Poetii

Cati oameni, atatea tristeti. Am fost pe agonia.ro. Nu e prima data, dar acum mi-am facut de cap, am trecut din link in link, am citit o strofa, am sarit catre un comentariu, am dat pagina si as mai fi fost si acum acolo daca n-as mai fi avut de vazut o bucata dintr-un film de Oscar, care nu mi-a placut. Armate de anonimi, mihaela, carmen, alexandru, tania, mirela, ana, mihai, bogdan, atatia oameni care scriu frumos si care nu vor fi niciodata celebri, le vor ramane vorbele pe ecrane de monitor, atatia oameni, atatea tristeti, armate de anonimi, isi vorbesc, se lauda unii pe altii, isi reproseaza unii altora deturnari, inexactitati, schiopatari, unii sufera si isi sterg textele, altii promit ca se vor stradui mai mult, armate de anonimi, atatea imbinari de cuvinte, atatea neguri in locul semnelor de punctuatie, atata preocupare pentru diacritice si armonie. Nu vor fi niciodata celebri, se imprietenesc unii cu altii, se revolta impotriva regulamentelor, participa la volume colective, isi pun pe raft placheta de versuri care le poarta numele undeva, isi traiesc vietile de cuvinte, isi cauta marea iubire, fac copii, imbatranesc, dispar sau continua sa scrie, mor uneori, ceilalti le dedica alte versuri frumoase si se intorc la ale lor. Armate de anonimi, se tanguiesc, se umfla in pene, asteapta alti oameni frumosi sa vina peste ei cu vorbe, nu vor fi niciodata celebri, ar fi si nedrept, sunt atat de multi, poate uneori ne intalnim pe strada, poate Bogdan ma claxoneaza nervos la semafor, poate Emilia e fosta colega de facultate care nu imprumuta nimanui cursurile, as vrea sa-mi imaginez ca ei nu umbla, nu scuipa, nu urasc, ca niciunul dintre ei nu are chelie sau celulita, nu vor fi niciodata celebri, ar fi nedrept, sunt prea multi, armate de anonimi, frumosii care scriu poezii.

Winampul imi canta, ontopic, Batallions of strangers.

Orice asemanare cu blogurile este intamplatoare si intamplari suntem toti.