Despre incredere sau sa nu investesti in ceva ce mananca

Ieri am vorbit mult, am fumat mult si m-au bantuit tot felul de ganduri.
Stiam insa ca am sa le uit imediat ce voi incerca sa le ordonez in fraze. Am vorbit despre proiecte, despre stari, despre convingeri si despre incredere, iar acum, desi sunt cu mult mai obosita decat ieri si mult mai putin desteapta, am sa incerc sa incropesc ceva. Daca nu iese, nu-i bai, revenim, rectificam, explicam... Am incredere ca… haha. Cuvant amagitor, dar nu asta stim oare cel mai bine sa facem?

De cate ori nu am spus sau nu am auzit fraza ai incredere in mine, atat iti cer? O cerem, e adevarat, ne suparam amarnic daca ceilalti indraznesc sa se indoiasca de noi, ne simtim jigniti si tradati cand auzim un "ba nu" sau un "uite ce cred/simt eu de fapt". Dar suntem noi oare in stare sa oferim increderea? Sa inchidem pur si simplu ochii si sa ne lasam pe mana altcuiva fara sa ne punem intrebari? Si acum nu vorbesc despre probleme de afaceri sau despre probleme de viata si de moarte, ci doar despre siguranta afectiva de care avem toti nevoie. Cat confort emotional imi poti oferi tu, ca doar esti om, nu zeu. Cu cata iubire neconditionata crezi ca-mi poti inveli nelinistile? Da, cu tine vorbesc, prietene, prietena. Doar ca te rog sa nu iei tot ce scriu la modul personal, ci sa intelegi ca esti doar o particica din mine, ca mi se intampla tot felul de lucruri si cu tine, dar si mai multe fara tine. Ai incredere in mine, e tot ce-ti cer, ai incr... Ce stiu sigur? Pai stiu ca n-as putea sa calc pe sufletul nimanui, in asta am incredere. Pe sufletul tau niciodata, dar te rog, ai si tu grija de al meu. Si mai stiu ca niciodata nu spun eu prima minciuna, ca nu sunt eu cea care insala prima. Iti sunt fidela atata timp cat imi esti fidel, e atat de simplu.

Mereu avem nevoie de dovezi si, din nou, vrem sa primim, dar uitam sa dam. Amanam si ne ascundem nefacutul nimic in spatele unui ce? doar ma cunoaste si stie ca n-as putea sa... Pai uite ca nu stie, uite ca se intreaba, deci spune-i, adu-i aminte, cere-i din nou incredere si da-i asigurari ca si increderea ta exista, chiar daca tu, undeva, inauntru, ai indoieli. Spune-le oamenilor si ce vor sa auda, asa-i tii langa tine. Prietene, prietena. Mai esti aici? Poti sa faci pauza de tigara, sa stii. In timpul asta, iti promit ca nu ma voi gandi la nimic, deci nu vei pierde nimic. […] Ha, m-ai crezut? Ai avut incredere, ai crezut in vorba mea? Ea glumea, zice poemul. Dar nu-i asa ca te-am ajutat sa-ti fumezi tigara cu seninatate? Te-am mintit frumos, iubeste-ma. Oricum n-ai reusi sa ma iubesti mai credibil decat ma mint eu. Cand e vorba despre increderea in afectivitatea celorlalti, suntem toti soareci si pisici. Dar trebuie sa stii, nu se poate sa nu stii ca de fapt nu ne datoram nimic unii altora, in jungla trebuie sa ne mancam, nu sa ne iubim. In jungla suntem mereu singuri si trebuie sa ne gasim hatisuri utile, bune fie pentru ascuns, fie pentru inaintare. De ce ti-as imprumuta liana mea, de ce mi-ar pasa ca stai si bocesti in spatele unui morman de frunze , de ce te-ar interesa ca azi n-am vanat nimic? Te oferi? Imi dai asigurari ca stai sa te vanez pe tine? Ce fraier(a)! Uite cum te mananc, uite, n-a mai ramas din tine nici o coditza de emoticon. Nu-i asa ca ar fi mai usor? Tu ai ajunge o cantareata vestita, tu un bun parlamentar, tu o amanta pe cinste, iar tu chiar regele maimutzelor.

