luni, ianuarie 22, 2007

usi


Parca mori vreodata? Te duci asa, prin varste, mai departe, mai departe, prin drumuri care iti plac din ce in ce mai putin, iti descoperi sertare uitate, poze si scrisori, lucrari de control de pe vremea cand nu scriai cu i din a, apoi sertarele s-au numit foldere, varste de cacat sau de aur, poate tine de sansa, poate de intuitie, poate de rabdare, poate doar de tine, cuvinte in loc de orice altceva, sa nu te scufunzi… or fi ele doar scorburi personale napadite de nicotina si par de pisica, femei, barbati prelinsi pe gresie in case aproape dragi, barbati, femei infipti ca niste ghimpi de diamant in pereti de inimi mari si proaste si pustii. Vine miros de mancare de cartofi de la vecinii de dedesubt, sa te tot bantuie katharsisul, iar walterul dintr-o carte de demult iti tot sufla secretul fericirii “nu te gandi la nimic, la nimic… gandeste-te la vant.”

vineri, ianuarie 05, 2007

Unna mie, unna tie


La cat te-am iubit, ai fi putut sa ma faci fericit.


Deasupra fiecarui gest, moartea. Alaturi de fiecare cuvant, moartea. Cata seninatate, cat roz sa mai inventez? Unde sa mai gasesc putere sa-mi conving piciorul stang sa-l urmeze pe dreptul? Am uitat de cand tot uit, de cand spun altcevauri de circumstanta si in afara de mine nu mai am ce sa dau. Eu sunt cea puternica, asa spun legendele. Rad si mint, ma intorc inspre jaluzele si soptesc adevaruri.
Ma imblanzesc oamenii, dar eu nu reusesc sa ma imblanzesc.

Dincolo de jaluzelele mele, jaluzelele tale.

M+as trimite undeva, dar n+am timbru.

Doru(l) altfel recitat


Dor(d)emi(ne) Dor in fiecare zi. Dor ele, ranile. Dor eu. Pe mine ma, pe tine te, pe el il. Ne (e) dor? (Si doare, zice cantecul). Dor e mi fa(l)s! Ola! Sido? Asta e un imperativ sau o boala? Ma caut. In tine si-n tine. Ma vezi mai luminoasa decat sunt. Iar tu mai innegurata. Oi fi la mijloc sau altundeva? Uneori simt ca m-am pierdut si nu mai pot da de mine. Deschid dictionarul la intamplare. Fond. Iubitor, tandru, indragostit, indragitdragpreferat. Deasupra e fomentation. Cataplasma, instigare. Dedesubt fondant. Bomboana. Intre instigare si fondanta, acolo sa fiu oare de fapt? Intre prisnitza si dulcegarii. Prisnitza e leac babesc. Preadulcele e paliativ. Substitut. Adica temporar.

D.or cumulard, durere somnambula. Do(a)r de mine (simtit).
Deschid ochii. M-am eliberat de spaima visului. Ce bine!