile abia cand a rasarit soarele, eram frumosi amandoi

10. prima noapte de studentie, Club A, Dan, Gabitu, Anca, Laura, Ohara...

11. ultima seara de studentie, E., doar stii, mereu vei sti

12. welcome to the hotel Cismigiu , de ce furi, Chirila, de ce furi? Ai trait tu? Ai simtit tu?

13. cand aveam 4 ani am facut pipi in remorca unui camion de jucarie, m-am asezat pe burta si am bagat limba, era ceva nou, fierbinte si sarat

14. alte lucruri pe care le-am "gustat" pana la 6 ani: zapada, lipici, guma din gura Norei, mestecata inainte jumatate de zi, smoala, varul strans in coltul fotoliului verde, asfaltul fierbinte din fata blocului, creta alba si colorata, clei de pe scoarta pomilor, un fluture, niste pamant, miezul de carioca, nu stiu cum se numeste, era ca un burete si-l scoteam mereu, plastilina, cerneala, crema de zahar ars, ciubuc cumparat in secret de la tigani, snur de la martisoare

15. poeziile publicate in revista scolii si suspiciunea tuturor: sigur i le face mama ei

16. berlioz cu fundul roz

17. tata tata tata tata tata tata tata tata tata tata tata tata tata

18. Nunta Zamfirei, spectacol de poezie, dans si costume al grupei mijlocii, strofa mea, de la jumatatea poeziei, de ce nu mi-a zis nimeni ca nu trebuie sa mai spun si titlul, de ce, sala care radea in hohote, impulsul de a ma aseza pe burta pe scena de la Ateneu, refuzul de a reveni acolo pentru dansul cu printi, printese, regi si regine, branciul educatoarei, sotul meu, regele, pe care l-am calcat pe trena si care mi-a tras un pumn exact la ridicarea cortinei, si cafteala ce a urmat, spre deliciul onoratului public

19. mai spun eu cand mai am chef.

1.11.05

Trup

Si trupul tau, care mi-e astazi
Cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.

Un cuvant puternic, un cuvant care-mi infioara si limba rostitoare de el, si gandurile care i se infasoara pe fonemele nerostite. Trup. Al tau, intinzabil, omidiform, nu diform, invelit in foi de ceapa, uite, de-aia imi lacrimeaza blegii de ochi.Te desfoi pentru mine, ca sa ma infoi in tine. Pe foi.
Trup sarutat milimetru cu milimetru, mangaiat cu literele, tzac tzac, tastatura sexuala si hlizita ce esti, te gadila degetele mele, te ghemotosesti sub u, sub a, dar mai ales sub bara space uite, ti-am dat mai mult space
Nu te mai cred, imi aruncai tu odata vorbe acolo. Iar eu iti spuneam ca voi avea camera mea, cu muzica si cu carti. Acum cartile ma apasa, sunt prea multe, prea strangatoare de praf, prea departe. Nu mai am chef de ele, le-a trecut vremea. In locul lor as pune in biblioteca fragmente din trupul tau, aranjate fara ajutorul nici unui designer, sa te citesc cand am chef, in ce ordine vreau.
Alteori imi spuneai alte lucruri. Tot felul de lucruri. Ca sunt rea, ca te fac ba fericit, ba nefericit, ca ti-e dor, ca te-ai saturat, ca-s prea departe, prea aproape, prea tarziu, prea neserioasa, prea trista, prea vesela... M-am adunat din cioburile scornite de tine, mi-am facut un trup care nu-ti mai apartine, care nu ti-a apartinut niciodata, pentru ca tu ai fost mereu altcineva. Din atatia tu m-am plamadit de fiecare data, pana am refuzat sa ma mai nasc. Gata, sunt intreaga, nu mai trebuie sa ma inventeze nimeni. E randul meu sa plamadesc un trup de tu si sa-mi decorez casa cu el.
Nu-ti place sa stai cuminte, zvacnesti, cracnesti, dar nu-i nimic, mi-e bine, mi-e liniste. As vrea sa dorm pana la vara. Sa adorm acum... acum... pe bucatile de tine inca imprastiate pe pat, cum altadata adormeam pe mormanul de carti si caiete si ma trezeam cu dureri de spate. Acum sigur nu m-ar durea nimic la trezire.
Trup trup trup trup trup trup... as rosti cuvantul asta pana ce as iesi eu insami din mine... intrupat tropot de foneme...

3.11.05