Am apelat la un amic de incredere, dar... Sa nu ai incredere in el, e un... Trebuie sa-mi recastigi increderea, insa... Ai avut incredere in mine, iar eu... Surse demne de incredere au dezvaluit... De ce nu aveti incredere in copiii vostri? Medicul era de incredere, nu ne-am dat seama... Avea nevoie de increderea mea, totusi... Am prea multa incredere in oameni, uneori... In ce sa mai ai incredere? Increderea in tine insuti va spori dupa... Numai in propriul instinct am incredere, el... In parintii tai sa nu-ti pierzi niciodata increderea, ei... Ea se confrunta cu o lipsa totala de incredere, intrucat... Ti-am tradat increderea, te rog... Am incredere in Dumnezeu ca...

Si tot asa.

Ai incredere in mine ca-ti spun adevarul? Da? Ma cunosti bine, zici? Adevarul meu e bland si nu doare, dar ti-as recomanda sa nu te bazezi totusi pe asta. Daca ma iei pe nepregatite, as putea sa-ti servesc unul pe care n-am avut timp sa-l slefuiesc la colturi si ai putea sa te zgarii. Da, dar te zgarii singur, pentru ca eu stau pe loc, tu esti cel care isi infinge carnea in coltii umbrelor. Daca imi aduc aminte, scot rivanolul din buzunar si dezinfectez locul, dar nici pe asta sa nu te bizui mereu. Dincolo de teorii, insa, dincolo de dubii inramate cu sarguinta, dincolo de teama de rani noi si de zgandarirea celor vechi, cerem in continuare celor dragi sa aiba incredere in noi si vrem ca si ei sa ne ceara acest lucru. De ce-ti zic asta? Pai uite, de-aia. Ca sa pot continua si spune ca oricat ne-am dori sa traim pe cont propriu, ne raportam mai intotdeauna la ceilalti, depindem de ei, de starile lor, de reactiile lor. Uneori un prieten se simte vinovat ca ne-a inselat increderea, fara sa stie ca afectiunea noastra pentru el nu se impiedica intr-un ciot. O vorba, un gest, un gand sau chiar un sir de actiuni nu pot anula ce a existat inainte de momentul sau momentele neinspirate. Stiu acum ca daca oamenii mei ar citi textul, ar tinde sa ia ce spun eu prea personal. Va implor, nu faceti asta. Pana si tu ai putea sa... te rog, prietene, prietena, nu! Uneori mi se intampla sa citesc texte ale unor oameni pe care nu-i cunosc si sa mi se para fie ca sunt despre mine, fie ca sunt scrise chiar de mine intr-un vis pe care l-am uitat. Uneori nu am incredere nici in mine insami, dar atunci parca si mai tare am nevoie sa am incredere in celalalt. In orice relatie cu un om sau un grup de oameni avem mereu o perioada de varf, un apogeu. De acolo nu se mai poate urca. Apoi, in loc sa get din nou a(ceeasi) life, tanjim dupa ce nu mai poate reveni. Da, exista mereu o panta descendenta, dar asta nu inseamna coborarea in infern, ci s-ar putea sa insemne doar pace si un ritm mai bland. Pe culmi, aerul e prea tare, nu poti sta la nesfarsit acolo, la un moment dat simti nevoia sa-ti iei slipul si slapii si sa pleci in alta parte. Iar apoi, cand urci iarasi, nu te mai aventurezi pana in varf, pentru ca deja ai fost acolo si nu mai ai nimic de demonstrat. Te opresti langa o piatra, te sprijini de ea, respiri aer curat si ti-e pur si simplu bine. Dar parca nu mai e vorba de incredere, oare am divagat? Nu prea mult, pentru ca uite, dau vorbele peste cap si zic: nu e rau sa ai incredere in cararile pe care ai mai umblat sau pe care le-ai croit chiar tu, ele nu te insala prea tare, doar cat le dai tu voie. Defrisam, asta facem toata viatza. Cautam teritorii noi de explorat, dar din cand in cand ne face bine si intorsul acasa, acolo unde altadata am pus caramizi, am udat flori, am cautat semne. Acasa inseamna oameni dragi, inseamna locuri, ganduri familiare, inseamna timpul in care nu mai vrei provocari.
Imi place sa ajut oamenii sa aiba incredere in ei insisi, nu e un hobby, e un mod de viata. Si imi asum riscul ca prima "victima" a brand new omului respectiv sa fiu chiar eu. E o lectie pe care o invat nu in fiecare zi, ca ar insemna ca sunt prea silitoare, dar de cateva ori pe an sigur. Lasa, ca nu-mi pica blazonul, mai gasesc eu si luna viitoare ceva de defrisat, asa imi zic.

