In seara asta cred ca ma indreptam spre casa, drumul era stiut, masina aceeasi, ea mereu stie sa se intoarca. Pot sa inchid si ochii, am incercat. In seara asta, insa, masina mea a facut la stanga prea devreme sau prea tarziu si dintr-o data pe langa mine treceau case straine, necunoscute stradute pietruite si un caine. Nici urma de alte masini, nici urma de biciclisti, nici urma de mine, cea stiuta. Eu insami eram undeva intre devreme si tarziu, agatata ca un glob in crengile cetii, negandind ca mai trebuie sa ajung undeva, doar apasand pedala de acceleratie mai tare... si mai tare. La radio - Beatles, I'll follow the sun. Noaptea se prelingea pe geamul masinii, I'll follow the sun, imi spuneau serpii de iedera ce parasaeau deocheat o casa veche, dezbracand-o, lasand-o prada frigului. Sa te incolacim ponegrind singuratatea, sa punem in loc de tine un brat alb, evadat din muzeu, din statuie, un brat care are degete ferme la capat, ele sa insface volanul, tu sa fumegi bland o bucata mai sus. Amagind, galgaind. Melc, melc... In ureche pumn. Masina - adapost sau claustru? Cochilie nebuna care frige, bezmetica umbra-zabrea. I'll follow the sun, murmurau mecanic buzele mele, desprinzandu-se de trup. Mainile de volan, talpa de pedala de acceleratie. Si m-am oprit in mijlocul unei intersectii pe care, la un moment dat, am inceput s-o recunosc. Departe de casa, ce strazi m-or fi dus acolo ? Cantecul se terminase, asa ca pe durata calupului de reclame am gasit bulevardul, oamenii, semafoarele. Si am ajuns acasa. Acasa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu