miercuri, iulie 11, 2007

Carari



Rostul potecilor nu e sa ma ameteasca, ci sa ma oboseasca. Sapte carari ori sapte, merg pe ele si ajung tot pe autostrada pe care stiu sa dorm.
Si tu nu stii daca ma stii.
De aceea plec. Imi imprastii momentele, numai separate unul de altul isi pot revela fisurile, dar si frumusetea. Imprastiindu-le, risc ciobiri noi. Ma adaptez lor pentru o clipa, ma desprind pentru alta. Vasul a carui forma nu o mai iau ramane buimac. Nici el nu stie daca ma stie.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Nimeni nu ştie unde eşti, cît de aproape sau cît de departe"

ummagumma spunea...

Si chiar de-ar sti, oricum n-ar crede. :)