Cineva imi spunea ca devii mai sincer pe masura ce iti asumi mai mult ce urmeaza sa marturisesti si ca pe masura ce devii mai sincer, iti pierzi mai tare increderea. Ca odata ce devii sincer, iti pareimediat rau, dar nu te mai poti opri. Ca exista un context pentru sinceritate si ca, odata disparut contextul, apare regretul confesiunii respective si indoiala ca-ti vei mai asuma vreo alta. Asa este, numai ca pentru mine increderea nu se leaga neaparat de confesiune. Confesiuni se pot face in tren, pe internet, intr-un hol in care iesi sa-ti aprinzi o tigara. Confesiuni nu-i faci neaparat unui prieten sau unui om de care iti pasa prea mult, ci unuia pe care intamplarea ti l-a pus alaturi in Momentul in care tu ai nevoie sa spui despre tine. Contextul pentru confesiune se creeaza mult prea usor, ar fi naiv sa te consideri prietenul cuiva care tocmai ti-a povestit viata lui. Te-ai nimerit langa el, s-a nimerit langa tine. Unii oameni chiar au nevoie sa vorbeasca despre ei pentru a se intelege, cand te rostesti parca e mai usor. De la un prieten, insa, astept si altceva in afara de confesiune. Si, la randul meu, nu vreau sa am incredere doar ca nu-mi va divulga “secretele”, ci ca va fi acolo si data viitoare, ca e compatibil cu mine si pe alt segment decat cel al discretiei, ca poate sa-mi ofere lucrurile de care am eu nevoie cel mai mult, rabdare si delicatete, pentru a-mi da si mie voie sa i le ofer. Si compromisuri… nu, nu e ceva rau. Sa traiesti fara sa faci compromisuri inseamna sa traiesti singur. When in Rome , do what the Romans do. Le facem tot timpul, dar cu prietenii, cu oamenii dragi, si mai des. Iar din cand in cand explodam, nu mai suntem diplomati, ne infuriem, suntem slabi, plangaciosi, obsedati, paranoici, miorlaiti, puerili, melodramatici, muti, isterici, suntem poate rai si meschini. Si tocmai aici intervine increderea asa cum o pricep eu: prietenul in fata caruia ti-ai dat voie sa “explodezi” iti suporta altfelul. Si tu lui. Si-ti spune lucruri care sa te ajute, sa te faca sa te simti mai bine sau sa te scuture. Si face gesturi frumoase, pe care tu le apreciezi, chiar daca-s fortate. Te bucuri ca s-a straduit si ca nu te-a lasat balta. Si apoi, tu si el, el si tu puteti rade de tot. Sau puteti tacea sincer.


Am vorbit cu tine, prietene, prietena, dar nu numai cu tine, am incredere ca stii.

iulie

Mersul cu spatele sau pentru ca atunci cand ploua...

