vineri, ianuarie 05, 2007

Unna mie, unna tie


La cat te-am iubit, ai fi putut sa ma faci fericit.


Deasupra fiecarui gest, moartea. Alaturi de fiecare cuvant, moartea. Cata seninatate, cat roz sa mai inventez? Unde sa mai gasesc putere sa-mi conving piciorul stang sa-l urmeze pe dreptul? Am uitat de cand tot uit, de cand spun altcevauri de circumstanta si in afara de mine nu mai am ce sa dau. Eu sunt cea puternica, asa spun legendele. Rad si mint, ma intorc inspre jaluzele si soptesc adevaruri.
Ma imblanzesc oamenii, dar eu nu reusesc sa ma imblanzesc.

Dincolo de jaluzelele mele, jaluzelele tale.

M+as trimite undeva, dar n+am timbru.

2 comentarii:

lali spunea...

Tristetea imblanzeste sau alunga.
Pe mine, de cele mai multe ori, ma alunga.
Aici si acum, m-a imblanzit pana la lacrima.

ummagumma spunea...

Acum, daca te-a imblanzit, a capatat o responsabilitate noua.

"Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit."