joi, iulie 12, 2007

Despre un culoar sau poate despre niste culori





Cand eram mica, ceva mai virgina si ceva mai desteapta, spuneam ca vreau sa fiu o lacusta care-si mananca partenerul dupa ce i se daruieste.

Cand am fugit prima oara de acasa, mi-am luat cu mine un greieras de plastic si o carte a lui Sabato.

Cand am invatat sa iubesc, am aflat ce inseamna delicatetea si am devenit brusc dependenta.

Cand eram in Paris, eram inalta cat turnul Eiffel si inca nu stiam ce gustoasa e caracatita.

Cand aveam 18 ani, clipeam si strambam din nas si-l greseam pe Domnul Pictor.

Cand eram libera, nu faceam mare lucru.

Cand eram in troleu la Kogalniceanu, Claudiu nu mi-a dat mana sa cobor, asa ca am ramas inauntru, nedumerita.

Cand eram mai scunda, am raspuns la o scrisoare despre pescarusi de atatea ori, incat n-a avut rost s-o mai trimit.

Cand eram proasta, nu-mi dadeam seama.

Cand dansam pe sarma, ma prefaceam ca nu-mi pierd echilibrul.

Cand eram in prag de noiembrii, nimicul mi se despuia de podoabe.

Cand eram mai indragostita, am spus ca nu conteaza decat clipa aceea.

Cand eram studenta, am invatat sa stau cuminte in timp ce mi se deseneaza carti de joc pe picior.

Cand eram la Venetia, am intrebat ce am facut eu sa merit toate acelea..

Cand am invatat sa mint, stiam deja ca iubirile nu sunt la fel.

Cand eram stralucitoare, am hotarat sa devin si clepsidra, sa-mi transform mereu intunericul in lumina.

Cand am inteles ca adevarul e uneori un obiect de recuzita, am simtit cum mi se decoloreaza principiile.

Cand eram urata, aveam prieteni.

Cand eram nervoasa, am spus lucruri pe care le-am uitat.

Cand eram in Barcelona, dragostea mea era muribunda.

Cand eram desteapta, eram imposibila.

Cand eram geloasa, slabeam si vedeam jumatatea plina a paharului.

Cand eram la Praga, partea intunecata a lunii imi dadea inca de furca.

Cand eram in Marea Egee, apa era atat de limpede, incat am luat-o acasa.

Cand eram iubita, imi era somn.

Cand am pierdut prima oara, am invatat sa spun te iubesc.

Cand mi-a murit primul prieten, am fost puternica.

Cand eram in ploaie, am soptit ca nimic nu-i mai nobil decat sa daruiesti, fie si pe tine.

Cand eram vanitoasa, scriam intr-un caiet cu coperte albastre.

Cand eram frumoasa, imi eram de folos.

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

.....................................................................................


Cand eram in Mediterana, am vazut un rahatel plutind si m-am bucurat ca si capra vecinului...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cand eram fericita, nu scriam nimic, ci puneam la presat vesnicii.

pai...iar, PAI? :)

ummagumma spunea...

Obiceiuri vechi, nescrisele. :)

Anonim spunea...

este minunat cum ai reusit sa desenezi o schita miniaturala a vietii, a personalitatii tale... si totusi imi lasa impresia ca poate fi a oricaruia dintre noi.
multumesc pentru micile tresariri de culori pe care mi le-ai adus :)

ummagumma spunea...

A oricaruia, da. Chiar si a unei trestii ganditoare. :)