Trec oameni in rosu prin fata ta. Tu esti ca intr-o fotografie cu zimti: pe scaun, cu privirea pierduta, in planul secund trupuri straine. Ii privesti pe cei in rosu si nu stii sa spui daca sunt mai frumosi decat forma literelor care ti se asaza intre doua linii paralele. Ei trec, rad, e innorat, in fata ai un carnetel cumparat de la un surdomut. Ti-ai dormit dimineata cu soare, ai mers cu spatele inspre aseara, un aseara cu canapele galbene, ai dansa. Mergi mai departe, spre alaltaieri, apoi spre miercuri despletit cu nebunie de noapte, normal de pranz, nervi de dimineata. Marti, luni, duminica, sambata. Oamenii in rosu trec spre mainele lor, tu spre saptamana trecuta, iunie ravasit, nedumerit, apoi mai, aprilie, martie. Deznadejde, pace, renastere. Afisai o rezerva pe care nimeni nu indraznea sa o contrazica sau sa o deranjeze in vreun fel. Februarie gol, ianuarie, intr-un fel si el, doar daca ti-ai putea aminti. Ploua in mare. Dintre o Pina Colada si un Sex on the Beach alegi, pana la urma, culoarea. Oranj, oranj. Si iar dispare galbenul si vin alte grupuri in rosu, socializeaza in jurul tau, tu doar uiti sa duci tigara la gura. Faci cercuri de foc in jurul capetelor care mereu se indreapta spre altceva, gestul cu tigara pe conturul cotului, sprijinit de masa, al baiatului cu ochii tristi. Dintr-un difuzor auzi: n-ai stiut sa tragi de sfori, am cazut de mii de ori. Si brusc esti sigur ca e vorba despre tine, te revolti, cine i-o fi spus si cu ce drept ti-a bagat viata in difuzorul asta? Ei, na, pana la urma scuturi scrumul, dai capul pe spate si zambesti prelatei de deasupra. Decembrie pana la cer, noiembrie carusel, octombrie explozie, septembrie acasa. Rosu aprins, a inceput din nou sa ploua, stai sub copertina si iti lasi coatele biciuite de stropi. August in straturi de dulce si acru, iulie mandru, iunie cu emotii. Dincolo de acoperisul lung, marea. Parca n-o mai stii, ieri iti era mangaiere pe glezne, azi s-a intunecat si te intrebi de ce ti s-a oprit privirea pe afisul pe care scrie UMFLAM: - saltele barci colaci mingii / - lipim art plaja: - saltele barci Avem DOPURI si CURELUSE ptr SALTELE! . Rosul s-a schimbat in verde brotacel, trec niste maturatori cu veste fluorescente. Ti-e frig, te ghemuiesti in prosop, ploua din ce in ce mai tare, e furtuna. Iulie cu furtuna, cu talpi murdare pe cearsafuri imaculate, ti-e frig iarasi. Un alt iulie iti apare in fatza spre care mergi cu spatele, fusta verde, apoi o alta vara, cand chiar credeai ca poti respira forever in acelasi ritm. Ti-a ramas obiceiul de a-ti potrivi pasul dupa omul care merge langa umarul tau, n-ai scapat inca de mica furie atunci cand el accelereaza sau incetineste, iar tu trebuie sa schimbi repede stangul cu dreptul. Ii tragi o palma dupa ceafa, metaphorically speaking, apoi faci totusi efortul de a te potrivi. Te gandesti la mers, dar tremuri in prosop, iti ploua pe litere, iar pasii iti sunt din ce in ce mai iuti acum, cand oamenii in rosu s-au hotarat in sfarsit sa se adaposteasca si nu-ti mai pun frana, esti liber astfel sa te potrivesti ritmului si directiei ploii. Repede, repede, inainte spre inapoi, mai ai putin si te nasti. Eu nu ma mai duc azi acasa? Mi-e frig.

Kumm sa dormi?

Aseara, in Laptarie, concert extrrrrraordinar, am avut chiar si loc la masa, fix in mijlocul fumului, dar mai ales al fumurilor. Kumm, nekumm, dupa un pahar plin de suc de portocale, m-am sprijinit de o margine de ceva, poate de om, si am adormit. Bum-bum, vibratii joase, mosul Enne pe la genne, jumatate somn, jumatate veghe, dormeam si imi aminteam cum dormeam alta data, cand sub geam imi canta un pickhammer. Si totusi, daca in camera mea ticaie un ceas sau bazaie un tantar, nu adorm pana nu bandajez ceasul intr-un pulover, pana nu trimit tantarul de unde a venit (aici ma tenteaza o paranteza: de unde vin tantarii? dar ma abtin, ar fi prea mult de pove si improve). Zgomotele mici ma naucesc, dar cele puternice, basii, scrasnetele imi sunt cantec de leagan.

Bum-bum, am si visat: se facea ca aveam o camera cocotata intr-un copac si nu puteam sa-mi aranjez cd-urile intre crengi, cadeau mereu pe iarba si ma suparam ca ieseau din carcase si se amestecau, imi cautam markerul de scris pe cd-uri, voiam sa le numerotez, sa le scriu numele si prenumele, dar nu era de ajuns, pentru ca ca erau mai multe discuri pe care le chema la fel, trebuia sa mai fie ceva, nu-mi puteam aminti. Deodata veni o pasare mare, o pasare cu maini, urma sa-mi spuna secretul, dar mie mi-e frica de pasari, de capetele alea mici, cu cioc, pasarea intinse mana spre mine, iar D. imi spuse: ummo, dormi? Am raspuns: kumm?

