Am

Am doua caramizi legate de glezne.
Una e grea, dar e usor de carat,
Cealalta e usoara, dar abia imi misc piciorul.
Am doua sfori legate de maini.
Una e din matase si-mi lasa dare de sange,
Alta e din iarba taioasa si ma mangaie.

Am o plasa aruncata peste creierul mic, fuge dupa mine, dar se imputineaza cu fiecare secunda.
Am un ghimpe infipt in inima, il cresc, stiu ca nu se va tranforma niciodata in trandafir.


Am noroace si ghinioane, am prieteni care ma urasc, am taine albe si cacanii.
Am implictisitoare ocupatii, am cizme cu tocul rupt.
Am orbit fara zahar. Am orbit, uneori, dar numai pentru ca pupila sa nu mai sufere de scurgeri de informatii. Mi-am pus ochelari fumurii si am mers in bastoanele altora, pana mi-au deschis D-zeii masii ochii astia doi.
Odata am gasit un fluture care avea mult seu pe aripioare, l-am sters cu maneca, apoi cu inima. Mi-au ramas unsuroase.
Am o cruce, nu vreau s-o las sa se transforme in sabie de lemn.
Am nervi mediocri si bucurii mici si dezamagiri mari.
Am tot ce am dat.
Am un martisor pisica de argint, am spirulina si bilete de avion.
Am o prietena cu zimti de catifea, o prietena cu un copil genial, o prietena cu povesti si ingrijorari, o prietena cu poezii din care curge sange.
Antigona a renuntat la valul fecioriei, nu la feciorie.
Am revelatii, am scrisuri pe talpi.
Am un prieten pe care l-am ingropat, un prieten pe care l-as intreba: ce mai faci, acum, ca tot existi?

Am auz, vaz, miros, am degete ajutatoare si o multime de s.a.m.d.-uri, ce mai, sunt o supermuritoare.

Tie nu-ti mai scriu.
Te cunosc.
De ce ti-as mai scrie?