Beautiful, busy, astonished, attractive

Devoted, deceptive, aggressive & blind

Fabulous, fertile, forsaken, suspicious

Pretentious, perverted, reluctant & kind

Nervous, nostalgic, sincere, superficial

Uncertain, dependent, sarcastic & loud

Sensitive, sensual, afraid, apprehensive

Difficult, stubborn, possessive & proud

Asa nu se mai poate, imi iau o cafea, ceea ce am si facut, asa ca la urmatoarele doua piese am dormit numai cu un ochi, iar dupa ce l-am deschis si pe over-somnoros, i-am vazut pe cei care asta vara, in Vama, purtau rochii si mi s-au parut ciudati imbracati in barbati normali. De parca abia acum ar fi fost costumati pentru un bal ludic. La a doua cafea m-am intalnit pe drum cu ochii lui Iulian Tanase. Doua fete se leganau, eu ma uitam la bocancii cu sireturi amanate si ma gandeam ca intr-o buna zi, peste 1000 de ani, va aparea printul inhamat la un carucior de butelii cu coviltir impletit din sireturi bleumarin. Si daca bocancii mei nu vor fi oale si ulcele, om mai trai. Din pacate, cafeaua si-a facut efectul, asta e defectul ei, asa ca n-am mai visat nimic, doar am aberat despre ce as fi facut daca as fost una-alta sau macar barbat. Poate as fi fost violator, dar unul de fitze: violatorul din Laptarie. Cand a venit randul lui 1000 de chipuri, as fi vrut sa inceapa, dar se termina. Nu pot sa ating / Cuvintele ce-ncet se sting / Nu pot fi altul decat sunt / Ma înspaimant. Urma o zi in care pacea, dragostea si armonia aveau sa. Si multi ochi adormiti urmau sa se deschida, iar pentru ca fiinta de azi-noapte trebuia sa poarte un nume, i s-a spus Kumma.

(A)mestec

Am trei masline in farfurie: doua dintre ele nu-mi inspira nimic, deci pot sa le mananc fara regrete. A treia, insa, are o codita induiosatoare, asa ca ma gandesc cum ar putea fi de folos altfel. Aha! Codita e indreptata spre un teanc de cd-uri, ma duc cu degetul in directia indicata si... siiiii... iar Pink Floyd? Asta e de-acum predestinare. Ating farfuria cu dosul palmei, asa, din intamplare, si trag din nou cu coada ochiului la ce a vrut destinul. Roger Wa... aaa, nu, sa mai incerc si a treia oara? Asa stiu din povesti, ca a treia incercare e cea care... dar lasa, mai tarziu.

Poesis ma taguieste din nou. Profesorii mei, oameni carora nu m-am priceput sa le multumesc. Chiar nu stiu, cred ca niciodata nu m-am lasat invatata de profesorii-profesori, aia de la scoala, aia din cauza carora trebuia sa stau cuminte in banca si sa tac. I-as multumi tatalui meu, dar nu pentru ca mi-a fost si profesor intr-a 12-a, ci pentru ca s-a asezat in genunchi si a spus: Doamne, te rog, de data asta lasa-mi copilul sa se nasca! Si i-as mai multumi pentru ca a avut mereu timp sa fie tata, iar acum, cand timpul lui e o spirala, are in continuare grija de mine de acolo, din lumea in care eu vreau sa cred ca albinele sunt intotdeauna bune.
Dar toti oamenii care ne trec prin viata, toate cartile, toate muzicile, toate drumurile ne sunt, intr-un anumit fel, profesori.

M-a intrebat aseara o fata frumoasa: crezi ca oamenii se pot schimba? Am zis ca nu, pot doar invata sa-si estompeze reactiile, dar cu ei insisi vor arde mereu la fel: unii mocnit, altii cu flacara mare.

Si ne strangem, ne strangem unii in altii, ne cautam pentru a ne suprapune povestile: suntem Unul. Mai multe capete, mai multe intamplari si cararile alea care toate duc spre acelasi varf de munte. Unul.

Am aflat ca exista un magician care se uita la mine pe gaura cheii, mi-a legat niste sfori de maini/picioare/neuroni, as vrea sa gasesc cheia, s-o bag in gaura aia, apoi sa dau foc sforilor, plaselor, fara sa ard insa nimic altceva in jur.

Coada maslinei arata acum inspre afara. Dincolo de bulevard, stradutele.